Acasa InternationalExterne 65 de ani de la lansarea bombei atomice asupra orasului Hiroshima

65 de ani de la lansarea bombei atomice asupra orasului Hiroshima

scris de Ziua Veche
0 afisari

 

.Japonia comemoreaza 65 de ani de la lansarea bombei atomice asupra orasului Hiroshima, la ceremonii, participand pentru prima data si un reprezentant al Statelor Unite ale Americii, potrivit Reuters.


SUA, acum cel mai mare aliat al Japoniei, a trimis pentru prima data un reprezentant la ceremoniile care marcheaza tragedia de la Hiroshima, in persoana ambasadorului american in statul nipon, John Roos, transmite Radio Romania Actualitati. Un minut de reculegere a fost tinut la 08:15, ora exacta la care a cazut bomba. Ambasadorul american John Roos a declarat in cadrul ceremoniei ca cele doua natiuni trebuie sa-si continue colaborarea „de dragul generatiilor viitoare, noi trebuie sa conlucram in continuare pentru a realiza o lume fara arme nucleare”.

La 6 august 1945, armata americana lansa o bomba A, prima din istorie, deasupra orasului industrial Hiroshima. Flacara si suflul exploziei au distrus orice urma de viata pe o raza de peste un kilometru. Aproximativ 140.000 de persoane au murit, imediat sau in anii urmatoari, in urma expunerii la radiatii. La 9 august 1945, Statele Unite au lansat o a doua bomba atomica la Nagasaki, provocand moartea a peste 70.000 de persoane. Statele Unite nu au prezentat niciodata scuze pentru aceste atacuri.

Potrivit unui studiu publicat in anul 2009 de Universitatea Quinnipiac din statul Connecticut, aproape doua treimi dintre americani continua sa creada ca SUA a avut dreptate sa recurga la arma atomica. Majoritatea americanilor le considera in continuare justificate, vazandu-le ca pe un rau necesar pentru a scurta razboiul si pentru a evita o debarcare sangeroasa in arhipelag, potrivit sondajelor de opinie.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult