Acasa InternationalBasarabia Stratfor: Moldova, urmatoarea tinta a Rusiei

Stratfor: Moldova, urmatoarea tinta a Rusiei

scris de Ziua Veche
4 afisari

.Republica Moldova ar putea fi urmatoarea republica fosta sovietica unde Rusia va viza elementele proeuropene de pe scena politica. Aceasta situatie este o urmare a declaratiei comune din mai a presedintelui rus, Dmitri Medvedev, si omologului sau ucrainean, Viktor Ianukovici, potrivit careia cele doua tari isi iau angajamentul sa colaboreze pe tema conflictului transnistrean, arata un studiu STRATFOR, care citeaza surse de la Moscova.

Sunt doua modalitati in care Rusia – cu ajutorul Ucrainei – s-ar putea implica in aceasta problema pe termen scurt, considera STRATFOR, preluat de Mediafax. Una este sa incerce sa aduca Transnistria sub control impreuna cu restul Republicii Moldova, cealalta este sa isi mentina hegemonia doar asupra Transnistriei si sa aranjeze o divizare a tarii, fara a controla efectiv R.Moldova.

Circumstantele din R. Moldova ar putea face tara vulnerabila la intentiile Rusiei, comenteaza agentia americana. Guvernul este slab si divizat intre membrii Aliantei pentru Integrare Europeana, confruntandu-se permanent cu provocarile partidului prorus comunist, care in prezent se afla in opozitie.

Presedintele interimar proeuropean Mihai Ghimpu a luat unele masuri extrem de controversate, cum ar fi emiterea unui decret pentru infiintarea unei Zile a ocupatiei sovietice la 28 iunie, care nu numai ca a infuriat Transnistria si a determinat Rusia sa se razbune blocand exporturile de vin moldovenesc, dar a si polarizat elementele pragmatice proeuropene din R.Moldova.

Aceasta situatie a condus la scaderea popularitatii aliantei si la o revenire in sondaje a comunistilor, creand conditiile pentru un referendum programat in septembrie, care ar putea conduce la noi alegeri generale, in noiembrie, in urma carora comunistii ar putea recastiga puterea.

Rusia nu este insa singura putere externa care vrea sa influenteze R. Moldova, un alt pretendent traditional fiind Romania, care are legaturi culturale si etice cu vecina sa din est. Observand cursul evenimentelor recente din Ucraina, Romania a urmarit agresiv R.Moldova, gandind ca aceasta ar putea fi urmatorul stat fost sovietic ce va cadea sub influenta Moscovei, comenteaza STRATFOR.

Problema Transnistriei a fost un subiect asupra caruia Berlinul a sugerat o cooperare cu Moscova. In timp ce Rusia si Germania isi sporesc cooperarea in sectoarele economic si energetic, Transnistria ar putea incetini aceasta apropiere, cancelarul Angela Merkel cerand retragerea trupelor ruse din acest teritoriu.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult