Acasa InternationalExterne UPDATE – Afganistan: 8 morți și peste 130 răniți într-un atentat

UPDATE – Afganistan: 8 morți și peste 130 răniți într-un atentat

scris de D.S.S.
131 Afisari

UPDATE – Bilanțul puternicului atentat cu mașină-capcană, comis vineri într-o zonă rezidențială din Kabul, a crescut la opt morți și peste 130 de răniți vineri, după ce o primă evaluare consemna trei morți și 100 de răniți, în acest prim atac de anvergură în capitala afgană de la numirea succesorului mollahului Omar la conducerea talibanilor, relatează AFP.

Cel puțin trei persoane au fost ucise și alte 112 rănite vineri într-un atentat cu mașină capcană la Kabul, au anunțat autoritățile afgane.
atentat kabulTrei persoane au fost ucise și 112 rănite„, a declarat pentru AFP Wahidullah Mayar, purtătorul de cuvânt al Ministerului afgan al Sănătății. El a spus că răniții, dintre care mulți copii, continuau să sosească în număr mare la spitalele capitalei, la aproape două ore de la explozie. „Bilanțul riscă să crească”, a avertizat el.

Explozia, produsă în jurul orei 1.00 (20.30 GMT joi) într-un cartier din sud-estul orașului, se datorează „unei mașini capcană„, potrivit generalului Mohammed Ayoub Salangui, viceministru de interne.

Nicio sursă nu a fost în măsură să precizeze ținta atentatului, care nu a fost revendicat imediat.

Dar rebelii talibani au lansat o serie de atacuri joi, care au ucis nouă persoane la Kandahar (sud) și în provincia Logar, la o sută de kilometri sud de Kabul.

Acesta este primul val de atacuri majore de la desemnarea mollahului Akhtar Mansour ca șef al talibanilor săptămâna trecută, înlocuindu-l pe liderul istoric al insurgenților, mollahul Omar.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS