Acasa InternationalExterne UPDATE Stare de Razboi in Pensinsula coreeana. Bilanţul morţilor a ajuns la 4

UPDATE Stare de Razboi in Pensinsula coreeana. Bilanţul morţilor a ajuns la 4

scris de Ziua Veche
69 Afisari

Coreea  bombardata cu obuzeUPDATE, miercuri, ora 13.15-Trupurile neînsufleţite a doi civili au fost descoperite miercuri pe o insulă sud-coreeană bombardată marţi de armata Coreei de Nord, bilanţul ajungând astfel la patru morţi, a anunţat Paza de Coastă.

 Cele două cadavre au fost descoperite de membri ai Pazei de Coastă, care verificau printre dărâmăturile caselor distruse de incendii, declanşate de obuzele lansate de Phenian, a declarat un purtător de cuvânt al Pazei de Coastă.

Bilanţul precedent menţiona moartea a doi militari şi rănirea a 18 persoane, dintre care 15 militari şi trei civili.

Cei doi civili ucişi, care erau daţi dispăruţi, aveau vârsta de aproximativ 60 de ani şi făceau parte dintr-un grup de 12 constructori care ridicau locuinţe pentru militarii staţionaţi pe insulă, potrivit agenţiei Yonhap.

Unul dintre cei doi civili a fost ucis de fragmente de obuze.

Coreea de Nord a lansat marţi 80 de obuze asupra unei insule sud-coreene, declanşând tiruri de ripostă din partea Seulului şi generând critici internaţionale.

Aceste confruntări sunt printre cele mai grave după războiul din Coreea (1950-1953). Ele s-au produs într-o zonă din Marea Galbenă disputată de cele două Corei şi care a mai fost teatrul unor incidente mortale în trecut.

–––––––––––––––––––––––––––––––

.UPDATE 17.05O reuniune urgentă a Consiliului de Securitate al ONU este „în curs” de organizare, după bombardarea de către Coreea de Nord a unei insule sud-coreene, a anunţat, marţi, o sursă diplomatică franceză. „Organizarea unei reuniuni urgente a Consiliului este în curs. Franţa susţine puternic acest proiect”, a declarat sursa.

Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton, a condamnat cu fermitate atacul nord-coreean, exprimând „profunda preocupare”. Ministrul britanic de Externe, William Hague, a condamnat atacul nord-coreean „unilateral”, iar omologul său german, Guido Westerwelle, şi-a exprimat „îngrijorarea” după această nouă provocare militară. NATO „condamnă ferm” bombardarea unei insule sud-coreene de către Coreea de Nord, a afirmat, marţi, o purtătoare de cuvânt a Alianţei Nord-Atlantice. „NATO condamnă ferm bombardarea unei insule a Coreei de Sud de către Coreea de Nord, soldată cu victime”, a declarat Carmen Romero. „Alianţa va urmări atent evoluţiile situaţiei cu o profundă preocupare”, a adăugat purtătoarea de cuvânt, citată de Mediafax. 

Guvernul chinez, principalul aliat al regimului nord-coreean, şi-a exprimat marţi „îngrijorarea” cu privire la situaţia creată între cele două Corei, după tirurile de artilerie trase de armata nord-coreeană în zona unei insule aparţinând Republicii Coreea /Coreea de Sud/ din Marea Galbenă, transmite Agerpres. Purtătorul de cuvânt a subliniat că Beijingul cere să se realizeze o verificare cu privire la tirurile de artilerie trase de Coreea de Nord pe coasta vestică a peninsulei, în urma cărora cel puţin un puşcaş marin sud-coreean şi-a pierdut viaţa şi încă 13 au fost răniţi, din care trei sunt în stare foarte gravă, potrivit Yonhap. China cere celor două ţări „să facă mai mult pentru a contribui la pacea şi la stabilitatea din Peninsula coreeană”, a mai declarat diplomatul chinez. Întrebat dacă guvernul său a intrat în contact cu partea nord-coreeană, Hong Lei a declarat că Beijingul este „deschis în ceea ce priveşte menţinerea procesului de comunicare” cu ţările participante la rezolvarea crizei nucleare nord-coreene. China este gazda negocierilor în şase, la care participă alături de cele două Corei, SUA, Rusia şi Japonia, negocieri care au ca scop renunţarea la programul nuclear nord-coreean şi introducerea unui climat de pace în peninsulă, aflată teoretic în stare de război după conflictul din 1950-1953 încheiat doar printr-un armistiţiu şi nu printr-un tratat de pace.   de marţi asupra unei insule sud-coreene, soldat potrivit ultimului bilanţ cu doi morţi, şi a cerut încetarea imediată a acestor acţiuni, relatează AFP, Reuters şi CNN. Acesta precizează că SUA menţin „strâns şi continuu contactul cu aliaţii coreeni” şi „îndeamnă Phenianul să respecte pe deplin Acordul de armistiţiu” din 1953, de după războiul din Coreea. Atacul nord-coreean coincide cu vizita în regiune a reprezentantului special al SUA pentru Coreea de Nord, Stephen Bosworth, care are prevăzută pentru marţi o deplasare la Beijing. Casa Albă îşi subliniază în continuare „angajamentul ferm faţă de apărarea aliatului SUA – Republica Coreea – şi faţă de menţinerea păcii şi stabilităţii regionale”. 

Casa Albă a „condamnat ferm” bombardamentul nord-coreean

Rusia a avertizat, marţi, că tensiunile din Peninsula Coreeană nu trebuie „escaladate”, după tirurile artileriei nord-coreene în zona unei insule aparţinând Coreii de Sud din Marea Galbenă, relatează Interfax. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a condamnat tirurile artileriei nord-coreene şi a făcut apel la luarea unor măsuri pentru normalizarea situaţiei, relatează RIA Novosti. Anterior, surse diplomatice citate de ITAR-TASS, au declarat că Rusia consideră inacceptabilă recugerea la forţă în Peninsula Coreeană şi a îndemnat părţile să dea dovadă de cumpătare.

––––––––––––––– 

.

UPDATE 13.30

: „Am fugit din casă, după ce geamurile s-au făcut ţăndări, din cauza exploziilor„, a declarat Lee Jong-sik, unul dintre rezidenţii insulei Yeonpyeong, decriind primele minute ale atacului. Potrivit cotidianului JoongAng, şefii de stat major ai armatei sud-coreene au confirmat că mai multe clădiri de pe insulă au fost afectate de tirurile nord-coreene. Martorii au relatat că incendiile s-au răspândit rapid, iar localnicii au fost evacuaţi şi direcţionţi către şcoli. Majoritatea insularilor, care sunt pescari, se aflau în larg, în momentul declanşării atacului. Sursa citată precizează că doi infanterişti marini sud-coreeni au fost ucişi, alţi 13 fiind răniţi. De asemenea, se pare că este vorba şi despre trei răniţi din rândul civililor. După declanşarea atacului nord-coreean, Seulul a trimis în zonă avioane de luptă F-16. Serviciile militare de informaţii sud-coreene au observat mişcări de trupe şi tehnică militară suspecte pe coasta nord-coreeană, în apropierea insulei Baekryeong, aflată la 17 kilometri de graniţă. Poliţia sud-coreeană a anunţat că este în alertă, iar, în Incheon, autorităţile locale au ordonat evacuarea rezidenţilor din insulele Yeonpyeong şi Baekryeong, care au, în total, peste 5.500 de locuitori. De asemenea, pe Yeonpyeong, se mai află o bază a infanteriştilor marini sud-coreeni, deservită de aproximativ 1000 de militari.  

 

Exerciţiu comun cu militarii SUA 

Publicaţia sud-coreeană JoongAng menţionează că, luni, la nivel naţional, a început Hoguk, un exerciţiu militar anual, în colaborare cu forţele militare americane dislocate în zonă. Acţiunea a iritat autorităţile nord-coreene, care l-au catalogat drept o pregătire pentru invazia statului comunist. Aparent, în momentul atacului, pe insula vizată de tirurile de artilerie nu se afla nici un militar american. Luni dimineaţă, armata sud-coreeană a efectuat mai multe tiruri de antrenament în apropiere de Yeonpyeong. Acţiunea a fost criticată vehement de autorităţile de la Phenian, în ciuda explicaţiilor venite din partea Seulului. Militarii sud-coreeni consideră că atacul de marţi este răspunsul Phenianului.

–––––––––––

.Armata nord-coreeană a lansat 200 de lovituri de artilerie asupra unei insule locuite, aflate sub jurisdicţie sud-coreeană, anunţă CNN şi BBC. In urma atacului, cel puţin patru militari sud-coreeni şi doi civili au fost răniţi. Mai multe case au fost distruse sau incendiate.

  Potrivit surselor citate, armata sud-coreeană a răspuns cu 80 de lovituri de artilerie şi  a adus avioane de luptă pe insula Yeonpyeong.

„O unitate de artilerie nord-coreeană a declanşat tiruri de provocare la 14,34 /05,34 GMT/ şi trupele sud-coreene au replicat imediat”, iar flotila militară a fost desfăşurată în spaţiul aerian al insulei, a indicat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării de la Seul.

Pe de altă parte, a fost convocată o reuniune de urgenţă a Băncii Centrale, pentru a examina impactul pe care incidentul militar de marţi l-ar putea avea asupra pieţei bancare şi financiare regionale. În acest context, Japonia a anunţat crearea unui oficiu de coordonare a informaţiilor japono-sud-coreean la biroul premierului nipon Naoto Kan, conform unor surse guvernamentale de la Tokio, citate de Kyodo, transmite si Agerpres. 

Preşedintele sud-coreean Lee Myung-bak i-a convocat de urgenţă la Casa Albastră pe principalii factori de resort şi a afirmat că depune eforturi pentru a preveni o extindere a incidentului provocat marţi de tirurile trase de artileria nord-coreeană în direcţia unei insule sud-coreene din Marea Galbenă şi degenerarea acestuia în confilct armat, informează Yonhap.

Totodată, autorităţile de la Seul au avertizat cu represalii, în condiţiile continuării provocărilor militare din partea Republicii Populare Democrate Coreene (RPDC, Coreea de Nord).

Această situaţie intervine în contextul vizitei în regiune a emisarului american în Republica Populară Democrată Coreeană /RPDC, Coreea de Nord/, Stephen Bosworth, care a părăsit Japonia fiind aşteptat la Beijing, pentru a evoca dosarul nuclear nord-coreean

 

Vom reveni cu amănunte

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS