Acasa InternationalExterne Aderarea Bulgariei la euro ar putea fi amânată

Aderarea Bulgariei la euro ar putea fi amânată

scris de Misu Andrei
49 afisari

Blocajul politic îndelungat din Bulgaria ameninţă să amâne planul de adoptare a monedei euro la 1 ianuarie 2024, informează Reuters.

Conform sursei citate, formaţiunea naţionalistă Vazrazhdane (Renaşterea) este din ce în ce mai vocală, iar bulgarii înşişi sunt profund divizaţi cu privire la euro.

,,Aderarea la zona euro ar ajuta Bulgaria, cel mai sărac stat membru al Uniunii Europene, să atragă mai multe investiţii străine şi să obţină un rating suveran mai bun, ceea ce i-ar reduce costurile de finanţare a datoriilor sale”, spun economiştii, transmite Agerpres.

Potrivit acestora, vecină a decis în urmă cu mult timp să îşi ancoreze moneda naţională de euro.

În timp ce Croaţia, care este la fel de dependentă de veniturile din turism, este pe cale să adopte moneda unică la 1 ianuarie 2023, Bulgaria însă, zdruncinată de o serie de alegeri care au produs luna trecută un nou Parlament fără o majoritate clară, a pierdut din avânt în planurile sale de aderare la euro, subliniază guvernatorul Băncii Naţionale a Bulgariei şi agenţiile de rating.

Principalele partide politice din Bulgaria susţin obiectivul de aderare la zona euro în 2024, dar au ţinut această problemă polarizantă pe marginea campaniei, de teamă să nu piardă alegători în perioada premergătoare alegerilor din 2 octombrie.

În acelaşi timp, formaţiunea naţionalistă Renaşterea, care a devenit a patra facţiune ca mărime din Parlament, face campanie vocală împotriva euro, spunând că ,,va distruge economia”.

Această afirmaţie atinge o coardă sensibilă pentru mulţi bulgari aflaţi într-o perioadă de încetinire economică, care se tem că trecerea la euro ar alimenta o inflaţie deja ridicată.

Doar 44% dintre bulgari sunt în favoarea euro

Un sondaj Eurobarometru realizat în iunie a arătat că 44% dintre bulgari erau în favoarea aderării la euro, în scădere faţă de 54% în primăvara anului 2021, în timp ce 54% erau împotrivă, faţă de 44% în 2021.

,,Dacă adoptăm euro, preţurile vor creşte cu siguranţă, dar mă îndoiesc că şi salariile vor creşte”, a declarat Desislava Alexandrova, 36 de ani, o tânără mamă din Sofia. „Din fericire, eu primesc indemnizaţia de maternitate şi soţul meu lucrează, aşa că suntem relativ bine. Dar părinţii mei, care sunt pensionari, se luptă cu adevărat„, spune Desislava Alexandrova.

Mulţi bulgari se tem că stabilirea abuzivă a preţurilor în timpul trecerii la euro ar putea duce la creşterea preţurilor. Un raport al Băncii Centrale Europene, care a analizat introducerea euro în 2002 în 12 ţări, a constatat că ,,nu există dovezi ale unui impact semnificativ asupra preţurilor la nivel agregat ca urmare a trecerii la moneda euro”.

Pentru mulţi tineri bulgari cu locuri de muncă mai bine plătite, adoptarea euro este singura cale de urmat pentru ţara care a aderat la UE în 2007.

,,Nu văd de ce nu ar trebui să adoptăm euro, mai ales că se intenţionează să se menţină actuala paritate. Ne-ar ajuta turismul şi ar fi mai uşor pentru europeni să ne viziteze„, a declarat Georgi Alexiev, 29 de ani, un arhitect care lucrează pe cont propriu.

După alegerile de luna trecută, a patra rundă în mai puţin de doi ani, Bulgaria se confruntă cu discuţii dificile privind formarea unui guvern. Nu este exclusă posibilitatea unor noi alegeri anticipate, ceea ce ar putea pune în pericol adoptarea legilor necesare pentru aderarea la euro.

Guvernatorul Băncii Naţionale a Bulgariei, Dimitar Radev, a declarat luna trecută în Parlament că Sofia a rămas în urmă cu termenele tehnice.

,,Întrebarea este dacă Bulgaria va rămâne pe termen nedefinit ancorată la periferia Europei, cu sărăcia, corupţia, slăbiciunea instituţională inerente…sau dacă ar trebui făcut un efort general pentru a schimba această situaţie prin accelerarea procesului deja serios întârziat de aderare la zona euro”, a declarat Radev.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS