
Problema este pe masa Vaticanului inca din luna martie, cand unul din consilierii Papei Benedict al XVI-lea, cardinalul Christoph Schonborn, arhiepiscop al Vienei, a declarat ca abolirea celibatului ar influenta pozitiv abuzurile sexuale comise de preoti. Insa, acesta si-a retras rapid afirmatia, in momentul in care Papa a vorbit despre “principiul sfant al celibatului”.
Semnatarele scrisorii au afirmat ca au decis sa iasa la lumina dupa ce au auzit un discurs al Papei Benedict in care aceasta a declarat despre celibat ca a fost “sfintit ceva ce nu este sfant” si este doar o regula conceputa de oameni. In prezent, exista preoti catolici care sunt casatoriti, mai ales in Europa de Est (n.red. – greco-catolici). Derogare de la aceasta regula este prezenta si in randul preotilor care se convertesc de la anglicanism la catolicism.
Stefania Salomone, in varsta de 42 de ani, a declarat ca documentul a fost semnat de peste 40 de femei.
Una din semnatare, Antonella Carisio, a recunoscut ca a avut o legatura cu un preot brazilian, care dormea adesea la ea acasa. Dupa ce legatura lor a fost descoperita de alt preot, iubitul sau a fost transferat la Roma iar, la plecare, i-a daruit acesteia un inel de logodna. Intorcandu-se in Brazilia dupa o buna bucata de timp, preotul nu mai recunoaste acum ca ar fi avut o relatie cu femeia, declarand ca nu a fost mai mult decat o confidenta si o buna prietena.