Acasa InternationalBasarabia UPDATE Marian Lupu, presedintele Parlamentului si presedinte interimar al R.Moldova

UPDATE Marian Lupu, presedintele Parlamentului si presedinte interimar al R.Moldova

scris de Marius Bâtcă
5 afisari

UPDATE 19.00: Liderul PDM, Marian Lupu, a fost ales joi de către deputaţi Preşedinte al Parlamentului, relatează Moldpres. Deputaţii comunişti nu au participat la alegerea lui Marian Lupu. Liderul democrat a fost ales de 57 de deputaţi din Alianţa pentru Integrare Europeană, formată de PLDM, PDM şi PL.

Marian Lupu, presedintele Parlamentului si presedinte interimar al R.Moldova

Foto: Timpul.md

Înlocuindu-l pe decanul de vîrstă al Legislativului şi lider al PCRM în fotoliul de spicher, Marian Lupu a declarat: „N-o să vin cu luări de cuvînt îndelungate. Atît cît voi fi Preşedinte al Parlamentului îmi voi orienta activitatea spre construirea unei ambianţe lucrative şi respectarea drepturilor opoziţiei parlamentare”. El a mai spus că vrea să mulţumească chiar şi acelor deputaţi care nu au participat la votare. Marian Lupu va îndeplini şi funcţia de Preşedinte interimar al R.Moldova. În continuare Parlamentul i-a ales pe Vlad Plahotniuc (PDM) în funcţia de prim-vicepreşedinte şi pe Liliana Palihovici (PLDM) în funcţia de vicepreşedinte ai Legislativului. Marian Lupu le-a oferit şi comuniştilor şansa să propună un vicepreşedinte, dar ei au cerut o pauză pînă la 17 ianuarie.

Ghimpu, Filat si Lupu au semnat actul de infiintare a noii Aliante pentru Integrare Europeana  

UPDATE 16.17: Liderii PLDM, PD şi PL au semnat, în jurul orei 16.00, acordul de constituire a Alianţei pentru Integrare Europeană.Mihai Ghimpu, lider PL: „Republica Moldova are viiitor. Prin denumirea alianţei este clar obiectivul nostru. Avem mult de lucru. Avem de reformat insituţiile statului. Avem nevoie de economie liberă şi de o reformă juridică. Cred că suntem capabili, dacă vom fi deştepţi. Rămâne să ne bucurăm, vine Revelionul, vă zicem la mulţi ani! Acum, dragi jurnalişti, aveţi posibilitatea să vă odihniţi, să nu ne căutaţi pe la hoteluri, pe la baluri, pe la Condriţa. O să şhie ghini!”, a declarat preşedintele PL, potrivit Jurnal.md.  

Vlad Filat, lider PLDM: „După mai multe zile, săptămâni de negocieri, despre care am spus din start că nu vor fi uşoare, iată că suntem în situaţia în care semnăm acordul privind constituirea Alianţei. Vreau să mulţumesc PD şi PL pentru această perioadă care va fi de neuitat. Împreună am demonstrat capacitatea de a găsi soluţii care să ajute RM să se dezvolte. Totodată, îmi cer scuze în faţa cetăţenilor pentru această perioadă de tensiune. Important este că am ajuns la acest moment. Sunt sigur că Alianţa va funcţiona 4 ani de zile, iar la sfârşitul acestei perioade să ne dăm darea de seamă cu rezultate cât mai bune”. 

Marian Lupu, lider PDM: „Ne angajăm să respectăm valorile pentru promovarea unui curs de integrare în UE. Mulţumesc colegilor din PLDM şi PL pentru capacitatea şi flexibilitatea de a ajunge la acest final de proces, care marchează un început. În continuare, totul este în mâinile noastre şi totul depinde de capacitatea noastră de a promova o cultură politică şi administrativă, pentru a asigura o bună guvernare de 4 ani de zile”.

Democratii lui Lupu au optat pentru Alianta cu PLDM si PL

UPDATE 14.48: Consiliul Naţional al Partidului Democrat din Moldova a decis joi crearea Alianţei de centru-dreapta, împreună cu PLDM şi PL, informează presa de la Chişinău. „In fata Consiuliului au fost 3 obtiuni: coalitie de centru-stanga cu PCRM, de centru-dreapta sau sa nu mergem cu nimeni. Cu majoritatea de voturi s-a decis sa fie o coalitie de cetru-dreapta. Pentru au votat 201 din 228 de participanti, 5 voturi au fost impotriva, 20 s-au abtinut. Aceasta este decizia Consiliului National si in mod evident conducerea partidului o va respecta. Daca Acordul este definitivat, daca totul este OK, vom merge sa-l semnam astazi, inainte de sedinta Parlamentului”, a declarat Marian Lupu.   

———————————————————————————

13.51: R. Moldova are parte de tensiuni politico-sociale chiar şi în prag de An Nou. Ziua de 30 decembrie 2010 va ramâne în istorie ca un punct de cotitură, deoarece, pentru populaţia greu încercată din stânga Prutului, va însemna momentul în care se va trasa clar direcţia ce va fi urmată: VEST sau EST. Este ziua în care basarabenii vor afla care le va fi viitorul.

Marian Lupu, Mihai Ghimpu si Vlad Filat

Foto: Unimedia.md

După 13 runde de negocieri oficiale între PLDM, PL si PDM, joi dimineaţă, a apărut o rază de speranţă pentru constituirea unei alianţe care să păstreze direcţia integrării europene şi a adoptării valorilor democratice. De fapt, în primul rând, ar însemna desprinderea de Moscova, pentru că drumul spre UE este anevoios şi va necesita nu numai răbdare din partea populaţiei, dar şi eforturi substanţiale din partea clasei politice. Care, din păcate, pare să o fi copiat pe cea de la Bucureşti, în loc să înveţe din greşelile ei. 

Însă, în ciuda optimismului manifestat de mulţi în ceea ce priveşte constituirea AIE-2, riscul formării coaliţiei de “centru-stânga” PDM+PCRM este extrem de mare. Spectrul păstrării R.Moldova sub influenţa Kremlinului este mult mai mare decât s-ar crede. De fapt, mulţi analişti din stânga Prutului consideră că aceasta a fost batută în cuie în timpul recentei vizite la Chişinău a şeful administraţiei prezidenţiale ruse, Serghei Narîşkin. Mai mult chiar, o idee asemănătoare a fost avansată miercuri şi de către Deutsche Welle, care vorbeşte despre un scenariu bine ticluit la Moscova.

În orice caz, în ciuda valului de acuze mai mult sau mai puţin fondate (privind tergiversarea negocierilor pentru formarea alianţei pro-europene) la adresa preşedintelui liberal Marian Ghimpu, decizia aparţine PDM-ului reprezentat de Marian Lupu.

Însă, poate ar mai trebui luată în calcul şi reacţia populaţiei, care, majoritar, a votat cu partidele democratice, ce ar putea reforma statul românesc din stânga Prutului. Ideea reeditării unor mişcări de stradă, similare celor din 7 aprilie 2009, în cazul constiturii alianţei între Lupu şi Voronin, este din ce în ce mai vehiculată, nu doar pe bloguri sau în comentariile cititorilor publicaţiilor online, ci şi la televiziuni.  

Speranţă pentru AIE   

Potrivit presei de la Chişinău, o coaliţie de centru-dreapta poate fi anunţată în cursul zilei de joi, 30 decembrie, cu puţin timp înainte de începerea şedinţei Parlamentului, care va avea loc la ora 16.00. Cea de a 13-a rundă de negocierile dintre PLDM, PD şi PL, începută în jurul orei 09.00, s-a încheiat în tonuri optimiste. Liderii celor trei formaţiuni au declarat că au clarificat toate aspectele, iar, acum, fiecare partid trebuie să meargă să adopte o decizie finală la Consiliul Politic. Vlad Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu nu au spus deschis dacă se va forma o alianţă de centru-dreapta sau nu, dar au lăsat să se înţeleagă că s-a ajuns la un consens, scrie Unimedia.md.

Vlad Filat, preşedinte PLDM:

Am finalizat procesul de negocieri în format trilateral. Urmează să mai avem discuţii fiecare în partidele sale. Spre începutul şedinţei Parlamentului va fi clară situaţia.

Marian Lupu, preşedinte PDM:

Aş putea să constat că la această etapa, discuţiile şi negocierile cu PLDM şi PL sunt finalizate. Nu mai există întrebări neclare. PDM merge acum la şedinţa Consiliului Naţional politic pentru a adopta o decizie finală.

Mihai Ghimpu, preşedinte PL:

PL vine să vă comunice că discuţiile s-au încheiat. Rămâne să mergem să luăm decizia definitivă. La problemele care au existat între noi, am găsit consens. Rămâne de adoptat doar decizia politică. 

Surse comuniste: AIE-2 a fost constituită 

„Alianţa Filat-Lupu-Ghimpu practic există, s-a constituit, urmează doar procedura formală de semnare a documentelor de constituire”, a declarat, în exclusivitate pentru Timpul.md un reprezentat al PCRM care a dorit să-şi păstreze anonimatul. Declaraţia a fost făcută joi dimineaţă, înainte de ora 08.00, când reprezentanţii PDM şi PCRM urmau să se întâlnească pentru negocieri. Potrivit acestei surse, grupurile de experţi ale PLDM, PDM şi PL au lucrat până la 03.00 dimineaţa, într-un hotel din centrul Chişinăului. 

Charter de la Kremlin 

Potrivit sursei citate, miercuri seară, a venit la Chişinău, pe calea aerului, un grup de experţi din partea administraţiei prezidenţiale de la Kremlin care s-a întâlnit cu conducerea PDM pentru a exercita presiuni în vederea constituirii unei alianţe cu comuniştii. Sursele Timpul de la Aeroportul Chişinău au confirmat faptul că a fost înregistrată o rută charter Moscova-Chişinău. Conducerea PCRM e în derută şi, deocamdată, nu doreşte să comunice cu presa. „Nici nu mai are sens, odată ce decizia PDM de a participa la constituirea unei alianţe de centru-dreapta este un fapt săvârşit”, a mai precizat sursa. 

Varianta centru-stânga 

Republica Moldova se îndreaptă spre o guvernare de stânga. Anunţul despre constituirea alianţei pro-ruse ar putea fi făcut joi, înainte de Revelion, pentru ca febra sărbătorilor să tempereze eventualele reacţii sociale, scria miercuri, 29 decembrie, Deutsche Welle. „Aceasta ar însemna alegeri parlamentare anticipate noi peste un an”, susţin liderii partidelor liberale din Parlamentul de la Chişinău. 

Scenariu plămădit la Moscova 

Potrivit unor surse care au solicitat anonimatul, scenariul ar fi fost definitivat la Moscova, „în cercuri foarte înalte” pe 16 şi 17 decembrie, iar la discuţii a participat şi controversatul om de afaceri din Republica Moldova, Vlad Plahotniuk, care a devenit deputat PDM, precizează DW. Vlad Plahotniuk a fost primul care l-a întâlnit, la propriul hotel, pe 5 decembrie, pe şeful administraţiei prezidenţiale ruse, Serghei Narîşkin. După acea vizită-fulger, între Partidul Democrat şi Partidul Comuniştilor, au început negocierile misterioase şi rodnice pentru formarea coaliţiei pro-ruse. Analiştii politici vorbeau atunci despre nişte anagajamente şi promisiuni asumate în faţa emisarului rus de liderul PDM, Marian Lupu. Etapa a doua a planului este, potrivit surselor citate, atragerea voturilor liberale necesare pentru alegerea şefului statului. În acest sens se va miza pe atmosfera de beligeranţă dintre PL şi PLDM.

Prim-vicepreşedintele PLDM, Alexandru Tănase, a declarat că „o coaliţie între PD şi comunişti înseamnă alegeri parlamentare anticipate sigure în 2011”. Şi liderul PL, Mihai Ghimpu, a reconfirmat că deputaţii liberali nu vor vota niciodată un candidat la Preşedinţie propus de o alianţă de centru-stânga, „deoarece aceasta ar însemna readucerea lui Voronin la putere”.

Unul din fruntaşii comunişti, deputatul Vadim Mişin, a declarat ieri că „Partidul Comuniştilor nici nu se gândeşte că va sta în următorii patru ani în opoziţie. Noi purtăm negocieri intense cu Partidul Democrat şi am ajuns deja la un acord de principiu în vederea creării unei alianţe”, a menţionat Vadim Mişin, potrivit DW.

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult