Acasa InternationalExterne 250.000 de refugiaţi din Libia

250.000 de refugiaţi din Libia

scris de Ziua Veche
0 afisari

Peste 250.000 de persoane au fugit din Libia spre ţările vecine de la începutul mişcării de revoltă împotriva regimului colonelului Muammar Gaddafi, a informat joi Biroul pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), potrivit AFP, transmite Agerpres.

LibiaPeste 137.400 de persoane au trecut frontiera pentru a merge în Tunisia, 107.500 în Egipt, 5.400 în Algeria şi 2.200 în Niger, a precizat OCHA într-un comunicat. Nevoile medicale sunt o ‘preocupare majoră’, în contextul în care se primesc informaţii privind închideri de spitale într-un moment în care oamenii au cea mai mare nevoie de îngrijiri. Sunt necesare infirmiere, iar civilii răniţi au nevoie de acces la infrastructurile medicale, adaugă comunicatul.

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) şi organizaţiile neguvernamentale umanitare au lansat luni un apel la strângerea sumei de 160 milioane de dolari pentru a se furniza ajutor umanitar unui milion de persoane victime ale conflictului din Libia.

Acest apel la fonduri se bazează pe un scenariu conform căruia până la 400.000 de persoane părăsesc Libia iar alte 600.000 au nevoie de ajutor umanitar în ţară, explica Valerie Amos, secretar general adjunct al ONU pentru probleme umanitare.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult