Acasa InternationalExterne Atacuri în 15 oraşe din Irak: 66 de morţi şi 230 de răniţi

Atacuri în 15 oraşe din Irak: 66 de morţi şi 230 de răniţi

scris de M.A.
5 afisari

Seria de atacuri care a lovit peste 15 oraşe din Irak luni dimineaţă s-a soldat cu cel puţin 66 de morţi şi peste 230 de răniţi, conform unui nou bilanţ provizoriu stabilit de AFP plecînd de la informaţii oficiale.

Atentate in Irak (middle-east-online.com)

Atentate in Irak (middle-east-online.com)

Bilanţul, încă provizoriu, îl depăşeşte pe acela al atacării consiliului provinciei Salaheddine de la Tikrit de către un comando înarmat al Al-Qaida în Irak la 29 martie 2011, când au murit 58 de oameni, care a fost până în prezent cel mai ridicat de la începutul anului, transmite Agerpres.

În cursul dimineţii au fost lovite oraşele Kut, Tikrit, Bagdad, Taji, Najaf, Kirkuk, Ramadi, Kerbala, Khan Beni Saad, Iskandariya, Mosul, Balad şi mai multe localităţi din provincia Diyala, printre care şi Baqouba.

Atacul cel mai sângeros, constând într-un dublu atentat cu bombă, s-a soldat cu cel puţin 40 de morţi şi 65 de răniţi la Kut, la 160 km sud-est de Bagdad, potrivit lui Ghalid Rashid Khazaa, un purtător de cuvânt al serviciilor sanitare din regiunea Wasit, a cărei capitală este Kut.

Cele două explozii s-au produs în jurul orei 08.00 (05.00 GMT), într-o zonă foarte aglomerată din centrul oraşului de 400.000 de locuitori, conform unei surse din poliţie.

Practic, deflagraţiile s-au produs aproape simultan, fiind provocate de o maşină-capcană şi de o bombă amplasată pe carosabil.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult