Acasa InternationalExterne Atentate împotriva ambasadelor Israelului în India şi Georgia

Atentate împotriva ambasadelor Israelului în India şi Georgia

scris de C.P.
18 afisari

În explozia unui autovehicul aparţinând Ambasadei Israelului la New Delhi cel puţin două persoane au fost rănite luni.

Şoferul ambasadei israeliene în Georgia a descoperit o bombă în automobilul misiunii diplomatice la Tbilisi, au anunţat surse oficiale locale, citate de agenţiile de presă internaţionale. În primul caz, persoanele rănite, soţia unui diplomat şi şoferul ambasadei din New Delhi, au fost transportate la spital. Încă un autovehicul staţionat pe strada pe care se află Ambasada Israelului a fost distrus.
La Tbilisi, bomba a fost descoperită înainte ca autovehiculul să sară în aer şi a fost neutralizată de genişti. Ministerul de Externe israelian a confirmat cele două atacuri vizând personalul diplomatic la New Delhi şi Tbilisi. Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei israeliene, Yigal Palmor, a indicat că forţele israeliene vor coopera strâns cu ţările respective. El nu a dezvăluit alte informaţii referitoare la cele două incidente, fiind vorba despre o problemă de securitate.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult