Acasa InternationalBasarabia Negocierile pentru AIE aruncate in aer de neintelegeri

Negocierile pentru AIE aruncate in aer de neintelegeri

scris de Ziua Veche
2 afisari

Negocierile pentru AIE aruncate in aer de neintelegeriLiderul Partidului Democrat, Marian Lupu, a organizat luni un briefing de presă în care a criticat dur Partidul Liberal Democrat pentru presiunile pe care le exercită asupra PDM în procesul de negocieri, transmite Unimedia. „Pe parcursul săptămânii trecute s-au produs tensiuni importante. Se dă vina pe PD pentru tergiversarea negocierilor.

Este un lucru fals. Nu putem să constatăm decât că această tergiversare se produce din vina PLDM. Atunci când am stat la un ceai, s-a spus că nu este nimic grav că discuţiile durează. Ni s-a spus că este mai importantă calitatea discuţiilor. Noi avem o altă părere – trebuie să operăm şi cu termeni de calitate, dar şi cu cei care se referă la timp”, a precizat Marian Lupu.

„Membri ai fostei Alianţe de Guvernare exercită presiuni enorme, prin intermediul presei, ONG-urilor, dar şi analiştilor politici, precum şi pseudo-luptători precum Mocanu. În acest proces, au fost incluse şi structuri din exterior, care au avut scopul de a avantaja alte partide decât Partidul Democrat. Menţionez aici şi tentativa de a organiza o manifestaţie de protest în faţa sediului PD, manifestarea de ieri din Scuarul Operei Naţionale. Se ajunge până la ameninţări a membrilor PDM din teritoriu. Li se spune că li se va da foc la case. Pe de o parte vorbim de valori şi principii europene, dar pe de alta astfel de acţiuni sunt caracteristice pentru un sistem feudal şi autoritar”, s-a arătat indignat preşedintele PDM.

„PD nu este formaţiunea politică cu care se poate discuta în aceste fel. Acestea nu sunt discuţii. Formarea de coaliţii nu are loc sub presiuni, ci la masa de discuţii şi tratative. Fac apel către toţi colegii care au acces în Parlament să uite de acest comportament. Niciun fel de ameninţări sau presiuni nu vor schimba poziţia Partidului Democrat. PD nu va susţine un sistem autoritar la guvernare, aşa cum s-a manifestat pe o perioadă destul de lungă de timp”, subliniat Lupu.

În cadrul intervenţiei sale, liderul democrat a punctat şi câteva propuneri de bază ale PDM pentru formarea următoarei guvernări:

– Adoptarea modificărilor legislative pentru alegerea preşedintelui ţării cu 51 de voturi;
– program de guvernare axat pe politici sociale; 
– păstrarea priorităţii de Integrare Europeană a R. Moldova;
– politică externă echilibrată cu partenerii din Est şi Vest;
– partajare egală a responsabilităţilor în Guvern – şi nu pe formula artimetică.

Contra lui Filat

Premierul Vlad Filat nu a asteptat prea mult sa dea replica, afirmand: „Sincer să vă spun, discuţiile pe care le-am avut noi în format trilateral la capitolul principii şi valori au fost de formă, pentru că deja am convenit asupra principiilor împreună, am convenit referitor la programul de guvernare pentru 4 ani şi la acest capitol suntem în deplină consonanţă. Dialogul se duce în jurul partajării funcţiilor de stat. Aici apar puncte de vedere diferite. Nu poţi să negociezi cu cineva care are două opţiuni. Eu cred că în viitorul apropiat, Partidul Democrat va lua o decizie încotro va merge şi negocierile vor merge cu viteza necesară. Cum credeţi, cum mă simt eu când dimineaţa se negociază cu comuniştii, iar la amiază – cu PL şi PLDM, iar discuţia începe prin a constata că PCRM a făcut o ofertă generoasă?”

Preşedintele PLDM a menţionat că formaţiunea sa a făcut o cedare atunci când şi-a înaintat oferta colegilor din PL şi PD, dar a precizat că oferta ”nu este bătută în cuie”. ”Având rezultate care ne permiteau să optăm pentru funcţia de şef al statului, am spus ”nu”. şi dacă se discută cât de uşoară este funcţia de premier, Lupu poate să candideze, nici o problemă, lasă-l să meargă spre funcţia de premier şi noi vom opta pentru funcţia de preşedinte”, a menţionat acesta.

Totodată, Vlad Filat a subliniat că în timpul guvernării AIE, mai multe semne de întrebare au apărut în activitatea Preşedinţiei, decât în cea a Guvernului şi a precizat că având doar o funcţie importantă în stat, nu putea crea un sistem autoritar în Executiv, aşa cum vehiculează colegii din AIE.

UNIMEDIA precizează că tot ieri, în cadrul unei emisiuni la ProTV, vicepreşedintele PD, Igor Corman şi vicepreşedintele PL, Ion Hadârcă au venit cu acuzaţii la adresa partenerilor acestora din PLDM, Mihai Godea, referindu-se la regimul autoritar pe care l-a creat liderul liberal-democraţilor, Vlad Filat, prin intermediul funcţiei sale de premier. Amintim că recent, în cadrul unei emisiuni televizate, liderul democraţilor, Marian Lupu, a declarat că negocierile cu PCRM merg mai repede, iar ”cu partidele de dreapta este mai greu, din motive obiective şi subiective”.


This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult