Un milion de bolnavi de diabet ar putea rămâne fără permisul de conducere în Marea Britanie, începând din 1 octombrie, pentru că o nouă directivă europeană îi declară incapabili să conducă.
Noua regulă, care se va aplica de la 1 octombrie, este valabilă pentru bolnavii de diabet dependenţi de insulină care au adesea episoade de hipoglicemie sau stări de leşin din cauza unui nivel foarte scăzut al glucidelor din sânge. Experţii afirmă că schimbările „nejustificat de stricte” vor afecta sute de mii de oameni care conduc automobile de zeci de ani fără probleme, scrie Daily Mail.
Asociaţia Diabeticilor din Marea Britanie a protestat faţă de măsură, afirmând că aproximativ un milion de persoane diagnosticate cu tipul 1 şi 2 de diabet, care folosesc insulină, vor fi „afectate negativ” de noua prevedere, adăugând că nu există nicio dovadă că şoferii cu diabet zaharat prezintă un risc mai mare decât alţii.


2 comentarii
Chiar asa, nu este o masura abuziva ? Exista statistici din care sa rezulte clar ca diabeticii produc mai multe accidente decat acoolicii sau decat tampitii care nu tin seama de legile circulatiei si ale bunului simt ?
Eu il stiu pe unul care are daltonism si conduce masina de zeci de ani. Nu distinge culoarea rosie si la semafor se orienteaza dupa pozitia becului aprins.
Comments are closed.