Acasa InternationalBasarabia Saniutele sperantei – Carti si cadouri pentru elevii din Cahul si Cantemir

Saniutele sperantei – Carti si cadouri pentru elevii din Cahul si Cantemir

scris de M.A.
0 afisari

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, cu sprijinul Consulatului General al României, a donat liceelor „Ioan Vodă” din Cahul şi „Dimitrie Cantemir” din Cantemir, Republica Moldova, un număr important de cărţi în limba română, cât şi pachete cu dulciuri, pentru 150 de elevi.

Genţiana Şerbu, Consulul General al României, şi reprezentanţii Departamentului pentru Românii de Pretutindeni au subliniat importanţa pe care o acordă Guvernul României relaţiilor cu Republica Moldova, în special, educaţiei tinerei generaţii de pe malul stâng al Prutului. În perioada imediat următoare, Consulatul General de la Cahul va face donaţii de carte şi jocuri grădiniţei din comuna Burlacu şi altor instituţii de învăţământ din raionul Cahul. De asemenea, 142 de copii, cu situaţie financiară dificilă, din satele Larga Nouă, Baicu, Doina, Găvănoasa vor primi pachete, conţinând haine, încălţăminte, dulciuri şi fructe. Aceste acţiuni se desfăşoară în cadrul campaniei “Săniuţele speranţei”, iniţiată de Consulatul General al României la Cahul, cu sprijinul Departamentul pentru Românii de Pretutindeni şi al unor companii din Bucureşti, judeţele Galaţi şi Vaslui şi Raionul Cahul, Republica Moldova. Scopul campaniei este de a aduce o rază de lumină în suflet şi un zâmbet pe feţele mai multor copii cu situaţii familiale dificile, precizează MAE.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult