Toate persoanele care se aflau în avionul prăbuşit în Coreea de Sud, exceptând doi supravieţuitori, au fost declaraţi decedaţi, au anunţat duminică pompierii sud-coreeni, informează duminică AFP şi Yonhap. Cei doi supravieţuitori sunt membri ai echipajului, care au fost salvaţi din avion, care luase foc după o aterizare de urgenţă. Preşedintele în exerciţiu al Coreei de Sud, Choi Sang-mok, a decretat şapte zile de doliu naţional, începând de duminica aceasta.
UPDATE ORA 15.20 Accident de avion în Coreea de Sud: Cutiile negre au fost găsite (autorităţi)
Cele două cutii negre ale avionului de pasageri care s-a prăbuşit duminică în Coreea de Sud, cu 181 de de persoane la bord, au fost găsite, a anunţat duminică un membru al guvernului, relatează AFP.
„În ceea ce priveşte cutiile negre, înregistratorul de voce din cabina de pilotaj şi înregistratorul de date de zbor, acestea au fost recuperate”, a declarat ministrul adjunct al Transporturilor, Joo Jong-wan, în cadrul unei conferinţe de presă.
UPDATE ORA 14.14 Accident aviatic în Coreea de Sud: Bilanţ final – 179 de morţi şi doi supravieţuitori; şapte zile de doliu naţional
Toate persoanele care se aflau în avionul prăbuşit în Coreea de Sud, exceptând doi supravieţuitori, au fost declaraţi decedaţi, au anunţat duminică pompierii sud-coreeni, informează duminică AFP şi Yonhap.
„Dintre cei 179 de morţi, 65 au fost identificaţi”, au declarat pompierii, precizând că preluarea de probe ADN este în curs.
Cei doi supravieţuitori sunt membri ai echipajului, care au fost salvaţi din avion, care luase foc după o aterizare de urgenţă.
Înainte de aceasta, autorităţile sud-coreene şi-au exprimat temerea că aproape toţi dintre cei 181 de oameni câţi se aflau în avionul ce s-a prăbuşit duminică pe un aeroport din Coreea de Sud probabil au murit.
Preşedintele în exerciţiu al Coreei de Sud, Choi Sang-mok, a decretat şapte zile de doliu naţional, începând de duminica aceasta.
Altare memoriale vor fi înfiinţate la locul unde s-a prăbuşit avionul, precum şi în 17 oraşe şi provincii, inclusiv Seul şi oraşul Gwandju din sudul ţării, a anunţat Ministerul Finanţelor sud-coreean.
Oficialii publici vor purta panglici de doliu în semn de respect pentru victime, a adăugat ministerul.
Accidentul a avut loc duminică la ora 09.03 (00.03 GMT). Avionul de la Bangkok al companiei sud-coreene Jeju Air, care transporta 175 de pasageri, dintre care doi cetăţeni thailandezi, şi şase membri ai echipajului, s-a prăbuşit şi a luat foc la aterizare la Muan, oraş situat la aproximativ 290 de kilometri sud de capitala Seul.
O înregistrare video difuzată de canalul local MBC arată aeronava – un Boeing 737-8AS intrat în serviciu în 2009, potrivit site-ului de specialitate Flightradar – aterizează cu fum care iese din motoare. Întregul aparat este apoi înghiţit de flăcări.
Accidentul pare să fi fost cauzat de „contactul cu păsările, care a dus la o defecţiune a trenului de aterizare”, a raportat agenţia de presă sud-coreeană Yonhap. Avionul a aterizat pe burtă şi a luat foc când a lovit un gard la capătul pistei.
UPDATE ORA 10.48 Catastrofă aviatică în Coreea de Sud: Bilanţul a urcat la 151 de morţi
Bilanţul catastrofei aeriene din Coreea de Sud, unde un Boeing al companiei Jeju Air a luat foc duminică la aterizarea sa pe aeroportul din Muan, a urcat până la cel puţin 151 de morţi, au anunţat pompierii, informează AFP.
Din cele 181 de persoane aflate în avion, au fost întregistrate „deocamdată două persoane salvate şi 151 de morţi confirmate”, au precizat pompierii într-un nou comunicat.
Înainte de aceasta, autorităţile sud-coreene şi-au exprimat temerea că aproape toţi dintre cei 181 de oameni câţi se aflau în avionul ce s-a prăbuşit duminică pe un aeroport din Coreea de Sud probabil au murit.
Cele două persoane care au supravieţuit sunt piloţii avionului.
Accidentul pare să fi fost cauzat de contactul cu păsările, care a dus la o defecţiune a trenului de aterizare, a raportat agenţia de presă sud-coreeană Yonhap. Avionul a aterizat pe burtă şi a luat foc când a lovit un gard la capătul pistei.
UPDATE ORA 8.14 Accident aviatic în Coreea de Sud: Autorităţile se tem că aproape toţi cei care se aflau în avion au murit
Aproape toţi dintre cei 181 de oameni câţi se aflau în avionul ce s-a prăbuşit duminică pe un aeroport din Coreea de Sud probabil au murit, a anunţat agenţia Yonhap, citând departamentul de pompieri, informează dpa şi AFP.
Două persoane au fost salvate, în timp ce autorităţile se tem că ceilalţi 179 de pasageri rămaşi în avion au murit.
Până acum, a fost confirmată moartea a cel puţin 120 de oameni. „Până acum sunt doi supravieţuitori – ambii membri ai echipajului – şi 120 de morţi”, au declarat pompierii într-un comunicat. Înainte de aceasta, ei afirmau că unul dintre cei salvaţi este un pasager.
Avionul a ieşit de pe pistă în timp ce ateriza şi s-a izbit într-un gard pe Aeroportul Internaţional Muan. O înregistrare video difuzată de canalul local MBC arată cum aeronava – un Boeing 737-8AS intrat în serviciu în 2009, potrivit site-ului de specialitate Flightradar – aterizează cu fum care iese din motoare. Întregul aparat este apoi înghiţit de flăcări.
Accidentul pare să fi fost cauzat de contactul cu păsările, care a dus la o defecţiune a trenului de aterizare, a raportat agenţia de presă sud-coreeană Yonhap. Avionul a aterizat pe burtă şi a luat foc când a lovit un gard la capătul pistei, a adăugat aceasta.
Imagini difuzate de canalele de televiziune sud-coreene duminică dimineaţă arătau numeroase vehicule ale serviciilor de urgenţă şi zeci de pompieri acţionând în jurul epavei avionului, complet carbonizate.
Preşedintele interimar al Coreei de Sud, Choi Sang-mok, a convocat o reuniune de urgenţă a guvernului.
UPDATE ORA 5.23 Coreea de Sud: Cel puţin 62 de morţi în urma prăbuşirii unui avion
Un avion din direcţia Bangkok cu 181 de persoane la bord s-a prăbuşit şi a luat foc duminică la aterizarea pe aeroportul din Muan, în sud-vestul Coreei de Sud, făcând cel puţin 62 de morţi, notează AFP.
„Până în prezent am confirmat moartea a 62 de persoane”, a declarat Lee Hyeon-ji, şefa echipei de intervenţie a Departamentului de pompieri din provincia Jeolla de Sud, pentru AFP. „Dar bilanţul s-ar putea înrăutăţi din cauza numărului de răniţi grav”, a adăugat ea.
Mai mulţi pasageri au fost scoşi de pompieri prin spatele avionului, a informat Lee. Pompierii au precizat ulterior că cel puţin două persoane, un pasager şi un membru al echipajului, au fost salvate.
Potrivit autorităţilor, accidentul a avut loc duminică la ora 09.03 (00.03 GMT). Avionul de la Bangkok al companiei sud-coreene Jeju Air, care transporta 175 de pasageri, dintre care doi cetăţeni thailandezi, şi şase membri ai echipajului, s-a prăbuşit şi a luat foc la aterizare la Muan, oraş situat la aproximativ 290 de kilometri sud de capitala Seul.
O înregistrare video difuzată de canalul local MBC arată aeronava – un Boeing 737-8AS intrat în serviciu în 2009, potrivit site-ului de specialitate Flightradar – aterizează cu fum care iese din motoare. Întregul aparat este apoi înghiţit de flăcări.
Accidentul pare să fi fost cauzat de „contactul cu păsările, care a dus la o defecţiune a trenului de aterizare”, a raportat agenţia de presă sud-coreeană Yonhap. Avionul a aterizat pe burtă şi a luat foc când a lovit un gard la capătul pistei, a adăugat aceasta.
Imagini difuzate de canalele de televiziune sud-coreene duminică dimineaţă arătau numeroase vehicule ale serviciilor de urgenţă şi zeci de pompieri acţionând în jurul epavei avionului, complet carbonizate, cu excepţia cozii, şi evacuând cadavre învelite în giulgii albastre pe tărgi.
Preşedintele interimar al Coreei de Sud, Choi Sang-mok, a convocat o reuniune de urgenţă a guvernului. „Toate agenţiile în cauză (…) trebuie să mobilizeze toate resursele disponibile pentru a salva oamenii”, a ordonat el într-un comunicat.
Acesta este primul accident mortal din istoria Jeju Air, una dintre cele mai mari companii aeriene low-cost din Coreea de Sud, fondată în 2005.
Pe 12 august 2007, un Bombardier Q400 al Jeju Air care transporta 74 de pasageri a ieşit de pe pistă în condiţii de vânt puternic pe aeroportul Busan-Gimhae (sud), făcând aproximativ zece răniţi uşor.
Accidentele de avion sunt foarte rare în Coreea de Sud.
Anul trecut, un pasager a deschis o ieşire de urgenţă a unui avion al companiei Asiana Airlines pe cale să aterizeze. Aeronava a putut ateriza normal, dar mai multe persoane au fost spitalizate.
ORA 3.46 Coreea de Sud: Cel puţin 29 de morţi în urma prăbuşirii unui avion
Un avion care transporta 181 de persoane s-a prăbuşit pe aeroportul Muan din sud-vestul Coreei de Sud, făcând cel puţin 29 de morţi, a anunţat duminică agenţia de presă sud-coreeană Yonhap, scrie AFP.
„175 de pasageri, 6 membri ai echipajului se află la bordul unui avion care s-a prăbuşit pe aeroportul din Muan” venind de la Bangkok, a indicat agenţia.
Accidentul pare să fi fost cauzat de „contactul cu păsările, care a dus la funcţionarea defectuoasă a trenului de aterizare”, a raportat Yonhap.
O fotografie arată coada avionului în flăcări pe ceea ce pare a fi marginea pistei, cu pompieri şi vehicule de urgenţă în apropiere.
Potrivit Yonhap, citând pompierii, aceştia evacuează pasagerii prin spatele avionului.