Rusia trimite camioane cu ajutor umanitar în Transnistria | Ziua Veche
Acasa InternationalBasarabia Rusia trimite camioane cu ajutor umanitar în Transnistria

Rusia trimite camioane cu ajutor umanitar în Transnistria

scris de M.A.B.
12 afisari

Moscova trimite în Transnistria un convoi umanitar format din 60 de camioane, în cadrul unui proiect de integrare în Uniunea Euroasiatică, relatează agenţia Novosti PMR, în pagina electronică.

Ruşii trimit convoaie umanitare pe bandă rulantă în Ucraina

Ruşii trimit convoaie umanitare si in Transnistria

În decursul unei luni, în Transnistria au ajuns primele şapte vehicule cu echipamente medicale şi mobilă, trei dintre acestea au ajus miercuri, a anunţat organizaţia neguvernamentală rusă Integrarea Euroasiatică, menţionând că „alte zeci de camioane sunt în drum” spre Tiraspol.

Directorul organizaţiei, Aleksandr Argunov a menţionat că acest ajutor contribuie la crearea unor noi centre medicale în regiune.

„Nu ştim cum va evolua situaţia în jurul Transnistriei şi preferăm să transportăm acest ajutor cât mai curând”, a declarat Argunov.
„Cu puţin timp înainte, au sosit camioanele cu mobilă. Am analizat cu atenţie ce dificultăţi apar la frontiera cu Ucraina şi ce acte ne cer vameşii ucraineni, pentru ca mai apoi să trimitem echipamente medicale. Aceste echipamente provin din diferite ţări, inclusiv din Israel, Germania şi Belarus”, a adăugat el.

Fondatorul organizaţiei Integrarea Euroasiatică, deputatul rus Aleksei Juravliov s-a întâlnit miercuri, la Tiraspol, cu liderul separatist Evgheni Şevciuk. Cei doi au discutat despre construcţia unor centre medicale şi grădiniţe în Transnistria cu finanţare rusă, precum şi despre transportarea echipamentelor necesare.

Anterior, Moscova a trimis opt convoaie cu „ajutor umanitar” în estul Ucrainei, afectat de o rebeliune prorusă.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult