Acasa InternationalBasarabia Mircea Geoană: Unirea românilor de pretutindeni depinde doar de noi

Mircea Geoană: Unirea românilor de pretutindeni depinde doar de noi

scris de Misu Andrei
30 afisari

Secretarul general-adjunct, Mircea Geoană, a vorbit, la un eveniment de la Bruxelles, despre necesitatea unității românilor, care ar fi calea de urmat și exemplele date de elitele politice din trecut.

Mircea Geoană a ținut un discurs, cu ocaza Zilei Principatelor Unite, la Bruxelles, la invitația Asociației Proiectului RO2030.

Unirea Principatelor a fost un proces început în 1848, când focul revoluției a călit nu doar idealurile sociale, ci și acela al unității naționale.  Românii își potriveau ceasul istoriei cu cel al Europei.  Programul de țară de la 1848, urma să îl împlinească Alexandru Ioan Cuza unsprezece ani mai târziu. Principele Cuza rămâne în istorie ca efigie a unui vis, a unei rugăciuni primite, a gândului înaripat de voință și a voinței transformată în faptă.  Dar Cuza nu doar a unit, ci a și transformat țara.  A introdus reguli clare de rânduire a statului.  A fost arhitectul primului mare salt istoric din istoria modernă a României”, a afirmat Mircea geoană.

Educația de toate gradele, ocrotirea sănătății, armata și ordinea internă, economia agrară, sistemul fiscal, transporturile, cultura, justiția – toate au fost organizate de el și reorganizate.  De la el ne-a rămas expresia „ocaua lui Cuza”, o reamintire a nevoii perene de a lupta pentru reguli egale pentru toți si împotriva cancerului pe care corupția o reprezintă pentru prosperitatea și sănătatea morală a fiecărei națiuni. Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, face o paralelă memorabilă între Cuza și Abraham Lincoln.Ca și Lincoln, Cuza a reconstituit din temelii o țară și a plătit îndrăzneala sa cu moartea lui politică.  Lincoln a plătit prețul cu moartea fizică, prin asasinare”, a completat numărul doi din NATO.

Sentimentul unității

Odată cu Unirea din 1859 a crescut sentimentul unității românilor.  După ce Moldova și Țara Românească au devenit una, toate teritoriile locuite de români au început să tresalte.  Conștiința românilor de pretutindeni s-a încărcat cu realitatea acestui vis românesc total.  Iar ceea ce până atunci nu exista nici ca posibilitate, a devenit o datorie a tuturor. Și astfel, Unirea cea Mare, de la 1918, a devenit un proiect politic clar, gândit și pregătit cu răbdare, în așteptarea momentului favorabil.  Care a venit la timp, ca o vreme a culesului. Azi, România este un stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil, recunoscut și tot mai respectat de toată lumea.  Este membră a celei mai dorite și invidiate uniuni de state și face parte din cea mai mare alianță militară a planetei.  România e o țară mare și plină de resurse. Și chiar dacă drumul ei spre prosperitate e încă lung, România se află, totuși pe el, alături de partenerii ei din lumea civilizată”, a mai afirmat Geoană.

Secretarul general-adjunct al NATO a vorbit de românii din diaspora. „Nu toți românii trăiesc, însă, în România.  Unii trăiesc în teritorii pe care războaiele și pacea le-au decupat din corpul țării. Minorități românești istorice trăiesc în Serbia și Ucraina și cară cu ele, de decenii, povara unei grele nefericiri.  Republica Moldova e o țară plină de români. Istoria a mutat-o cu totul din matca ei, i-a falsificat certificatul de naștere și de identitate, iar astăzi e un stat independent care își poate decide singur soarta.  Chiar dacă unii încă încearcă sa perpetueze minciuna sovietică că românii ș moldovenii nu ar fi o unică parte a aceleiași națiuni”, a completat Mircea Geoană.

„Alți români trăiesc în vechiul exil politic. Ei și-au părăsit țara în vremea regimului comunist și au creat comunități românești în Occident, care la a doua generație au început să uite limba. Dar marea diasporă a României e formată din românii care au emigrat în anii de după 1989.  Unii dintre ei au părăsit un stat împotmolit în probleme economice, incapabil să le asigure șansele unei vieți decente. Alții au părăsit o conjunctură politică, sătui de nedreptate, de nepotism și de lipsă de perspectivă.  Mulți români trăiesc chiar astăzi cu dorința de a-și salva copiii prin școli și studii la universități străine.  Și nu consider că orice plecare e un minus – nici pentru cel ce decide să plece și uneori nici pentru România, pe care o va purta mereu în suflet. Sunt destui români care au făcut performanță în Occident, în condiții pe care România nu le-ar fi putut oferi. Destui care ne animă profund patriotism prin acțiunile lor exemplare în colțuri îndepărtate ale lumii” a mai afirmat fostul candidat la prezidențiale.

„Exilul” celor din Diaspora

Secretarul general-adjunct al NATO a vorbit de cei care pleacă. „Dar totuși prea mulți pleacă… Aproape cinci milioane de români trăiesc azi în afara României.  Un sfert din întreaga suflare românească. Dumneavoastră, respectabilii reprezentanți ai Diasporei, cunoașteți bine aceste cifre. Am vorbit cu alte ocazii despre riscul existențial al depopulării României prin declin demografic și emigrare masivă. Este vital sa găsim soluții atât împotriva depopulării, dar mai ales al dezrădăcinării acestora de corpul și inima națiunii române. Dacă declinul demografic și fluxurile de migrațiune pot fi reversibile, pierderea legăturii emoționale cu Patria, de apartenență la o singură Națiune poate deveni ireversibilă, conducând la înstrăinare, pierderea conștiinței naționale și, treptat, de asimilare”,  a mai arătat oficialul NATO.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS