PLDM, PD şi PL au făcut un schimb de opinii privind posibilităţile de alegere a şefului statului, au afirmat democratul Valeriu Lazăr şi liberalul Mihai Ghimpu. Nici după cea de-a opta rundă de negocieri, care a avut loc joi seara, cele trei partide nu au decis dacă vor constitui o alianţă de guvernare, informează Moldpres.
După cea de-a opta rundă de negocieri, liderii celor trei partide, PLDM, PD şi PL, apreciază diferit situaţia. Vlad Filat susţine că s-a făcut un pas important, dar că mai este nevoie de timp pentru a pune la punct toate detaliile. Mihai Ghimpu a opinat că semnarea acordului de creare a unei coaliţii de guvernare este aproape, iar democratul Valeriu Lazăr a menţionat că la cea de-a opta întâlnire cu PLDM şi PL au avut loc discuţii constructive.
Vicepreşedintele PD, Valeriu Lazăr, a spus, la finele întâlnirii, că nu se poate spune că s-a progresat foarte mult în negocieri. „Ne-am expus opinia vizavi de ceea ce au oferit colegii de la PLDM, am discutat despre preocuparea noastră comună: alegerea şefului statului. De fapt, am vorbit despre formula practică prin care vom putea asigura o guvernare de patru ani. Nu am pus punct formulelor, dar se prefigurează câteva, inclusiv propunerea PD de alegere a preşedintelui. Lazăr a menţionat că negocierile cu PCRM, deşi au fost stopate, sunt totuşi la un nivel mai avansat. De asemenea, vicepreşedintele formaţiunii a menţionat că ar fi bine ca o decizie privind crearea unei coaliţii de guvernare să fie luată până la prima şedinţă a Legislativului, care va avea loc pe 28 decembrie. Lazăr a apreciat oferta făcută pentru PD şi PL acum două zile de către PLDM ca fiind una agreabilă.
Liderul PLDM, Vlad Filat, a opinat că se munceşte şi în continuare pentru a ajunge la o decizie, care este de dorit să fie luată până la 28 decembrie. „Sunt probleme pe care urmează să le mai discutăm, dar astăzi am făcut un pas important în acest proces. Am avut o discuţie foarte constructivă, dar detalii nu vă pot da. Muncim pentru a crea o coaliţie funcţională, partajările sunt importante, dar este importantă şi atmosfera în care urmează să muncim, actul de guvernare nu este unul simplu”.
În acelaşi timp, preşedintele PL, Mihai Ghimpu, s-a arătat foarte optimist şi a spus că semnarea unui acord de creare a unei coaliţii de centru-dreapta este aproape. „A fost o discuţie amiabilă, constructivă, ne-am mişcat înainte. Părerea mea este că mergem spre semnarea acordului. Trebuie să reuşim până pe 28 decembrie. Despre oferta PLDM am discutat foarte puţin, am discutat alte subiecte. PL a făcut totul ca PD să rămână cu noi, să văd ce veţi spune când vom semna acordul, pe cine o să lăudaţi şi pe cine o să criticaţi”.