Acasa InternationalExterne Alertă pentru tsunami, după un cutremur cu magnitudinea 7,4

Alertă pentru tsunami, după un cutremur cu magnitudinea 7,4

scris de G. D.
14 afisari

O alertă pentru tsunami a fost lansată marți în Oceanul Pacific după un cutremur cu magnitudinea 7,4 care a avut loc în largul coastelor statului Papua Noua Guinee, au anunțat agenții seismologice, potrivit AFP.

tsunami papua noua guineeSeismul s-a produs la ora 11.44 (01.44 GMT) la 133 kilometri sud-sud-vest de orașul Kokopo, situat pe insula Noua Britanie, la o adâncime de 63 de kilometri, conform Institutului american de geofizică (USGS).

Centrul de alertă pentru tsunami în Pacific, cu sediul în Hawaii, a avertizat în legătură cu posibilitatea formării unor „tsunami (…) periculoase pe coastele situate pe o rază de 300 de kilometri în jurul epicentrului”.

Imediat nu existau informaţii despre formarea unor asemenea valuri şi nici despre pagube, a declarat Chris McKee, adjunctul directorului Observatorului Geofizic din capitala Port Moresby.

 „Cutremurul a avut loc în larg, iar zonele vecine terestre sunt destul de puţin populate”, a spus McKee.

Centrul naţional pentru dezastre nu a primit rapoarte despre eventuale pagube, a declarat directorul interimar Martin Mose.

„Tocmai trimitem un mesaj în zonă, către satele de pe coastă, să adopte măsuri de precauţie suplimentare în cazul formării unui eventual tsunami”, a spus el.

Seismul de marţi a avut loc în aceeaşi zonă în care două cutremure au fost resimţite săptămâna trecută. Niciunul dintre ele nu a provocat pagube şi tsunami, dar au avut intensităţi mai mici decât cel de marţi.

Papua Noua Guinee se află pe Cercul de Foc al Pacificului, o regiune în care se întregistrează frecvent cutremure.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult