Acasa InternationalBasarabia Prim-ministrul Filat: Republica Moldova depune cererea de aderare la UE în 2011

Prim-ministrul Filat: Republica Moldova depune cererea de aderare la UE în 2011

scris de Ziua Veche
2 afisari

Filat a declarat joi presei că obiectivul ţării sale este de a depune cererea de aderare în 2011, dar până atunci urmează să îndeplinească anumite condiţii, pe care s-a arătat sigur că vor fi îndeplinite, informează Agerpres. “Există etape pe care trebuie să le parcurgem şi trebuie să avem o anumită calitate ca să avem un anumit statut. Pentru 2011, acesta obiectivul – de a depune cererea de aderare. Şi acest lucru noi îl vom realiza la nivel de îndeplinire a condiţiilor şi la nivel de aplicare”, a declarat Filat.

În prezent, Republica Moldova poartă negocieri cu UE privind semnarea unui Acord de asociere, precum şi în privinţa unui acord de comerţ liber şi a liberalizării regimului de vize cu statele UE, pe care Chişinăul speră să-l semneze în 2012.

 

Declaraţia lui Filat vine după ce şi ministrul afacerilor externe şi integrării europene de la Chişinău, Iurie Leancă, declara la 1 octombrie că autorităţile de la Chişinău nu exclud demararea oficială a negocierilor de aderare la UE în a doua jumătate a anului 2011, în timpul preşedinţiei poloneze. El a menţionat aceasta în contextul mesajului pozitiv transmis de statele membre în cadrul unei reuniuni informale la Chişinău de la finele lunii septembrie, dar şi în contextul în care în 2011 preşedinţia UE va fi deţinută de Ungaria, apoi de Polonia – ţări care, potrivit lui, ‘au o înţelegere istorică profundă a regiunii’.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult