Moldova. Maia Sandu câştigă alegerile | Ziua Veche
Acasa InternationalBasarabia Moldova. Maia Sandu câştigă detaşat alegerile prezidenţiale

Moldova. Maia Sandu câştigă detaşat alegerile prezidenţiale

scris de M.A.B.
21 afisari

UPFDATE –

Peste 3,2 milioane de cetăţeni cu drept de vot din Republica Moldova au fost aşteptaţi să participe, duminică, la cel de-al doilea tur al alegerilor pentru funcţia de preşedinte al ţării. Prezenţa la vot în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova a fost de 52,69%, respectiv 1.644.510 alegători s-au prezentat la urne în total.

Candidatul Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu, a câştigat cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, obţinând 57,75% din voturi, faţă de 42,25% obţinute de actualul şef al statului, socialistul Igor Dodon, după centralizarea tuturor proceselor verbale din toate secţiile de votare.

Comisia Electorală Centrală (CEC) a finalizat, luni dimineaţă, centralizarea proceselor verbale din toate cele 2.143 de secţii de votare constituite atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât şi în străinătate, iar datele cumulate indică un succes al Maiei Sandu cu 57,75% din totalul voturilor valabil exprimate.

Potrivit CEC, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale s-au prezentat la urne 1.650.131 alegători, iar dintre aceştia 1.633.625 au avut voturile valabil exprimate.

Maia Sandu a întrunit 943.486 (57,75%) din totalul celor 1.633.625 voturi valabile exprimate, în timp ce contracandidatul său, Igor Dodon, a înregistrat 690.139 voturi (42,25%).

Datele comunicate de CEC sunt preliminarii, ele urmând a fi validate după transmiterea către autoritatea electorală a buletinelor de vot şi a proceselor-verbale în original.

Al doilea tur a fost organizat după ce niciunul dintre cei opt candidaţi la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova nu a întrunit 50 +1 din voturile valabil exprimate în primul tur. Astfel, în lupta pentru cea mai importantă funcţie politică de la Chişinău se află candidatul Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, şi actualul preşedinte, Igor Dodon, care s-a înscris în cursa electorală ca independent, având susţinerea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova.

 

Pentru alegerile prezidenţiale, la Chişinău au fost înfiinţate 305 secţii de votare. Prezenţa la vot în Capitala Republicii Moldova a fost de 53,35%, peste media naţională care a fost de 52,78%.

 

Peste 3,2 milioane de cetăţeni cu drept de vot din Republica Moldova au fost aşteptaţi să participe, duminică, la cel de-al doilea tur al alegerilor pentru funcţia de preşedinte al ţării. Prezenţa la vot în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova a fost de 52,69%, respectiv 1.644.510 alegători s-au prezentat la urne în total.

Candidatul Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu, a câştigat detaşat alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, ea având un avans de peste 15% după numărarea a 99,86% din voturi, arată datele centralizate de Comisia Electorală Centrală (CEC).

Potrivit rezultatelor preliminare prezentate de CEC, până luni la ora 8:00, au fost centralizate procesele verbale din 2.140 din totalul celor 2.143 secţii de votare, iar Maia Sandu a obţinut 938.390 din totalul celor 1.628.370 voturi valabil exprimate, ceea ce reprezintă 57,63%.

Contracandidatul său, actualul preşedinte Igor Dodor, care a candidat ca independent, având însă susţinerea Partidului8 Socialiştilor din Republica Moldova, a fost votat de 689.980 de alegători, ceea ce înseamnă 42,37%.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult