Acasa InternationalBasarabia Unirea R. Moldova cu România, în atenţia AP NATO

Unirea R. Moldova cu România, în atenţia AP NATO

scris de M.A.B.
25 afisari

Problema unirii Republicii Moldova cu România a fost adusă în atenţia participanţilor la un seminar organizat de AP NATO.

unire

Unirea R. Moldova cu România, în atenţia AP NATO

Într-un discurs în care a pledat pentru perspectiva integrării euro-atlantice a Republicii Moldova, deputatul Boris Vieru, vicepreşedinte al PL, s-a referit şi la „ultima opţiune strategică – integrarea poporului român„, „toţi românii în aceeaşi Alianţă Nord-Atlantică”. Liberalul de la Chişinău a particpat la cel de-al 80-lea Seminar Rose-Roth, care s-a desfăşurat la Vilnius, în perioada 18-19 iunie 2012. Seminarul „Partenerii din Est: provocările contemporane și perspectivele de viitor” a fost organizat de Adunarea Parlamentară NATO în cooperare cu Parlamentul Republicii Lituania.

„Partidul Liberal, pe care îl reprezint în calitate de vicepreşedinte, are formulat în Programul său politic obiectivul strategic de aderare a Republicii Moldova la Alianţa Nord-Atlantică. Acest obiectiv, însă – trebuie spus – nu se regăseşte şi în programul de activitate al Guvernului (…) Republica Moldova este un stat cu vocaţie europeană şi viitorul său este nu numai alături, dar şi înlăuntrul marii familii a popoarelor euro-atlantice. Acest viitor poate fi asigurat doar prin aderarea atât la Uniunea Europeană, cât şi la Alianţa Nord-Atlantică”, a afirmat Boris Vieru.

Boris Vieru - PL

Boris Vieru - PL

„Poate Republica Moldova să adere la Uniunea Europeană fără să aibă în vedere, ca obiectiv strategic, şi integrarea euro-atlantică? Teoretic, da. Practic, însă, nu cred că este posibil. Or, nu se poate imagina o Republică Moldova integrată politic în Uniunea Europeană, fără o integrare pe măsură în sistemul şi arhitectura de securitate europeană, bazată în prezent şi, cu siguranţă, şi în viitor pe Alianţa Nord-Atlantică. Geografia noastră este aceea care ne obligă să urmăm calea euro-atlantică”, a mai spus deputatul PL.

„Dacă aderarea la Uniunea Europeană este imposibilă fără integrarea euro-atlantică, noi trebuie să cunoaştem acest lucru de pe acum şi să începem să desfăşurăm cele două procese de integrare în paralel şi concomitent. Republica Moldova este în căutarea unei soluţii durabile care i-ar asigura securitatea pentru decenii înainte. În cazul în care, eventual, calea pe care am expus-o mai sus ar eşua, cetăţenii noştri au la dispoziţie ultima lor opţiune strategică – integrarea poporului român. Astfel, în final vom ajunge să ne regăsim toţi românii în aceeaşi Alianţă Nord-Atlantică”.

2 comentarii

jose 20-06-2012 - 11:44

romania mare

Dorin C. 21-06-2012 - 03:57

As spune, Romania…..fireasca.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult