Acasa InternationalBasarabia R. Moldova comemorează 19 ani de la războiul de pe Nistru

R. Moldova comemorează 19 ani de la războiul de pe Nistru

scris de M.A.B.
219 Afisari

Oficiali, militari, combatanţi şi văduve ale celor căzuţi în conflictul de pe Nistru au depus miercuri flori, la Chişinău, la monumentul lui Ştefan cel Mare şi la „Maica Îndurerată”, de la complexul „Eternitate”, comemorând astfel 19 ani de la declanşarea conflictului armat de pe Nistru din anul 1992.

R. Moldova comemorează 19 ani de la războiul de pe Nistru

foto: army.md

Preşedintele interimar, Marian Lupu, a ţinut să mulţumească combatanţilor pentru curajul cu care şi-au apărat statul şi a menţionat că Moldova trebuie să-şi cunoască eroii. „Suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova s-au născut în sânge, la 2 martie 1992, atunci când RM a fost recunoscută ca stat independent a izbucnit şi acest război, unul pe care nu ni l-am dorit, unul impus. Este o zi de doliu pentru întreaga societate şi nu întâmplător, printr-o hotărâre de Parlament, din 2010 această zi a fost desemnată oficial ca Ziua comemorării victimelor conflictului de pe Nistru„. Lupu a adăugat că este necesar să se ajungă la rezolvarea definitivă şi pe cale paşnică a problemei transnistrene, transmite Moldpres. La rândul său, premierul Vlad Filat a menţionat că, la 2 martie, se comemorează cea mai tristă dată din istoria R. Moldova. „Astăzi, îi comemorăm pe cei care prin propria jertfire au făcut ca statul nostru să existe, însă visul şi dorinţa lor nu trebuie uitată şi astăzi avem nevoie să fim consolidaţi, să fim împreună în acţiune şi uniţi nu doar teritorial, dar şi ca ţară, ca şi popor”.

În discursul său, liderul PL, Mihai Ghimpu, a ţinut să reamintească că nu există nimic mai scump decât libertatea şi pacea unui popor. „Din păcate, noi, moldovenii, nu am avut acest noroc să ne bucurăm de linişte şi pace. Am fost ‘eliberaţi’ fără ca să ne întrebe, am fost şi mai suntem şantajaţi doar pentru că dorim să trăim în libertate. Acum, dacă nu ridică arma, forţele externe ne şantajează economic”, a spus Ghimpu.

Vlad Filat Mihai Ghimpu si Marian Lupu

foto: Moldpres

Şi primul preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, a venit la memorial. „Nu ne-a trecut durerea legată de suferinţele noastre din acel cumplit război, impus de separatişti, susţinuţi de forţele nostalgice după imperiul sovietic de la Moscova. Tristeţea nu ne părăseşte nici acum, din cauză că separatiştii de la Tiraspol sunt susţinuţi în continuare. Copiilor noştri le este interzis să scrie în limba maternă, ţăranii nu pot prelucra pământul, iar forţele din stânga Nistrului văd în continuare în locuitorii din dreapta Nistrului numai spioni. Cazul recent de arest al jurnalistului Vardanian, dar şi a lui Ilie Cazacu, este încă un semnal în acest sens. Şi în condiţii de pace, cu susţinerea unei mari puteri, ni se impune vrerea unei minorităţi separatiste”, consideră Snegur.

Potrivit datelor oficiale, la conflictul armat din 1992 au participat circa 29 mii de persoane, din care 386 au decedat, iar alte 284 au fost mutilate. În conformitate cu hotărârea Parlamentului de peste Prut, din 26 februarie 2010, ziua de 2 martie este numită Ziua Memoriei.

Conflictul de pe Nistru a durat din martie până la 21 iulie 1992. Forţele separatiste au fost sprijinite şi de armata Federaţiei Ruse, dupa cum a constatat Curtea Europeană pentru Drepturile Omului în 2004. În prezent, Transnistria ramâne unul dintre conflictele îngheţate ale Europei. Autorităţile din regiunea separatistă sunt acuzate frecvent de încălcări ale drepturilor omului, victimele fiind mai ales vorbitorii de limba română din regiune, transmite România Actualităţi. Pe de alta parte, Federaţia Rusă continuă să îşi menţină trupe în zona controlată de separatişti iar sute de mii dintre locuitorii regiunii au primit şi cetăţenia rusă.

Moldova comemorează 19 ani de la războiul de pe Nistru

foto: army.md

Relaţia cu autorităţile de la Chişinău a cunoscut un uşor dezgheţ în ultimii ani, când negocierile au fost relansate într-un format informal, în cadrul aşa-numitei „diplomaţii de fotbal”, care a constat într-o serie de întâlniri pe care primul ministru Vlad Filat le-a avut, la meciurile echipei Sheriff Tiraspol, cu liderul separatist Igor Smirnov. Totuşi, separatiştii au continuat provocările la adresa Republicii Moldova, ultima fiind legată de arestarea abuzivă a lui Ilie Cazacu şi a jurnalistului Ernest Vardanian. Aceasta din urmă a fost condamnat de separatişti, în 2011, la 15 ani de închisoare pentru „înaltă trădare”.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult