Acasa InternationalBasarabia Republica Moldova, acord cu Gazprom: Contractul de livrare de gaze va fi prelungit pe 5 ani

Republica Moldova, acord cu Gazprom: Contractul de livrare de gaze va fi prelungit pe 5 ani

scris de Misu Andrei
44 afisari

Republica Moldova și Gazprom au ajuns la un acord principial privind prelungirea contractului de furnizare de gaze cu 5 ani, scrie site-ul Deschide.md.

Delegațiile celor două părți, care au avut o întâlnire la Sankt Petersburg, au căzut de acord asupra formulei de preț, auditării datoriei formate în cadrul companiei Moldova-Gaz și necesității unor negocieri ulterioare pentru a stabili un calendar de achitare, a anunțat Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova.

 „În baza înțelegerii urmează să fie prelungit pe cinci ani contractul anterior între Gazprom și Moldova-Gaz, utilizând formula de preț propusă de partea moldovenească. Livrările de gaz conform noului contract urmează să înceapă din 1 noiembrie 2021”, susține ministerul, potrivit Deschide.md.

În octombrie Republica Moldova a primit gaz în baza unei prelungiri de o lună a contractului cu Gazprom, în volum insuficient. Diferența de volum a fost achiziționată în această perioadă de pe piața spot, prin intermediul companiei Energocom, la prețuri de piață.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult