Acasa InternationalExterne UPDATE – Peste 40 de elevi, ucişi într-un accident auto

UPDATE – Peste 40 de elevi, ucişi într-un accident auto

scris de A.B.
9 afisari

UPDATE – Ministrul egiptean al transporturilor, Mohamed Rashad el-Matini, şi-a înaintat sâmbătă demisia preşedintelui Mohamed Morsi după coliziunea dintre un tren şi un autobuz şcolar în care şi-au pierdut viaţa aproape 50 de copii, a anunţat agenţia oficială de presă MENA, citată de Xinhua.

Portalul egiptean Al-Ahram Online scrie că el-Matini consideră că răspunderea pentru acest accident cade şi asupra sa. Totodată, şi şeful Autorităţii Căilor Ferate Egiptene, Mostafa Qenawi, şi-a prezentat demisia şi va fi anchetat.  Potrivit Associated Press, o oficialitate din domeniul securităţii a declarat că trenul a lovit sâmbătă autobuzul care transporta spre şcoală copii de grădiniţă, în urma impactului pierzându-şi viaţa cel puţin 47 de copii. Al-Ahram Online scrie că în autobuz se aflau 60 de copii şi că bilanţul victimelor ar putea creşte.

Oficialitatea egipteană a precizat sub rezerva anonimatului că accidentul a avut loc în momentul în care autobuzul încerca să traverseze şinele de cale ferată în apropierea unui sat din oraşul Manfalut, în provinca Assiut (sud). Potrivit acestuia, se pare că bariera de la trecerea de cale ferată nu a fost coborâtă, deşi trenul se îndrepta cu viteză către acea zonă.
Transportul feroviar egiptean are o reputaţie foarte proastă în ceea ce priveşte siguranţa, mai ales din cauza echipamentului prost întreţinut şi al managementului defectuos.
Al-Ahram aminteşte că, potrivit unui raport publicat în iulie 2011 de Autoritatea Centrală pentru Transport Public, accidentele rutiere şi feroviare s-au soldat cu peste 7.000 de morţi în Egipt în 2010, ceea ce reprezintă o creştere cu aproape 8% faţă de anii anteriori.

Patruzeci de elevi de şcoală au murit sâmbătă în Egipt după ce un tren a lovit un autobuz în apropiere de Assiut, la sud de capitala Cairo, a anunţat agenţia oficială de ştiri, citată de Reuters.

Accidentul a avut loc în oraşul Manfalut. Guvernatorul regiunii a dispus începerea unei anchete pentru a stabili cauzele producerii tragediei, mai precizează Reuters.

1 comentariu

un crestin 17-11-2012 - 15:46

Cumplit ! The crossing worker dormea.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult