Acasa InternationalExterne UPDATE Anexarea R Moldova. Băsescu îi răspunde vicepremierului rus Rogozin

UPDATE Anexarea R Moldova. Băsescu îi răspunde vicepremierului rus Rogozin

scris de M.A.
33 afisari

Traian Băsescu răspunde la acuzaţiile vicepremierului rus Dmitri Rogozin. România nu şi-a declarat niciodată intenţia de a anexa vreo ţară. Rogozin, „când se trezeşte, întâi face o declaraţie la adresa României şi apoi îşi bea ceaiul sau, mă rog, ceva”.

Traian Băsescu răspunde la acuzaţiile vicepremierului rus Rogozin

Traian Băsescu răspunde la acuzaţiile vicepremierului rus Rogozin

Traian Băsescu l-a primit miercuri pe preşedintele Estoniei, Toomas Hendrik Ilves, aflat în vizită de stat în România, cu care a susţinut o declaraţie comună. Cei doi oficiali au fost întrebaţi cum comentează declaraţia vicepremierului rus Dmitri Rogozin potrivit căreia România planifică integrarea Republicii Moldova în UE, iar apoi anexarea acesteia la ţara noastră, transmite Agerpres.

„Să dea Dumnezeu să reuşim cu integrarea în Uniunea Europeană. România nu şi-a declarat niciodată intenţia de a anexa vreo ţară, dar bătălia noastră este pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, atunci aproape nu vom mai avea frontiere, vom fi cetăţeni europeni şi noi şi cetăţenii Republicii Moldova, vom vorbi aceeaşi limbă, vom avea mai mult sau mai puţin aceleaşi obiective, vom avea aceeaşi istorie în interiorul UE. Declaraţii de acest tip ale demnitarului rus nominalizat sunt frecvente. El cum se trezeşte face o declaraţie, întâi la adresa României, după care bănuiesc că-şi bea ceaiul sau, mă rog, ceva”, a răspuns Traian Băsescu.

Traian Băsescu a punctat că România a fost prima ţară care a recunoscut independenţa Republicii Moldova. „România a fost primul stat din lume care a recunoscut independenţa Republicii Moldova şi acest lucru trebuie subliniat vizavi de declaraţiile faimosului demnitar rus„, a afirmat Băsescu.

Preşedintele Estoniei a arătat că singura anexare a fost cea a Estoniei, Letoniei şi Lituaniei şi Basarabiei. „Acestea sunt cazuri de anexare. Ceea ce este ciudat este că nu au recunoscut că au anexat aşa ceva, însă acestea sunt cazurile pe care le ştiu eu”, a spus Toomas Hendrik Ilves.

UPDATE 14.25: Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, după întâlnirea cu preşedintele Estoniei, că este esenţial ca cetăţenii Republicii Moldova să poată circula liber în Uniunea Europeană şi că nu este permis ca pentru ruşi să fie mai uşor să obţină o viză decât pentru moldoveni sau ucraineni.

Şeful statului a arătat că l-a informat pe preşedintele Estoniei cu privire la obiectivele României legate de Republica Moldova, care constau în interconectarea reţelei de energie electrică şi interconectarea sistemului de gaze naturale al României la Republica Moldova, pentru a da acestei ţări „posibilitatea de aprovizionare din surse diferite, fie că vorbim de energie electrică sau de gaze”, transmite Mediafax. Şeful statului a mai spus că, în privinţa Republicii Moldova, importante sunt cele două acorduri care vor fi parafate la Vilnius, acordul de asociere la UE şi cel de liber schimb. „Este esenţial ca cetăţenii Republicii Moldova să poată circula liber în Uniunea Europeană”, a afirmat preşedintele Traian Băsescu. Şeful statului a adăugat că „nu este permis ca pentru ruşi să fie mai uşor să obţină o viză pe Uniunea Europeană, decât pentru moldoveni sau ucraineni„.

„Am mulţumit pentru sprijinul consecvent al Estoniei pentru atragerea ţărilor din Parteneriatul Estic înspre Uniunea Europeană”, a mai declarat şeful statului, adăugând că o concluzie la care s-a ajuns a fost aceea că „o integrare viitoare a Ucrainei ar fi una dintre marile victorii ale UE, dar integrarea Moldovei ar fi una din marile victorii ale României şi ale ţărilor din regiune, inclusiv din ţările baltice”.

La rândul său, preşedintele Estoniei, Toomas Hendrik Ilves, a arătat că în Republica Moldova „este în mod clar o situaţie dificilă”, moldovenii fiind „presaţi foarte tare cu tot felul de boicoturi şi ameninţările domnului Rogozin, care a spus să aibă grijă cu îngheţul”. „Desigur, nu este o parte a unui discurs civilizat, european, din timpurile noastre”, a mai arătat preşedintele Estoniei, apreciind că România şi Estonia sunt doi dintre cei mai buni aliaţi ai Republicii Moldova. Preşedintele Estoniei a mai afirmat că România este expertul în ceea ce priveşte Republica Moldova şi a arătat că Estonia a investit mult în această ţară, nu doar din punct de vedere economic, dar şi politic, în reţeaua IT, sau în guvernarea electronică.

9 comentarii

UnUL 02-10-2013 - 15:06

Excelent răspuns. Un i d i o t toxic ca Rogojină ăla nici nu merita alt gen de răspuns.

Antibasistul 03-10-2013 - 13:58

Mai pupa o data pe Basescu, in spate!

UnUL 03-10-2013 - 14:31

Eu nu am pupat niciodată pe nimeni; dar ție ți-aș trage cu drag un picior în locul pomenit.

mircea 03-10-2013 - 14:59

Domnule uN-nUL citeste hotararuile judecatorest care au fost date lui Sergiu Todea agent MAI din Cluj,sa vezi si sa nu crezi taman la voi aia cei mai cinstiti ,voi nu primiti,voi luati cat mai mult ca asa v-a invatat tov. Basescu-Boc

UnUL 03-10-2013 - 20:02

Habar n-am cine e Sergiu Todea, n-am auzit acest nume și nici nu mă prea interesează. Și un oarecare Sergiu Todea e EL și nu „VOI”; orice generalizare sau absolutizare este abuzivă, stupidă și tendențioasă.
P.S: Și nu înțeleg ce legătură au toate astea cu tema articolului, adică cu imbecilitatea ticăloasă a lui Rogojină și cu răspunsul incisiv și inteligent al președintelui Băsescu..

pathfinder 02-10-2013 - 18:52

Bine.
Sa-l invete minte pe Rogozin.
Data viitoare sa-i traga si un pumn in ochi.
Sau un sut in cur.

JJ…

Antibasistul 03-10-2013 - 13:59

Mai pupa o data pe Basescu, in spate!.

pathfinder 03-10-2013 - 14:05

Never Huhule.
Tu chiar nu stii de gluma?
Ia mai citeste postarea de vreo 2-3 ori.

UnUL 03-10-2013 - 20:02

Degeaba, că tot nu pricepe.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult