Acasa InternationalBasarabia Sarbatoare peste Prut – 19 ani de la declararea independentei – Video 1991

Sarbatoare peste Prut – 19 ani de la declararea independentei – Video 1991

scris de Ziua Veche
66 afisari

.Cetatenii Republicii Moldova nu au reusit inca sa simta independenta tarii lor, care in final duce la bunastare, a declarat vineri presedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, la aniversarea a 19 ani de la proclamarea independentei Republicii Moldova. “Zilele grele prin care trece Republica Moldova sunt consecinta faptului ca nu am fost liberi, am fost subjugati, am fost obligati sa traim dupa legile totalitare”, a spus Ghimpu.


Suita de evenimente, prilejuita de aceasta sarbatoare de la 27 august, a demarat dimineata cu depunere de flori la Monumentul lui Stefan cel Mare si Sfant din centrul Chisinaului. La acest eveniment au participat Presedintele Mihai Ghimpu, premierul Vlad Filat, primul presedinte al R. Moldova, Mircea Snegur, deputati in Parlament, membri ai Cabinetului de Ministri si ai corpului diplomatic, acreditati la Chisinau, membri ai Asociatiei „Parlamentul-90”. Mihai Ghimpu a spus ca „drumul parcurs spre independenta R. Moldova a fost unul anevoios si a constat intr-o lupta dintre unii, care au dorit ca Moldova sa fie o tara libera si altii, care vroiau ca Moldova sa ramana in componenta URSS”. Totodata, seful interimar al statului a spus ca este mandru pentru ca R. Moldova este un stat independent, dar nu este multumit, deoarece unele reforme, care au inceput in anii ’90, nu s-au realizat pe deplin. „Independenta trebuie sa dea si bunastare”, a specificat Mihai Ghimpu. In acelasi timp, Mircea Snegur, primul presedinte al tarii, a mentionat presei ca, „in cei 19 ani de independenta, R. Moldova s-a consolidat in calitate de stat democratic, bazat pe drept, care promoveaza o economie de piata. In mare parte, scopurile trasate in Declaratia de independenta, se realizeaza, incetul cu incetul. Cea mai mare restanta, insa, consta in incetinirea ritmului reformelor economice si imposibilitatea de a solutiona la maximum problemele sociale”. In aceeasi zi, oficiali au depus flori la Monumentul „Maica indurerata” de la Complexul Memorial „Eternitate” din Chisinau. Presedintele interimar de la Chisinau a facut public si un decret prin care a conferit “Ordinul Republicii”’, cea mai inalta distinctie de stat, unui grup de 18 persoane pentru contributia la miscarea de eliberare nationala. Printre acestia se numara poetul si publicistul Valeriu Matei, presedintele primului parlament de la Chisinau, Alexandru Mosanu, primul premier al tarii, Mircea Druc, precum si deputatului roman, cetatean al Republicii Moldova, Tudor Pantaru.  

 

In mesajul adresat cetatenilor Republicii Moldova, Presedintele Mihai Ghimpu a mentionat:  

.„Vreau sa spun tuturor cetatenilor, compatriotilor nostri, ca nu exista nimic mai important pentru un om decat independenta statului al carui cetatean este. Nu poti fi un cetatean fericit daca nu esti liber. Tot ceea ce este frumos si bun, este legat de independenta. Exista independenta statului – inseamna ca exista libertatea. Exista libertate – inseamna ca exista fericire.

Cetatenii Republicii Moldova n-au reusit inca sa simta aceasta independenta, care in final duce la o bunastare, la o viata decenta. Zilele grele pe care le traim sunt consecintele faptului ca n-am fost liberi, am fost subjugati, am fost pusi in situatie sa traim nu dupa legile noastre, dar dupa legile altora, sovietice, totalitare-comuniste.

Eu sunt convins ca se apropie ziua cand vom simti aceasta libertate, care este legata de independenta statului nostru si fiecare cetatean, incepand de la cel mic si pana la parintii, buneii nostri, vor simti ce inseamna stat independent, liber si democratic.

Vreau sa multumesc tuturor celor care au luptat, daca pot sa ma exprim asa, zile, nopti si ani intregi pentru ca la 27 august 1991 deputatii primului Parlament democratic sa voteze Declaratia de Independenta a Republicii Moldova – o declaratie care venea sa rupa acest mult patimit pamant din componenta unui stat imperial, sovietic, care ne-a luat libertatea timp de 50 de ani.

Sa nu uitam ca aceasta declaratie a fost votata dupa Marea Adunare Nationala. si aceasta inseamna, in primul rand, ca in Piata Marii Adunari Nationale pentru adoptarea acestei declaratii au pledat cetatenii, care au ales acei deputati in primul Parlament.

Cu regret, nu toti acei care au fost alesi au votat pentru aceasta independenta, fiindca multi pledau pentru pastrarea Republicii Moldova in cadrul Uniunii Sovietice. Dar timpul ne demonstreaza ca vointa majoritatii cetatenilor Republicii Moldova a fost realizata si astazi sa fim un stat independent.

Multumesc celorlalti cetateni care la locul de munca au fost si sunt permanent pentru consolidarea acestui stat, care foarte greu isi croieste pasii spre un stat liber si european.

Le doresc tuturor cetatenilor Republicii Moldova sa fie demni si mandri de faptul ca locuiesc intr-un stat independent, ca construim impreuna un drum european spre fericirea noastra si, in primul rand, a copiilor nostri.

Va doresc multa sanatate, fericire si rabdare, deoarece nu totul inca este asa cum ne dorim. Dar daca vom fi uniti, daca vom intelege ca totul depinde de noi, vom reusi sa construim acest stat asa cum ne-am dorit in primi ani de lupta pentru libertate si independenta noastra. Multa sanatate si celor care locuiesc impreuna cu noi, fie ca in calitate de ambasadori, lucratori ai ambasadelor, tuturor celor care se afla astazi pe pamantul Republicii Moldova.

si nu in ultimul rand vreau sa multumesc dumneavoastra, stimati ziaristi, pentru ca ati fost permanent alaturi de vointa poporului. Nu poate deveni un popor liber si independent daca nu are oameni ca dumneavoastra – o presa libera, oameni care sa transmita Domnului vointa celor de jos, pentru a deveni liberi si cu o viata decenta.

Sa ne ajute Dumnezeu sa consolidam aceasta statalitate in cadrul familiei europene”.

 {youtube}-P58wQGihDw{/youtube}

Declaratia de Independenta 

.La 27 august 1991 Parlamentul de la Chisinau a adoptat declaratia de Independenta a Republicii Moldova, in urma unei hotarari a Marii Adunari Nationale din piata centrala a capitalei, la care au participat sute de mii de basarabeni.  

PARLAMENTUL REPUBLICII MODLOVA, constituit in urma unor alegeri libere si democratice,  

AVIND IN VEDERE trecutul milenar al poporului nostru si statalitatea sa neintrerupta in spatiul istoric si etnic al devenirii sale nationale;  

CONSIDERIND actele de dezmembrare a teritoriului national de la 1775 si 1812 ca fiind in contradictie cu dreptul istoric si de neam si cu statutul juridic al Tarii Moldovei , acte infirmate de intreaga evolutie a istoriei si de vointa liber exprimata a populatiei Basarabiei si Bucovinei;

SUBLINIIND dainuirea in timp a moldovenilor in Transnistria – parte componenta a teritoriului istoric si etnic al poporului nostru;  

LUIND ACT de faptul ca Parlamentele multor state in declaratiile lor considera intelegerea incheiata la 23 august 1939, intre Guvernul URSS si Guvernul Germaniei, ca nula ab initio si cer lichidarea consecintelor politico-juridice ale acesteia, fapt relevat si de Conferinta internationala „Pactul Molotov-Ribbentrop si consecintele sale pentru Basarabia” prin Declaratia de la Chisinau, adoptata la 28 iunie 1991;  

SUBLINIIND ca fara consultarea populatiei din Basarabia, nordul Bucovinei si tinutul Herta, ocupate prin forta la 18 iunie 1940, precum si a celei din RASS Moldoveneasca (Transnistria), formata la 12 octombrie 1924, Sovietul Suprem al URSS, incalcind chiar prerogativele sale constitutionale; a adoptat la 2 august 1940 „Legea URSS cu privire la formarea RSS Moldovenesti unionale”, iar Prezidiul sau a emis la 4 noiembrie 1940 „Decretul cu privire la stabilirea granitei intre RSS Ucraineana si RSS Moldoveneasca”, acte normative prin care s-a incercat, in absenta oricarui temei juridic real, justificarea dezmembrarii acestor teritorii si apartenenta noii republici la URSS;  

REAMINTIND ca in ultimii ani miscarea democratica de eliberare nationala a populatiei din Republica Moldova si-a reafirmat aspiratiile de libertate, independenta si unitate nationala, exprimate prin documentele finale ale Marilor Adunari Nationale de la Chisinau din 27 august 1989, 16 decembrie 1990 si 27 august 1991, prin legile si hotaririle Parlamentului Republicii Moldova privind decretarea limbii romine ca limba de stat si reintroducerea alfabetului latin, 31 august 1989, drapelul de stat, din 27 aprilie 1990, stema de stat, din 3 noiembrie 1990, si schimbarea denumirii oficiale a statului, din 23 mai 1991;  

PORNIND de la Declaratia suveranitatii Republicii Moldova, adoptata de Parlament la 23 iunie 1990, si de la faptul ca populatia Republicii Moldova, exercitind dreptul sau suveran, nu a participat la 17 martie 1991, in ciuda presiunilor exercitate de organele de stat ale URSS, la referendumul asupra mentinerii URSS;  

TININD SEAMA de procesele ireversibile ce au loc in Europa si in lume de democratizare, de afirmare a libertatii, independentei si unitatii nationale, de edificare a statelor de drept si de trecere la economia de piata:  

REAFIRMIND egalitatea in drepturi a popoarelor si dreptul acestora la autodeterminare, conform Cartei ONU, Actului final de la Helsinki si normelor de drept international;  

APRECIIND, din aceste considerente, ca a sosit ceasul cel mare al savirsirii unui act de justitie, in concordanta cu istoria poporului nostru, cu normele de morala si de drept international,

PROCLAMA  

solemn, in virtutea dreptului popoarelor la autodeterminare, in numele intregii populatii a Republicii Moldova si in fata intregii lumi:  

REPUBLICA MOLDOVA ESTE UN STAT SUVERAN, INDEPENDENT SI DEMOCRATIC, LIBER SA-SI HOTARASCA PREZENTUL SI VIITORUL FARA NICI UN AMESTEC DIN AFARA, IN CONFORMITATE CU IDEALURILE SI NAZUINTELE SFINTE ALE POPORULUI IN SPATIUL ISTORIC SI ETNIC AL DEVENIRII SALE NATIONALE.  

in calitatea sa de STAT SUVERAN SI INDEPENDENT, REPUBLICA MOLDOVA:  

SOLICITA tuturor statelor si guvernelor lumii recunoasterea independentei sale, astfel cum a fost proclamata de Parlamentul liber ales al Republicii, si isi exprima dorinta de interes comun cu tarile europene, cu toate statele lumii, fiind gata sa procedeze la stabilirea de relatii diplomatice cu acestea, potrivit normelor de drept international si practicii existente in lume in aceasta materie.  

ADRESEAZA Organizatiei Natiunilor Unite cererea de a fi admisa ca membru cu drepturi depline in organizatia mondiala si in agentiile sale specializate;  

DECLARA ca este gata sa adere la Actul final de la Helsinki si la Carta de la Paris pentru o noua Europa, solicitind, totodata, sa fie admisa cu drepturi egale la Conferinta pentru Securitate si Cooperare in Europa si la mecanismele sale:  

CERERE Guvernului Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste sa inceapa negocieri cu Guvernul Republicii Moldova privind incetarea starii ilegale de ocupatie a acesteia si sa retraga trupele sovietice de pe teritoriul national al Republicii Moldova;  

HOTARASTE ca pe intregul sau teritoriu sa se aplice numai Constitutia, legile si celelalte acte normative adoptate de organele legal constituite ale Republicii Moldova;  

GARANTEAZA exercitarea drepturilor sociale, economice, culturale si a libertatii politice ale tuturor cetatenilor Republicii Moldova, inclusiv ale persoanelor apartinind grupurilor nationale, etnice, lingvistice si religioase, in conformitate cu prevederile Actului final de la Helsinki si ale documentelor adoptate ulterior, ale Cartei de la Paris pentru o noua Europa.  

Asa sa ne ajute Dumnezeu!  

Adoptata la Chisinau, de Parlamentul Republicii Moldova, la 27 august 1991

 

Marturiile istoricilor 

.Cercetatorii Institutului de Istorie, Stat si Drept al Academiei de stiinte a Moldovei s-au intrunit, pe 26 august curent, intr-o conferinta stiintifica cu genericul „Declaratia de independenta a Republicii Moldova (27 august 1991): semnificatii, obiective, realizari”, scrie Jurnal.md 

Majoritatea dintre participanti au fost martori oculari al evenimentului istoric nominalizat, a acelor clipe de maxima traire emotionala, de la care s-au scurs deja 19 ani. Prezent la manifestare cu un cuvant de salut, dr. in istorie Ion Negrei, a evidentiat semnificatia Declaratiei de independenta, ce-a pus capat regimului sovietic de ocupatie si a creat temelia pentru constituirea statalitatii Republicii Moldova, ca stat suveran, independent si democratic.

La acele cuceriri de la finele lui august 1991 – Declaratia de independenta a Republicii Moldova (27 august) si decretarea limbii moldovenesti ca limba de stat si revenirea la grafia latina (31 august) – si-au adus contributia si savanti de la Academia de Stiinte a Moldovei, care au dat dovada de curaj, rostind adevarul istoric si cel cu privire la limba vorbita pe teritoriul tarii noastre. si astazi actuala guvernare are nevoie de solutii concrete, de opinii in rezolvarea unor probleme complicate ale tarii, a specificat in incheiere viceprim-ministrul.

Academicianul Gheorghe Duca, presedintele Academiei de Stiinte a Moldovei, a subliniat disponibilitatea oamenilor de stiinta de a contribui si continuare la solutionarea unor probleme ale tarii, inclusiv cele ce tin de economie, constituirea statului de drept, pregatirea cadrelor stiintifice de inalta calificare – chezasie a crearii unei societati bazate pe cunoastere. Remarcam faptul ca Republica Moldova este sustinuta in aspiratiile ei de integrare europeana si prin contributia concreta a savantilor nostri din unele domenii ale stiintei la evolutia cercetarii mondiale, a specificat presedintele ASM.

Moderatorul conferintei stiintifice, dr. in istorie Gheorghe Cojocaru, directorul Institutului de Istorie, Stat si Drept al ASM, si-a prezentat comunicarea intitulata „Contextul si premisele Actului de Independenta”. Astfel, vorbind la figurat, au fost rasfoite filele traite de autor in perioada 1988–1989 si inceputul anilor 90, cand a luat nastere miscarea de emancipare democratica si s-a dezvoltat prin unele organizatii active ca Cenaclul „Alexei Mateevici”, Miscarea Democratica pentru Sustinerea Restructurarii, Frontul Popular, constituit la 20 mai 1989.

Gratie structurilor date, au inceput bataliile pentru extinderea drepturilor suverane ale fostei Republici Sovietice Socialiste Moldovenesti. Aceste aspiratii ale poporului au si motivat primele acte legislative, elaborate de Parlament, referitoare la simbolurile tarii – Tricolorul, Stema de Stat, Declaratia suveranitatii RSSM si altele, care, in final, au condus la adoptarea Declaratiei de independenta a Republicii Moldova si la decretarea limbii moldovenesti ca limba de stat si reintroducerea in circuit a grafiei latine.

Prof. univ. Andrei Smochina, dr. hab. in drept din cadrul aceluiasi institut, si-a propus sa abordeze un alt aspect al temei discutate: „Consideratiuni cu privire la semnificatia juridica a Declaratiei de Independenta a Republicii Moldova”. Dr. in istorie Ion Varta s-a referit in comunicarea sa la „Miscarea Democratica pentru Sustinerea Restructurarii si Frontul Popular din Moldova (1988–1991). Program si actiune”. Un alt cunoscut cercetator, dr. in istorie Anatol Taranu, participant si martor al acelor evenimente, a reflectat o tema, la fel de interesanta, dar si actuala „Primul Parlament democratic si gestionarea crizei transnistrene”, problema care a evaluat, dupa cum stim, intr-un conflict militar si s-a finalizat cu crearea de facto a asa numitei republici moldovenesti transnistrene, nerecunoscuta si astazi de comunitatea internationala.

Prof. univ. Valeriu Cozma, dr. hab. in istorie, s-a referit in studiul sau la etapa contemporana de dezvoltare a tarii noastre – „Independenta Republicii Moldova: intre „idei” si „realitate”. in acest context, dr. in filozofie Victor Juc, din cadrul Institutului Integrare Europeana si Stiinte Politice al ASM, a prezentat subiectul „Institutionalizarea sistemului politic din Republica Moldova”.

Prin urmare, specialistii din domeniul istoriei de la Academia de Stiinte, pe parcursul a doua ore si ceva, au parcurs pas cu pas scurta istorie de 19 ani de independenta a Republicii Moldova cu pagini de glorie, dar si tragice, prin care i-a fost dat sa treaca. Sa invatam si sa tragem concluzii si din experienta noastra, dar si a altora. 

Mesajul presedintelui Obama 

In numele Presedintelui Obama si poporului Statelor Unite ale Americii felicit poporul Moldovei cu ocazia aniversarii a 19-ea a Zilei Independentei, 27 August. Statele Unite ale Americii sunt angajate de a conlucra cu poporul Moldovei pe calea construirii unei natiuni democratice si prospere. Programul Compact al Corporatiei Millennium Challenge pe care l-am semnat in acest an este un testament al progresului pe care Moldova la obtinut in transparenta guvernarii, drepturile omului si reforma economica.  Statele Unite sustin independenta, suveranitatea si integritatea teritoriala a Moldovei, si doresc si in continuare sa ajute Moldova pe calea integrarii europene. Doresc poporului Moldovei o celebrare festiva si in siguranta, si sper sa continuam si pe viitor sa intarim si sa adancim cooperarea dintre tarile noastre.

 Felicitari primite la Guvern  

Prim-ministrul Vlad Filat a primit mesaje de felicitare cu ocazia Zilei Independentei Republicii Moldova din partea omologilor sai din Federatia Rusa, Ucraina si Romania, China, Belarus, Turcia, Tunisia, Egipt si Indonezia, informeaza directia comunicare si relatii cu presa de la Guvern.  

Prim-ministrul Federatiei Ruse, Vladimir Putin, l-a felicitat pe Prim-ministrul Republicii Moldova si poporul moldovenesc cu ocazia Sarbatorii nationale – Ziua Independentei Republicii Moldova. „Stimate dle Prim-ministru, Va rog sa primiti felicitari sincere cu prilejul sarbatorii nationale a Republicii Moldova. In aceasta zi solemna, Va urez sanatate, bunastare si succese, iar cetatenilor Moldovei – fericire si prosperare. sunt sigur ca relatiile traditionale de prietenie si simpatie reciproca, ce dainuiesc intre popoarele noastre din cele mai vechi timpuri, vor contribui la consolidarea cooperarii moldo-ruse reciproc avantajoase in diverse sfere”, se mentioneaza in mesajul semnat de Vladimir Putin.  

Nikolai Azarov, Prim-ministrul Ucrainei, a urat poporului moldovenesc pace si bunastare, iar Prim-ministrului Vlad Filat – sanatate si succes in activitate. „Sunt sigur ca relatiile prietenesti si parteneriatul reciproc avantajos dintre tarile noastre vor duce la atingerea scopului strategic comun – calitatea de membru al Uniunii Europene, iar dezvoltarea ascendenta a dialogului moldo-ucrainean pe principiul respectului reciproc si relatiilor de buna vecinatate vor duce la consolidarea cooperarii in viitor in interesul cetatenilor tarilor noastre”, se spune in mesajul semnat de Nikolai Azarov.  

Prim-ministrul Romaniei, Emil Boc, transmite cele mai calde ganduri de bunastare tuturor cetatenilor Republicii Moldova. „Pe parcursul mandatului Dumneavoastra si al Guvernului pe care il conduceti, m-am bucurat sa constat ca Republica Moldova a fost repusa pe harta democratiilor europene, devenind un interlocutor sigur si predictibil pentru partenerii sai europeni. De asemenea, perioada deosebit de fasta pe care o traverseaza relatia bilaterala in ultima perioada imi ofera motive reale de optimism in ceea ce priveste aprofundarea dialogului bilateral, in toate domeniile, care sa aduca cat mai rapid beneficii cetatenilor de pe ambele maluri ale Prutului”, se spune in mesajul lui Emil Boc. Totodata, Premierul Romaniei reitereaza sprijinul sau personal si al Guvernului Romaniei in vederea promovarii aspiratiilor europene ale Republicii Moldova. 

In mesajul sau de felicitare, Wen JIABAO, Premier al Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze mentioneaza: In ultimii ani, relatiile moldo-chineze s-au dezvoltat cu succes. Contactele bilaterale la diferite niveluri s-au extins mereu. Colaborarile in domeniul comercial-economic, cultural si al invatamantului au dat rezultate eficiente intru interesele reale ale celor doua tari si popoare. Guvernul chinez acorda o mare atentie relatiilor cu Moldova, considerand ca Republica Moldova este un prieten si un partener bun al Chinei. In baza principiilor de respect, egalitate si de avantaje reciproce, Guvernul chinez doreste sa extinda si sa consolideze colaborarea celor doua tari in diferite domenii, asa incat relatiile moldo-chineze sa avanseze la un nou nivel”. 

Serghei SIDORSKI, Prim-ministru al Republicii Belarus, mentioneaza in mesajul de felicitare ca „este convins ca relatiile de prietenie intre popoarele Republicii Belarus si Republicii Moldova vor servi drept baza temeinica pentru intarirea in continuare a cooperarii comercial-economice bilaterale” 

Prim-ministrului Republicii Turcia, Recep Tayyip ERDOGAN, a felicitat Republica Moldova cu Ziua Independentie, aducand sincere urari. Sunt convins ca bunele relatii si cooperarea intre tarile noastre care s-au dezvoltat in baza respectului reciproc si al intereselor comune, vor fi si in continuare fortificate prin eforturi comune si proiecte concrete si, in acelasi timp, vor contribui substantial la consolidarea pacii, stabilitatii si bunastarii in regiunea noastra”, se spune in mesajul de felicitare.

 Mohamed GHANNOUCHI, Prim-ministrul Republicii Tunisia ureaza poporului Republicii Moldova, cu ocazia Zilei Independentei, cele mai sincere felicitari, multa sanatate, fericire si prosperitate. In mesajul sau de felicitare, Ahmed NAZIF, Prim-ministrul Egiptului, mentioneaza ca spera la extinderea relatiilor prietenesti stabilite intre Egipt si Moldova. Presedintele Indoneziei, Susilor BAMBANG YUDHOYONO, a adresat un mesaj de felicitare Premierului Vlad FILAT, in care isi exprima increderea ca Republica Moldova si Indonesia vor continua relatiile de buna prietenie si le vor consolida in numele cetatenilor ambelor state. 

Intalnire cu membrii primului Parlament  

.Prim-ministrul Vlad Filat s-a intalnit joi cu un grup de deputati ai primului Parlament democratic, semnatari ai Declaratiei de Independenta a Republicii Moldova. Premierul si-a exprimat recunostinta fata de deputatii primului for legislativ al tarii ales in mod democratic, pentru contributia acestora la crearea statului Republica Moldova. Vlad Filat si-a manifestat admiratia fata de curajul si discernamantul de care au dat dovada legislatorii ce au activat la inceputul anilor 90. „Va multumim pentru ceea ce ati facut. Prin actiunile noastre ne vom stradui ca visurile si nazuintele Dvs. sa le ducem la indeplinire”, a spus prim-ministrul. Vlad Filat s-a aratat sigur de succesele Republicii Moldova, mentionand ca ele sunt alimentate din curajul deputatilor ce au proclamat actul de independenta al tarii. Premierul a adresat felicitari fostilor deputati cu ocazia implinirii a 19 ani de la proclamarea Independentei Republicii Moldova. „sunteti cei mai de valoare deputati in deplinul sens al cuvantului si asa veti ramane in continuare, pentru ca ati fost alesi de popor in cadrul circumscriptiilor electorale”, a mentionat Vlad Filat. Pantelei Sandulache, presedintele Asociatiei obstesti „Parlamentul- 90”, a spus ca acum un an de zile a fost greu de imaginat stabilirea unor relatii de conlucrare cu puterea executiva. El a amintit ca legislatorii primului Parlament au fost cei care au votat cele mai importante acte: Declaratia de Independenta, Tricolorul si Stema de Stat a Republicii Moldova. Pantelei Sandulache a subliniat ca cea mai mare realizare din activitatea recenta a fostilor deputati este restabilirea Declaratiei de Independenta – cel mai important document al tarii. Presedintele Asociatiei „Parlamentul- 90” si-a exprimat doleanta ca acest document sa stea la baza activitatilor de mai departe ale statului si sa nu se admita profanarea acestuia. De asemenea, fostii legislatori s-au aratat siguri ca actualul Guvern este cel care va implementa principiile si valorile Declaratiei de Independenta. Membrii Asociatiei obstesti „Parlamentul- 90” au transmis Prim-ministrului Vlad Filat o copie restabilita a Declaratiei de Independenta a Republicii Moldova. 

Drum european 

Vlad Filat a mentionat ca astazi Republica Moldova avanseaza pe calea negocierii Acordului de Asociere cu UE, in dialogul pe marginea liberalizarii regimului de vize, a Acordului de Comert Liber si Aprofundat cu UE. „Beneficiem de o deschidere fara precedent din partea partenerilor nostri occidentali si urmeaza sa valorificam aceasta sustinere in rezultate resimtite de catre fiecare cetatean al Republicii Moldova. Am reusit sa relansam relatiile cu vecinii, am stabilit relatii de parteneriat strategic cu importanti jucatori pe arena mondiala. Acum avem toate premisele pentru a dezvolta aceste prime, dar importante succese”, a precizat premierul. Vlad Filat a adus sincere multumiri deputatilor din primul Parlament si membrilor primelor guverne pentru patriotismul si sacrificiul demonstrat, apreciind ca acesti oameni au realizat lucruri cu adevarat istorice. Premierul i-a felicitat pe toti cetatenii Republicii Moldova cu ocazia Zilei Independentei Republicii Moldova, indemnandu-i sa aiba incredere in viitorul tarii.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult