Airubus a prezentat primele avioane comerciale cu zero emisii | Ziua Veche
Acasa InternationalExterne Airubus a prezentat primele avioane comerciale cu zero emisii

Airubus a prezentat primele avioane comerciale cu zero emisii

scris de Misu Andrei
62 afisari

Airbus a prezentat primele avioane din lume cu emisii zero, care funcționează cu hidrogen. Planurile companiei sunt ca cele trei aeronave să poată fi folosite pentru zboruri comericale până în 2035.

Primul concept ar putea transporta între 120 şi 200 de pasageri pe aproximativ 2.000 de mile marine. Alimentarea motorului cu turbină se va face cu un gaz modificat care funcţionează pe bază de hidrogen, mai degrabă decât pe combustibil de reacţie, prin combustie, relatează Euronews, potrivit Mediafax.

foto:https://www.airbus.com/newsroom/press-releases/en/2020/09/airbus-reveals-new-zeroemission-concept-aircraft.html

Al doilea concept, un design cu turbopropulsor, ar transporta până la 100 de pasageri peste 1.000 de mile marine, în timp ce al treilea, un design cu „corp cu aripi mixte”, ar putea transporta până la 200 de pasageri pentru o călătorie de 2.000 de mile marine.

„Hidrogenul are o densitate de energie volumetrică diferită de cea a combustibilului pentru avioane, aşa că trebuie să studiem alte opţiuni de stocare şi arhitecturi de aeronave decât cele existente”, a spus Jean-Brice Dumont, Airbus EVP Engineering.

„Acest lucru înseamnă că aspectul vizual al viitoarelor noastre aeronave cu emisii zero se va schimba. Aceste trei configuraţii ne oferă câteva opţiuni interesante pentru explorări ulterioare”, a continuat el.

Emisiile din aviație sunt în creștere

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult