Accident grav în Italia. Şase români au murit (video) | Ziua Veche
Acasa InternationalExterne Accident grav în Italia. Şase români au murit (video)

Accident grav în Italia. Şase români au murit (video)

scris de A.P.
15 afisari

Şase români au murit, sâmbătă, în Calabria, după ce microbuzul în care se aflau a fost lovit de un tren. Victimele de naţionalitate română, patru femei şi doi bărbaţi, munceau în Italia la cules de mandarine.

ACCIDENT GRAV ÎN ITALIA: Şase români morţi.  Microbuzul în care se aflau a fost spulberat de un tren

ACCIDENT GRAV ÎN ITALIA: Şase români morţi. Microbuzul în care se aflau a fost spulberat de un tren

Alţi doi români aflaţi în autoturism au scăpat în ultimul moment, coborând din microbuz înainte de impact. O ipoteză de lucru este că românii ar fi încercat să traverseze în acel punct calea ferată pentru a ajunge mai repede la destinaţie.

Microbuzul a fost lovit de un tren. Potrivit companiei italiene de căi ferate, Ferrovie dello Stato, accidentul s-a produs în jurul orei 18:15 ora României, la o trecere la nivel cu calea ferată situată între gările Rossano şi Mirto-Crosia, în partea de est a regiunii Calabria.

Din motive încă necunoscute, la trecerea la nivel cu calea ferată, care nu este administrată de compania Ferrovie dello Stato, ci este privată, trenul care plecase din gara de la Sibari nu a reuşit să evite impactul cu maşina, care a fost proiectată la circa 20 de metri distanţă. În maşină s-ar fi aflat şase muncitori, români şi bulgari, patru femei şi doi bărbaţi, care au decedat. Printre pasagerii trenului, zece persoane au fost uşor rănite.
Una dintre ipotezele tragediei este că cei doi români care au supravieţuit ar fi coborât din microbuz pentru a ridica bariera aferentă trecerii la nivel cu cale ferată. Conform acestui scenariu, grupul de români ar fi încercat să traverseze prin respectivul loc calea ferată pentru a scurta drumul. De altfel, trecerea la care s-a produs accidentul nu se află în administrarea statului italian, ci sub gestiune privată. O altă ipoteză luată în calcul de poliţia italiană este că trecerea peste calea ferată nu era blocată corespunzător astfel încât traversarea să nu poată fi făcută. Cert este că după cum prevăd regulamentele italiene, bariera aflată în proprietată privată ar fi trebuit să fie blocată, astfel încât traversarea căii ferate să fie imposibilă. În urma impactului, microbuzul a fost târât aproximativ 300 de metri, iar scoaterea victimelor dintre fiarele contorsionate ale furgonetei – care a rămas prinsă sub tren – a durat mai multe ore. La bordul autoturismului se afla şi proprietarul terenului pe care lucrau victimele.

„Nu ne-am dat seama de ceea ce s-a întâmplat. Am auzit o bufnitură”, au precizat pasagerii aflaţi în tren. Conform presei italiene, o parte dintre aceştia se află sub stare de şoc. Niciunul dintre pasagerii trenului nu a fost rănit serios, fiind raportate doar contuzii minore. Procuratura din Rossano a deschis o anchetă în acest caz, locul accidentului fiind izolat pentru demararea cercetărilor.

Preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, urmăreşte cu atenţie situaţia referitoare la acest accident, în strâns contact cu prefectul de Cosenza, Raffaele Cannizzaro, care a declarat: ‘Şeful statului m-a însărcinat să exprim durerea sa pentru această tragedie, care l-a lovit în mod deosebit’.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult