Acasa InternationalExterne Atacul din Nairobi: Americani și o britanicǎ printre teroriști

Atacul din Nairobi: Americani și o britanicǎ printre teroriști

scris de Laurentiu Banches
1 afisari

Autorităţile au preluat controlul asupra centrului comercial ȋn care a avut atacul, mai mulţi americani şi o britanică, aflȃndu-se printre teroriști.

Atacul din Nairobi: Americani și o britanicǎ printre teroriști (foto: ibtimes.co.uk )

Asedierea clădirii, sediul unuia dintre cele mai luxoase centre comerciale din capitala kenyană, a început sâmbătă la prânz, cu un asalt cu grenade şi arme automate al unui grup de islamişti afiliaţi insurgenţilor somalezi shebab. În decurs de 60 de ore, cel puţin 62 de persoane au fost ucise, tot pe atâtea au fost date dispărute, iar alte aproape 200 au fost rănite. Potrivit autorităţilor kenyene, trei atacatori au fost ucişi luni. Dar situaţia celorlalţi membri ai grupului, de diverse naţionalităţi, era în continuare necunoscută imediat după miezul nopţii. De asemenea, nu se ştia dacă au minat sau nu clădirea. „Deţinem controlul asupra Westgate„, a anunţat ministerul pe contul său de Twitter, cu puţin înainte de miezul nopţii, potrivit mediafax.

„Forţele noastre verifică foarte atent etajele, unul după altul, în căutarea unor persoane care (eventual) au fost uitate” înăuntru, a adăugat ministerul. „Credem că toţi ostaticii au fost eliberaţi”, se mai arată în mesaj. Manoah Esipisu, un purtător de cuvânt al Guvernului, a declarat anterior că forţele speciale nu mai întâlnesc nicio „rezistenţă” în clădire.

Doi sau trei americani şi o britanică s-au aflat printre persoanele care au atacat centrul comercial Westgate, la Nairobi, omorând cel puţin 60 de persoane, a declarat luni ministrul kenyan de Externe Amina Mohamed pentru postul public american de televiziune PSB Ministrul, care a fost întrebată în acest sens de către televiziunea publică americană în cursul reuniunii Adunării Generale a ONU, la New York, a confirmat informaţii de presă potrivit cărora americani şi britanici s-au aflat printre cei care au comis carnagiul. „Potrivit informaţiilor pe care le avem, există doi sau trei americani, iar pentru moment am auzit vorbindu-se despre o britanică”, a declarat ea pentru PSB.

Ministrul a declarat că britanica a comis deja acte de terorism similare „în numeroase rânduri”. În ceea ce îi priveşte pe americani, a continuat ea, aceştia sunt „bărbaţi tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 19 ani (…), de origine somaleză sau arabă, dar care trăiesc în Statele Unite, în Minnesota şi într-un alt loc”. Forţele speciale kenyene verificau cu atenţie, în noaptea de luni spre marţi, fiecare etaj în parte al centrului comercial Westgate de la Nairobi, atacat sâmbătă de un coamndo islamist, iar Ministerul de Interne a anunţat că a preluat controlul asupra clădirii. Atacul, revendicat încă de sâmbătă seara de către insurgenţi somalezi shebab, afiliaţi Al-Qaida, s-a soldat cu cel puţin 62 de morţi şi aproape 200 de răniţi.

17 comentarii

vitamina Ț 24-09-2013 - 14:08

Nu mai sunt guantaname taica si uite unde am ajuns, isi fac de cap talharii.
Ei pai in cazul asta vine e a noastra asa cred eu.

IngerAlbastru 24-09-2013 - 15:09

Americanii si englezoaica erau musulmani???

briel 24-09-2013 - 17:29

Da. Daca citeai articolul aflai ca detinatorii pasaportului american sunt de origine somalezi si arabi.

Manoah Esipisu – ce nume fain; ciudat, dar fain.

IngerAlbastru 24-09-2013 - 22:29

Am citit articolul insa nu scrie ca erau sau nu musulmani, doar ca au origini somaleze sau arabe care nu mereu inseamna ca sint si musulmani. Eu m-am nascut in romania si nu sint nici roman si nici ortodox, asa ca mai sint asemenea exceptii..

UnUL 24-09-2013 - 23:08

Ingeraţule, Al Qaeda e formată din musulmani fanatici.

IngerAlbastru 24-09-2013 - 23:43

Noroc cu oameni ca tine care ne dai si educatie!

UnUL 26-09-2013 - 11:44

Ingeraşule, educaţia nu se „dă”, se „face”.

UnUL 26-09-2013 - 11:44

P.S. Şi, oricum, educaţia ţine de meseria mea.

Antibasistul 26-09-2013 - 15:04

Educația nu ține de meseria ta de portar, mincinos basist!

Pribeagul 26-09-2013 - 16:51

🙂

IngerAlbastru 26-09-2013 - 11:46

In acel bizniz de babe/azil de batrini azi s-au dat creioane colorate de corectat texte???

UnUL 26-09-2013 - 11:49

Ingeraşule, văd că eşti familiarizat cu azilurile de bătrâni şi cu ce se întâmplă acolo. Eu unul – nu.

IngerAlbastru 26-09-2013 - 12:16

Sint foarte familiara chiar cu aceste locuri de locuit supravegheat si privat, nu institutii de stil spital de nebun, ci in case private.

Antibasistul 26-09-2013 - 15:07

Da, UnUL nebunul e intr-o instituție tip spital de nebuni, se crede profesor universitar, Napoleon…!

pathfinder 26-09-2013 - 15:41

Da’ bre huhule.
Si posteaza la 3 noaptea ca tine, 😉
Si vede fete „simpatice” pe forum, la betie…

Treaba mai nasoala e cu „existanta ta banala”.
Huhule…

UnUL 26-09-2013 - 21:31

Bășinel, ți-am mai spus, dacă eu sunt portar, tu ești porcar.

digital 26-09-2013 - 21:32

loteria vizelor!
hahaha!
cretinii dreq!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult