Acasa InternationalBasarabia Transnistria condamna un jurnalist la 15 ani de inchisoare

Transnistria condamna un jurnalist la 15 ani de inchisoare

scris de Ziua Veche
8 afisari

Jurnalistul Ernest Vardanean a fost găsit vinovat pentru înaltă trădare şi condamnat la 15 ani de privațiune de libertate, transmite Unimedia. Potrivit serviciului de presă al Ministerului Securității din Transnistria (MGB), pe data de 16 decembrie, Curtea Supremă a Republicii Moldovenești Nistrene a pronunțat verdictul în cazul jurnalistului Ernest Vardanean, acuzat de spionaj în favoarea Republicii Moldova, relatează Unimedia.

Instanţa de judecată l-a găsit vinovat şi l-a condamnat la 15 ani privaţiune de libertate, fără confiscarea averii şi cuispășirea pedepsei în închisoare cu regim sever. Unele surse de informare de la Tiraspol scriu că în cadrul procesului de judecată Vardanean şi-a recunoscut integral vina.

Alexandru Postică, avocatul lui Ernest Vardanean a declarat în cadrul unei intervenţii la Publika TV că decizia Curţii de la Tiraspol va fi cel mai probabil contestată de către Vardanean. „Rezultatul contestării, însă, nu cred că va fi altul decât cel emis deja”, a subliniat Postică, menţionând totodată, că dosarul a fost depus la CEDO şi că sunt în aşteptare ca acesta să fie comunicat părţilor. Ernest Vardanean a fost arestat la 7 aprilie 2010 şi acuzat de către autorităţile transnistrene de înaltă trădare de stat. Din 9 aprilie, în baza deciziei judecătoriei din Tiraspol, Vardanean se află în arest preventiv. Această decizie a fost confirmată şi de Curtea Supremă de Justiţie a Transnistriei la 16 aprilie. La 11 mai curent, jurnalistul a recunoscut, prin intermediul postului TV public transnistrean, că a făcut spionaj în favoarea Chişinăului. Autorităţile de la Chişinău, dar şi rudele lui Vardanean consideră că acesta a fost presat pentru a recunoaşte ceea ce nu a făcut. Mai multe organizaţii nonguvernamentale, naţionale şi internaţionale au pledat pentru eliberarea jurnalistului, invocând încălcarea drepturilor fundamentale ale acestuia. Din 3 noiembrie de când dosarului lui Ernest Vardanean a fost transmis spre examinare la Curtea Supremă, nici avocatul, nici membrii familiei nu l-au mai putut vedea pe Ernest. Jurnalistul de origine armeană, Ernest Vardanean, este politolog şi fost corespondent al filialei de la Tiraspol a agenţiei ruse de ştiri „Novyi Reghion”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult