Acasa InternationalExterne Argentina va pedepsi femicidul cu închisoare pe viaţă

Argentina va pedepsi femicidul cu închisoare pe viaţă

scris de Laurentiu Banches
1 afisari

Argentina a adoptat o lege prin care crimele îndreptate explicit împotriva femeilor (femicid) vor fi pedepsite cu închisoare pe viaţă, o condamnare mai aspră decât cea prevăzută pentru alte fapte de omor.

Argentina va pedepsi femicidul cu închisoare pe viaţă (foto:ww4.hdnux.com)

Parlamentul Argentinei a votat joi, în unanimitate, pentru ca femicidul să fie încadrat juridic ca omor cu circumstanţe agravante, deşi codul penal argentinian prevede pentru omor pedepse cu închisoarea între 8 şi 25 de ani. Potrivit unui raport al organizaţiei neguvernamentale Casa del Encuentro, în 2011 au fost înregistrate în Argentina 282 cazuri de femicid, iar în primele şase luni ale acestui an, 119.

Problema femicidului a ajuns în atenţia publică în 2010, prin cazul intens mediatizat al soţiei muzicianului rock Eduardo Vazquez. Wanda Taddei a decedat după ce Vazquez i-a dat foc în timpul unei dispute conjugale. Criminalul a fost condamnat în iulie la 18 ani de închisoare.

Conform Agerpres, în acelaşi raport este menţionat faptul că începând din 2010, au avut loc 53 de cazuri în care femei au fost incendiate de actuali sau foşti parteneri. Legea defineşte femicidul drept „o crimă îndreptată împotriva unei femei, comisă de un bărbat prin violenţă de gen”, din motive sexuale, rasiale, religioase sau de gen.

1 comentariu

MI-5 16-11-2012 - 13:34

Iar inventaţi cuvinte?
De unde aţi scos „femicid”???

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult