Acasa InternationalExterne UPDATE – Alegeri Spania: Conservatorii câștigă, Unidos Podemos pe locul trei

UPDATE – Alegeri Spania: Conservatorii câștigă, Unidos Podemos pe locul trei

scris de Z.V.
10 afisari

UPDATE – Conservatorii la putere în Spania au câștigat alegerile legislative duminică, cu 32,7% din voturi, o cifră în creștere comparativ cu cea de la precedentul scrutin din decembrie, înaintea Partidului socialist, potrivit rezultatelor oficiale după numărarea a 90% din buletinele de vot, notează AFP.

Partidul Popular al șefului guvernului Mariano Rajoy iese întărit din acest scrutin organizat după șase luni de blocaj politic. El obține 13 locuri în plus față de scrutinul precedent.

Spaniolii, chemați la urne la trei zile după Brexit, au menținut stânga radicală, adunată în cadrul coaliției Unidos Podemos, pe locul al treilea, cu 71 de locuri din 350 în parlament, potrivit rezultatelor aproape definitive.

Partidul Popular (PP) al șefului guvernului conservator Mariano Rajoy a câștigat duminică alegerile parlamentare din Spania, în fața Partidului socialist și coaliției stângii radicale Unidos Podemos, care rămâne a treia forță, potrivit rezultatelor oficiale parțiale, informează AFP.

alegeri spaniaLa 21.45 (19.45 GMT), după numărarea a mai mult de 60% din voturi, conservatorii câștigă alegerile cu 31,7% din sufragii și 135 de locuri în parlament din cele 350. Dacă acest rezultat este confirmat, ei ar obține zece locuri în plus față de ultimele alegeri.

Pe locul doi s-a plasat Partidul socialist (PSOE), cu 90 de locuri și circa 23,65% din voturi.

Coaliția stângii radicale Unidos Podemos, care a fost anunțată pe locul doi de un exit-poll la 20.00 (18.00 GMT), se plasează a treia, cu 71 de locuri.

Aceste alegeri au loc la doar șase luni de la ultimul scrutin, care a condus la un parlament fragmentat între patru mari forțe politice: două vechi — PP și Partidul socialist — și două noi formațiuni: Podemos și Ciudadanos. Acest din urmă partid, centrist și liberal, ar obține doar 29 de deputați, față de 40 anterior, potrivit acestor rezultate parțiale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult