“Tragedia unui popor începe atunci când începe să uite de legământul său faţă de strămoşi. Limba, istoria, demnitatea naţională sânt acei stâlpi pe care se sprijină o naţiune. O naţiune cu principii morale profunde, cu rădăcini tari şi adânci în solul naţional, este invincibilă. Odată cu declaraţia de independenţă a R. Moldova, ideea Unirii R. Moldova cu România a stat la ordinea zilei până-n 1993. O parte de basarabeni înţelegeau că odată cu revenirea la Patria-mamă, România, îşi vor găsi împlinirea naţională”, scrie Mihai Ciubotaru, citat de Radio Vocea Basarabiei.Dar Federaţia Rusă, care este succesoarea politicii imperialiste a URSS, a blocat prin cei trei conducători proruşi M. Snegur, P. Lucinschi şi V. Voronin, reîntregirea poporului român. Dacă primii doi au marginalizat ideea Unirii, cel de-al treilea preşedinte a încercat să resovietizeze R. Moldova, interzicând la televiziune cuvintele Basarabia, român, Unire, astfel caracatiţa comunistă şi-a întins adânc tentaculele în societate. După căderea regimului Voronin, în anul democraţiei restabilite, în ultimul timp s-au activizat discuţiile cu privire la Unirea Republicii Moldova cu România. Cel mai mult au speculat asupra acestei idei comuniştii şi mass-media ruseşti. Dar bolşevismul lui Voronin n-are sorţi de izbândă pe pământul românesc al Basarabiei. Toţi acei moldoveni de vârstă înaintată care au votat pentru Voronin au greşit. Între timp, foarte mulţi dintre ei au recunoscut acest lucru cumplit. Cu cât mai urgent se va democratza televiziunea „Moldova-1”, cu atât mai curând va veni în casele ţăranilor cuvântul şi adevărul despre noi, despre România, despre limba română şi despre istoria românilor, despre politica sângeroasă a comuniştilor şi esenţa integrării Republicii Moldova cu Europa şi România. Declaraţia domnului Mihai Ghimpu că este român şi unionist nu trebuie să „şocheze” pe cineva. O asemenea opţiune este fundamentală pentru că a fost expusă de un politician, de un om matur care a luptat toată viaţa pentru dreptul de a se numi român. De asemenea putem fi de acord cu părerea politologului român Dan Dungaciu că în prezent despre unionism trebuie să vorbim şi să scriem „cu calm” („Timpul”, 2009, 11 septembrie). Nu trebuie de făcut din „unionism” o „sperietoare”, o „matahală”, o „ameninţare” la viaţa oamenilor, după cum o făceau bolşevicii lui Lenin, Stalin, Hruşciov şi Brejnev, iar în prezent o fac Voronin, Mişin, Ţurcan, Postoico, Greceanâi şi Tkaciuk. Unionismul a fost, este şi va fi cea mai mare forţă în lupta pentru existenţa populaţiei româneşti, dintre Prut şi Nistru.
Continuarea in basarabialiterara.com.md.
