
Ministrul Apărării Vitalie Marinuţa a primit marţi, la sediul Ministerului Apărării, vizita de lucru a ambasadorului Republicii Polonia în Moldova, Bogumil Luft, în cadrul discuţiilor fiind abordate aspecte privind stadiul actual al relaţiilor moldo-poloneze. Vitalie Marinuţa l-a felicitat pe Bogumil Luft cu ocazia desemnării sale în funcţia de ambasador al Republicii Polonia în Moldova şi s-a arătat convins că numirea sa va impulsiona relaţiile de colaborare. Vitalie Marinuţa a apreciat că relaţiile de prietenie dintre cele două ţări sînt rezultatul bunelor relaţii politice existente între R. Moldova şi Polonia, iar colaborarea bilaterală va fi bazată întotdeauna pe principiile egalităţii şi respectului reciproc.
„Sîntem preocupaţi de întărirea şi dezvoltarea relaţiilor militare bilaterale cu toate statele din regiune, iar Polonia nu este o excepţie”, a menţionat ministrul Apărării, la întîlnirea cu ambasadorul polonez. „Consider că numirea în premieră a unui ataşat militar polonez la Chişinău este un semnal clar că Polonia este interesată de dezvoltarea relaţiilor militare bilaterale”.
Ambasadorul Bogumil Luft a menţionat, la rîndul său, că Moldova a evoluat profund sub toate aspectele, iar acest lucru denotă că politicile promovate de autorităţile moldoveneşti sînt corecte. Oficialul polonez a remarcat nivelul înalt al colaborării bilaterale dintre cele două state şi a dat asigurări că Guvernul Poloniei este dispus să asiste în continuare Guvernul R. Moldova în consolidarea proceselor democratice şi atingerea obiectivului de integrare europeană.
Vitalie Marinuţa şi Ambasadorul Bogumil Luft au apreciat înalt schimbul de opinii şi au convenit să continue discuţiile pe domenii de interes reciproc prin intermediul experţilor militari. Ministrul Apărării şi-a exprimat convingerea că structurile militare ale celor două ţări vor identifica mecanismele necesare pentru o cooperare mai dinamică în viitor. Acordul privind colaborarea militară moldo-poloneză a fost semnat la 27 octombrie 1998 la Varşovia.