O persoană a murit şi mai multe au fost rănite, în urma unui atentat cu bombă, la Cernăuţi, într-un corp de clădire al Universităţii de Medicină, anunţă presa ucraineană.
Deşi evenimentul a avut loc în jurul orei 12.00, informaţiile furnizate de presa ucraineană sunt incomplete şi chiar contradictorii. Anumite publicaţii susţin că, în explozie, a murit atentatorul şi ar fi fost rănit un profesor şi un student. Altele spun că ar fi vorba despre doi studenţi răniţi, iar atentatorul ar fi reuşit să fugă, iar persoana care a murit este neidentificată.
De asemenea, presa de limbă rusă şi cea ucraineană din statul vecin relatează diferit cum a a vut loc explozia: există două variante (cel mai vehiculate): 1. atentatorul avea dispozitivul exploziv ataşat de corp şi l-a detonat; 2. atentatorul a lăsat dispozitivul exploziv într-o toaletă şi, la scurt timp, s-a produs explozia.
De asemenea, mai multe publicaţii din zonă susţin că atentatorul ar fi un bărbat, de aproximativ 60 de an, fost angajat al trupelor de grăniceri. Acesta ar fi încercat să omoare un angajat al Universităţii (cel mai probabil un profesor), cu care avea neînţelegeri legate de un teren.