Acasa InternationalExterne A lăsat NATO să moară oamenii de foame şi sete?

A lăsat NATO să moară oamenii de foame şi sete?

scris de A.P.
1 afisari

Acuzat că a ignorat deliberat cererile de ajutor ale pasagerilor unei nave cu emigranţi libieni, aflate în derivă pe Mediterana, NATO a negat vehement.

Refugiaţi libieni ajunşi la Lampedusa

Refugiaţi libieni ajunşi la Lampedusa

Potrivit unui purtător de cuvânt al Organizaţiei Nord Atlantice, citat luni de cotidianul spaniol El Pais, vasul NATO cel mai apropiat de ambarcaţiunea în pericol se afla la circa 180 de kilometri.

Ziarul britanic The Guardian, care se bazează pe mărturiile supravieţuitorilor şi pe cele ale persoanelor care s-au aflat la un moment dat în legătură cu ambarcaţiunea, scrie că emigranţii aflaţi în pericol au contactat iniţial o asociaţie pentru drepturile refugiaţilor de la Roma, care, la rândul ei a alertat gărzile de coastă italiene.

Un elicopter militar a cărui ţară de origine nu a fost identificată, ar fi survolat apoi nava cu emigranţi şi le-a promis că un vas va veni în ajutorul lor.

După mai multe zile în derivă, ambarcaţiunea s-a apropiat de un portavion NATO “atât de mult încât ar fi fost imposibil să nu ne vadă nava”, au declarat supravieţuitorii pentru The Guardian. Potrivit acestora, două aparate au decolat de pe portavion şi au survolat nava lor la mică altitudine în vreme ce emigranţii stăteau în picioare pentru a fi văzuţi. Potrivit ziarului britanic, este posibil să fi fost vorba de portavionul francez Charles-de-Gaulle, fapt dezminţit de autorităţile maritime ale Hexagonului.

Din cei 72 de pasageri, doar nouă au supravieţuit, scrie The Guardian, înainte ca nava lor să eşueze la 10 aprilie pe coastele libiene, în apropierea localităţii Misrata, teatrul unora din cele mai sângeroase bătălii dintre armata lui Gaddafi şi forţele rebele susţinute de NATO.

În acord cu dreptul maritim internaţional în vigoare, navele, inclusiv cele militare, sunt obligate să răspundă apelurilor altor ambarcaţiuni şi să le ofere ajutorul, atunci când acest lucru este posibil.

5 comentarii

spartacus 09-05-2011 - 23:33

Mira pe cineva aceasta atitudine ?
Pe mine nu.

urbos 09-05-2011 - 23:50

Sper ca nu tot pe NATO dai vina ca aia fug ca disperatii de dementul ala care cica le conduce tara.

digital 10-05-2011 - 00:15

li se rupe-n pix la astia de refugiati si alte de-lea!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult