Acasa InternationalBasarabia Sesiunea a doua de admitere a tinerilor basarabeni la universitatile din Romania. Citeste aici conditiile!

Sesiunea a doua de admitere a tinerilor basarabeni la universitatile din Romania. Citeste aici conditiile!

scris de Ziua Veche
4 afisari

.În perioada 6-10 septembrie a.c., Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului va organiza o nouă sesiune de admitere pentru tinerii de origine română din Republica Moldova în anul de învățământ 2010- 2011, studii universitare de licență.


 

Astfel, cele 778 locuri rămase neocupate, după finalizarea primei sesiuni, vor fi redistribuite după cum urmează:

– 250 de locuri pentru absolvenții cu diplomă de bacalaureat din România (Anexa 1)

– 528 de locuri pentru absolvenții cu diplomă de bacalaureat din Republica Moldova, dintre care 58 locuri (Anexa 2) cu bursă și 470 locuri fără bursă (Anexa 3).

Candidații care au depus dosarele de studii la unul dintre Consulatele Generale ale României din Cahul/ Chișinău/ Bălți în perioada 21 – 31 iulie 2010, respectiv posesori cu diplomă de bacalaureat din Republica Moldova și care nu s-au regăsit în ”lista provizorie a Cetățenilor din Republica Moldova admiși …” publicată pe site-ul http://www.mae.ro/, pot opta pentru locurile realocate în acest scop, pe baza unei cereri scrise (Anexa 4), conform repartizării pe universități / domenii fundamentale / specializări (Anexele 2 + 3), rezultatele urmând a fi afișate începând cu data de 15 septembrie a.c.

Totodată, în perioada 6-10 septembrie a.c., va avea loc admiterea în cadrul extensiunilor universitare din Republica Moldova, după cum urmează:

– Universitatea Dunărea de Jos din Galați la Cahul, dosarele urmând să fie preluate la sediul Universității B.P. Hașdeu, între orele 9:00 – 15:30;

– Universitatea Al.I.Cuza din Iași la Bălți, dosarele urmând să fie preluate la sediul Consulatului General, conform programului de lucru 8:30 – 16:30.

Procedura de admitere a bursierilor pentru cele 250 de locuri alocate absolvenților cu diplomă de bacalaureat din România precum și a celor din cadrul extensiunilor universitare urmează a fi comunicată de către universități, conform calendarului propriu de admitere.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult