
Se întâmpla un astfel de lucru în anul 1939, când Hitler şi Stalin s-au înţeles în secret să fie semnat Pactul Molotov-Ribbentrop, se întâmpla la fel în anul 1945, când la Conferinţa de la Ialta au fost sacrificate pentru mai multe decenii naţiunile din Europa de Est. Iar temerile ca istoria are, de regulă, obiceiul să se repete, chiar nu par a fi exagerate deloc în contextul întâlnirii celor trei lideri politici. Mai întâi din cauză că, deşi ne priveşte direct, Germania şi-a limitat prezenţa în Republica Moldova doar prin ultimul ministru de externe al Republicii Democrate Germane, care ne-a sfătuit, negru pe alb, să semnăm tratatul de frontieră moldo-român „până la alegeri”, deoarece unirea românilor „este mai degrabă de domeniul viselor, decât o chestiune de politici”, spunând prin acestea mult mai multe decât a făcut-o o zi mai târziu Angela Merkel la Bucureşti. Iar acolo, la Bucureşti, „tratatul de frontieră moldo-român” s-a transformat de la o zi la alta în „acord tehnic”, „acord de reglementare a traficului de la frontieră”, precum precizează Traian Băsescu, şi deja e greu de crezut ce e la mijloc: o deliberată inducere în eroare a opiniei publice sau o bună intenţie a marilor puteri, în măsură să facă dreptate întro lume nedreaptă, construită la fel de politicieni.
Să admitem, însă, că de asupra la toate se ridică bunele intenţii ale marilor puteri (deşi principiile democratice nu admit noţiunea de popor mare sau popor mic): armata rusă pleacă, raioanele de est ale Republicii Moldova se integrează de-a valma cu cele din dreapta Nistrului în Uniunea Europeană, de subliniat, ca entitate distinctă, precum se recomandă insistent, faţă de naţiunea română. Şi te surprinzi întrebându-te: ce rezolvă o astfel de bună intenţie, dacă dintre toate câte sunt rămâne optimă separarea brutală, cu tancuri staliniste, a unei naţiuni? Mai mult decât atât, persitenţa separării naţiunii române se face cu deplina voie a celor, care la fel au mâncat din pâinea amară a despărţirii forţate, dar cărora, la fel din buna intenţie a altora, li s-a dat dreptul să-şi prefacă visul în realitate. Citiţi continuarea aici.