Acasa InternationalExterne AIEA: Echipamente nucleare au disparut dintr-o uzina iraniana

AIEA: Echipamente nucleare au disparut dintr-o uzina iraniana

scris de Ziua Veche
1 afisari

 

Un raport AIEA (Agentia Internationala pentru Energie Atomica) arata ca echipamente nucleare au disparut dintr-o uzina din Teheran, insa regimul iranian respinge afirmatiile, declarând ca documentul este „eronat”.


„I-am scris oficial Agentiei Internationale pentru Energie Atomica pentru a semnala ca paragraful 28 al ultimului raport este eronat”, a declarat ambasadorul iranian la AIEA, Ali Ashghar Soltanieh, informeaza Mediafax.”Nu a fost retras niciun echipament. De ce acest scenariu? Aceasta poveste si tot ce s-a spus sunt false, absolut false”, adauga ambasadorul.

 

In cel mai recent raport confidential, AIEA afirma ca, in cursul vizitei la o uzina din Teheran, inspectorii ONU au observat ca un echipament prezent la ultima inspectie „a fost retras”.

Echipamentul respectiv este utilizat intr-o procedura speciala care permite separarea uraniului si plutoniului de combustibilul utilizat deja in reactorul nuclear. Potrivit expertilor, o astfel de tehnica poate fi folosita in procesul de fabricare a unor arme nucleare.

Disparitia acestui echipament a fost interpretata de unii experti ca fiind un indiciu privind ascunderea unor activitati de catre Iran. Un diplomat din cadrul AIEA a declarat ca deocamdata nu a fost declansata nicio alerta in cadrul Agentiei ONU pentru ca este vorba doar de disparitia unei componente a unui sistem mai complex.

„Adresam o scrisoare Agentiei si insistam la directorul Yukiya Amano pentru a se face o corectura. Acest paragraf trebuie modificat”, a insistat Soltanieh.

Intrebat in legatura cu locatia unde s-ar afla in prezent echipamentul respectiv, ambasadorul iranian a raspuns: „Toate sunt la locul lor. Este vorba de un lucru care nu este corect in raport”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult