Acasa InternationalExterne Adjunctul directorului FSB, demis de Medvedev

Adjunctul directorului FSB, demis de Medvedev

scris de M.A.B.
1 afisari

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, l-a destituit pe directorul adjunct al Serviciului Federal de Securitate (FSB), a anunţat luni Kremlinul.

Fostul director adjunct al FSB, generalul Viaceslav Uşakov

Fostul director adjunct al FSB, generalul Viaceslav Uşakov

Oficialul FSB fusese decorat de Vladimir Voronin, pe vremea când era preşedinte al Republicii Moldova, cu Ordinul „Ştefan cel Mare”.

„Preşedintele a semnat un decret de destituire a directorului adjunct al FSB, generalul Viaceslav Uşakov„, a declarat Natalia Timakova, purtătorul de cuvânt al şefului statului rus, potrivit agenţiilor de presă ruse, citată de Agerpres. Timakova a explicat că „decizia a fost adoptată la cererea directorului FSB, Aleksandr Bortnikov„. Uşakov a fost destituit din funcţie „pentru că a comis greşeli şi a încălcat etica profesională”. El a lucrat în serviciile de securitate din 1975, iar poziţia de numărul doi în cadrul FSB a ocupat-o din iulie 2003.

Medvedev i-a cerut lui Bortnikov să-i facă mai multe propuneri referitoare la destituirea unor angajaţi ai FSB, după atentatul sinucigaş de la 24 ianuarie de pe aeroportul moscovit Domodedovo, unde au murit 36 de persoane, iar alte 200 au fost rănite.

În luna octombrie 2010, preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a desecretizat două decrete ale ex-preşedintelui Vladimir Voronin privind conferirea Ordinului „Ştefan cel Mare” unor oficiali din Federaţia Rusă. Prin dispoziţia Preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, nr. 383-ss din 19 octombrie 2010, au fost desecretizate decretele ex-preşedintelui Vladimir Voronin din 11 decembrie 2001 şi 5 iunie 2003, prin care a fost conferit Ordinul „Ştefan cel Mare” generalului de armată Nikolai Patruşev (n.red. – fost director al FSB), generalului maior Viaceslav Uşakov (n.red. – director adjunct al FSB) şi lui Serghei Lebedev, fost director al Serviciului de Informaţii Externe al Federaţiei Ruse.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult