Acasa InternationalBasarabia România sprijină agenda europeană a Chişinăului

România sprijină agenda europeană a Chişinăului

scris de M.A.
5 afisari

Secretarul de stat Bogdan Aurescu a reiterat susţinerea fermă pe care România o acordă parcursului european al Republicii Moldova, atât în calitate de stat membru aflat la frontiera răsăriteană a UE, cât şi prin prisma patrimoniului comun de valori lingvistice, culturale şi spirituale.

Bogdan Aurescu

Bogdan Aurescu (foto: hurriyetdailynews.com)

„Apropierea unui stat de UE nu este un proces uşor şi nici de scurtă durată. Acest parcurs conduce, în cele din urmă, la transformări în întreaga societate. Dar este un efort care merită făcut şi sperăm ca el să fie continuat cu aceeaşi hotărâre. Ştim că aveţi o agendă europeană şi de reforme ambiţioasă. România o sprijină şi crede în ea. Suntem gata, aşa cum am fost întotdeauna, să oferim toată asistenţa noastră în atingerea obiectivelor pe care le-aţi stabilit”, a declarat Bogdan Aurescu, la Forumul UE – Republica Moldova. Acesta a prezentat evoluţiile recente din vecinătatea estică şi sudică a Uniunii Europene, precum şi progresele Republicii Moldova în relaţia cu UE şi contribuţia sa la îndeplinirea obiectivelor Parteneriatului Estic: „Parteneriatul Estic a răspuns interesului partenerilor din vecinătatea estică de a-şi accelera procesele de asociere politică şi integrare economică cu Uniunea Europeană”.

La rândul său, viceministrul MAEIE, Natalia Gherman, a accentuat determinarea autorităţilor de la Chişinău de a continua cu aceeaşi hotărâre reformele interne în vederea menţinerii aceluiaşi ritm în dialogul cu UE. Cele două părţi au convenit demararea pregătirilor pentru organizarea, în luna iunie 2011, a şedinţei comune a celor două guverne.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult