Autoritǎțiile de la Kieve au anunțat joi, 14 august, trimiterea propriului convoi umanitar pentru locuitorii din bastioanele rebele Donețk și Lugansk.

Autoritǎțiile ucrainiene vor trimite propriul convoi umanitar ȋn Est (foto:ziaruldeiasi.ro)
„Joi, 14 august, la ora 11.00, trei orașe ucrainene Kiev, Dnipropetrovsk și Harkov vor trimite un convoi de camioane cu ajutoare pentru locuitorii din Lugansk și Donețk”, a indicat serviciul de presă al președinției ucrainene într-un comunicat remis de Agerpres. Crucea Roșie va distribui acest ajutor populației civile din regiunile Donețk și Lugansk”, două bastioane ale insurgenților proruși, adaugă comunicatul. Convoiul ucrainean, compus din 15 camioane care transportă 240 de tone de produse de primă necesitate, se va opri în orașul Starobilsk, localitate aflată sub control guvernamental, situată la 97 km nord de Lugansk, unde va fi preluat de Comitetul Internațional al Crucii Roșii.
Autoritățile ucrainene au decis miercuri să aloce 10 milioane de hrivne (570.000 de euro) pentru nevoile umanitare ale populației din estul țării, teatrul unor confruntări armate de patru luni între insurgenți proruși și forțele ucrainene. Ucraina și Rusia sunt de mai multe zile în impas cu privire la modalitățile de distribuire a unui ajutor umanitar rus pentru bastioanele rebele din Donețk și Lugansk, asediate de armata ucraineană și care se confruntă cu o situație umanitară ‘critică’.
Ucraina, la fel ca multe țări occidentale, suspectează că acest convoi care a plecat marți dimineață de la o bază militară dintr-o suburbie a Moscovei și care a făcut o oprire în sudul Rusiei nu servește decât ca o acoperire pentru o eventuală intervenție rusă în Ucraina. Acest scenariu a fost calificat drept ‘absurd’ de Ministerul rus de Externe. Kievul a propus în cele din urmă miercuri ca ajutorul să fie pus la dispoziția Crucii Roșii pentru a fi distribuit la Lugansk, după ce va fi inspectat la postul de frontieră din apropierea acestui oraș.
49 comentarii
Absolut normal.
Rusii sa-si tina camioanele militare vopsite in alb si fara numere de inmatriculare acasa!
…esti la deruta , egz.ploratorule !
Ia de te uita la news si vei vedea numerele la camioanele Kamaz care transporta ajutoare umanitare !
astept provincia !
Bai cretinule, pana acuma erai doar Voiculescian.
Acum esti si mancurt idiot.
Vezi ca am postat doua filme astazi mai tampila.
Si mai sunt…
Na ca revin, pentru idioti:
https://www.youtube.com/watch?v=iJai1Faj5Dc
youtube.com/watch?v=plG-7iPVO9o
Spune un singur numar de inmatriculare pe care-l vezi mai cretinoidule!
Si care-i marea gaselnita ca au sau nu au numere de inmatriculare camioanele alea, Rujatule?
Pe bune, pana la urma-urmei ce mare smecherie a gasit neuronul ala nefericit dintre urechile tale?
Dacă ești prea cretin ca să pricepi, n-are rost să-ți explice cineva.
Ha! Ha! Ha! Ha! Ha!
Banuiesc ca la fel de prosti sunt si sefii tai de la Moscova.
1. De ce au masinile numere de inmatriculare, in primul rand, tovarase?
te-ai gandit vreodata in minuscula ta existenta de runac idiot la o problema asa simpla?
Asta ar trebui sa fie de ajuns.
Dar am sa mai adaug eu cateva de la mine, pentru idiotii care pun intrebari tampite.
1. Cum treci ma prin vama cu niste masini care n-au acte mai bomba intelectuala?
Cum faci formalitatile vamale?!?
Sau au acte, dar la numarul de inmatriculare e trecut: ничего?!?
2. Cum le urmaresti dupa aia pe teritoriul Ucrainei ca sa stii unde s-a dus fiecare?
Ca, pana la urma si la urma, camioanele alea vor calatori pe teritoriul altui stat, ca vrei tu sau nu vrei.
Sau, ma rog, nu vor calatori.
3. Cum faci formalitatile cu Crucea Rosie, daca ai de gand, binenteles, mai rus beat?
Ce faci, treci un numar de camioane si la numar de inmatriculare: fix-pix tovarasi, ca le-am dat jos.
Sa nu credeti ca-i ciudat, nici tovarasii nostri saluti nu-nteleg chichirezul, da nu-i bai ca asa-s ei prosti.
4. Unde-ai mai vazut mai mancurtule o misiune umanitara cu camioane fantoma?
P.S. Tu ai acte de identitate?
Ha! Ha! Ha! Ha! Ha!
Ucraina a cerut Rusiei ca pe teritoriul ei cele 290 de TIR-uri sa aiba numere de inmatriculare ucrainiene. De aceea camioanele militare rusesti vopsite in alb, care apartin ministerului situatiilor de urgenta, nu au numere de inmatriculare. Asteapta numerele de inmatriculare ucrainiene, conform conditiilor puse de ucrainieni.
Tache
Mare adevar graiesti. Asa e in toata lumea civilizata. Te duci in Ungaria, iti pui numere unguresti (nici nu costa mult si in 3 – 4 ore se rezolva). Din Ungaria treci in Austria asa ca iti iei numere austriece (300 de euro perechea). Urmeaza Franta cu alte numere. Asa e la toti deci bietii rusi sa scoata banii ca la ukrainieni se schimba numerele din sat in sat ca ei inca nu sunt in UE.
Hommer pardon hommalaule,
Pixelul albastru –Sindrom Bhasist = a vedea doar ce i-ti convine si d e a ,,m a s l u i ” realitatea/evidenta !
Ieri pe TV. NEWS (TVR) a fost o relatare in acest sens
V E R I F I C A B I L –-pidosnicule!
„ÎȚI” fără cratimă, animalule !!!
image si nu numai;
http://media2.romaniatv.greenlab.ro/image/201408/w140/convoi_militar_64470000.jpg
România TV a lui Ghiță e la fel de credibilă ca Antenele lui Felix…. adică 0%.
Tampila, azi dimineata au pus rusii numerele.
Mai lasa dracu visichiul ala!
Voiculescian debil…
PIPI -PIDOSnickule …
La ce sa puna numere de identificare la
KAMAZURILE -ALBE ?!?
Si unde ; SUS in …fatza ?!?
…GIOS in …dos ?!?
…HOMEriene!
Deci esti tampit.
ESTE, e evident de mult!
Ieri, New York Times:
Since the conflict erupted in March, Russia has argued that Kiev does not respect the needs or interests of the mainly Russian-speaking population of southeastern Ukraine, and the confrontation over the aid convoy risked confirming Moscow’s point.
ttp://www.nytimes.com/2014/08/14/world/europe/russia-ukraine-aid-convoy.html
In loc de Euromaidan va propun Euronews. Mai jos este confirmat numarul de ~730 000 de refugiati din Ukraina de est in Rusia, de catre UN Refugee Agency.
ttps://www.youtube.com/watch?v=aQbrdeTsQQ4
Articol canadian de astazi care ne anunta ca razboiul este de acum pe fata, Putin ataca direct si deschis petrodolarul :
http://www.sunnewsnetwork.ca/sunnews/straighttalk/archives/2014/08/20140814-115238.html
The petrodollar system was introduced in 1971, when the U.S. abandoned the gold standard under the Presidency of Richard Nixon.
In order to ensure the stability and value of the dollar, the U.S. promised Saudi Arabia plentiful arms contracts and military protection in exchange for denominating all oil sales in dollars.
Asa e Tache, cu Ukraina la atac pana la ultimul ukrainean, vai de capul lor de prosti, a cazut pe ei magareata.
🙂 🙂
Baga ruble la ciorap, briele, sa ai cu ce sa platesti benzina, ca altfel mergi ca Congo, cu bicicleta si pe la tine prin Canada ai sa faci turturi la lant.
Am o colega de serviciu, o tree hugger, 12 luni pe an vine la lucru cu bicicleta, indiferent de vreme. 40 km dus, 40 km intors. Vreau sa zic ca atunci cand e vreme rea, apai e rea dom’ne, iti vine nici sa nu te uiti pe geam afara. Ea, pe bicicleta. (Si nu se imbolnaveste.)
Cred ca inainte sa fie jumulit dolarul, o sa-si dea duhul euro si se destrama UE. Vreau sa vad Saudia cum tradeaza steagul …
Oricum nu se intampla peste noapte.
Asta sparge nuci cu cooru’ !
PS: Nu, nu se intimpla peste noapte.
Nu trec nici 150-200 de ani si o sa fie exact cum zici tu.
🙂
Dupa ce s-au jurat pe vodka supta de la mama ca sunt DECISI sa lupte pina la ultima picatura liderii pasnicilor rusi isi lasa barba si mustati si se „repliaza” in mare viteza la derbedeul de la Kremlin.
Ucraina: Luganskul a fost încercuit de armata ucraineană, se dau lupte grele la Doneţk, iar liderii separatişti demisionează pe capete
Citeste mai mult: adev.ro/nab3uk
Cum poti sa spui asa ceva ? Putin este cel mai politicos om din lume !
Te rog sa-i transmiti scuze in numele meu.
🙂
E animal perciunat, ce sa-i ceri?
Putin e un „animal perciunat”? Nu știam.
Tot ca o noutate trebuie sa mentionam o stire data deocamdata doar la radio. Dupa ce s-au umflat in pene ca nu se tem (?!) de masurile luate de occidentali si au impus embargoul lor pe produsele occidentale fuhrerii de pe linga Putin au descoperit ca glorioasa agricultura rusa nu asigura umplerea magazinelor 9spre deosebire de cea occidentala care nu mai stie ce sa faca cu marfa). Deci „nu se tem” asa ca urmeaza sa relaxeze embargoul cu privire la produsele de stricta necesitate pentru fericita populatie rusa. Lista urmeaza sa apara chiar azi.
Rusia nu vrea sa loveasca in Grecia, care este tara ortodoxa. O delegatie greceasca a fost la Moscova si a negociat relaxarea. Rusia face parte din cea mai mare si mai puternica economie a lumii, economia BRICS (Brazilia, Rusia, India, China si Sud-Africa).
http://www.youtube.com/watch?v=6Er6rRY_GrQ
Ma bucur pentru greci si pentru cei care nu sunt ortodocsi dar fabrica produse de care rusii au nevoie. Ce bine era daca rusii gindeau putin inainte de a ameninta cu embargouri pe care apoi le relaxeaza tot ei.
Nu le relaxeaza gratis, ci in schimbul unor servicii, dupa negocieri.
Le relaxează ca să nu moară ei de foame, idiotule!
Stim, cu o siguranta de 99%, cine anume a doborat cursa malaeziana MH-17, spune Martin John. Despre aceasta abominabila crima nu se mai spune nimic in occident.
http://www.youtube.com/watch?v=EpDKuN3cV_o
Ai creierul muci!
Creierul muci il au pucistii de la Kiev. Situatia lor este critica spre catastrofala si pentru a continua razboiul impotriva Rusiei la intensitatea actuala, americanii vor organiza in curand o lovitura de stat militara, pentru militarizarea intregii tari si inabusirea in sange a revoltelor care au loc in prezent. Americanii vor sa lupte impotriva Rusiei pana la ultimul ucrainian.
http://www.youtube.com/watch?v=YuaDPDxGYYM
Pai io ce spun?
Ieri m-am luat la tranta cu o Putinka.
Si am doborat-o!
Sau invers?!?
Azi noapte Luganskul a fost bombardat pentru a doua oara cu arme chimice, cu fosfor alb. Probabil ca s-a intamplat ca si prima oara, avioanele au decolat din Romania, de la baza Mihail Kogalniceanu, pilotate de piloti polonezi si israelieni.
http://vineyardsaker.blogspot.it/2014/08/last-night-nazi-junta-used-white.html
Radio Erevan!
Aș, mai rău: Radio Vocea Rusiei!
„23 de transportoare de vehicule blindate, camioane cu benzina si alte vehicule militare rusesti au trecut granita in Ucraina pe la un punct de frontiera din apropierea orasului rus Donetsk, joi, la ora locala 22:00, scriu publicatiile britanice The Guardian si The Telegraph. „Este o dovada de necontestat a implicarii Rusiei cu trupe militare in conflictul din Ucraina”, scrie The Guardian.
Ora 18:10: Fortele ucrainene au deschis focul asupra convoiului militar rus, „distrugand cea mai mare parte” a blindatelor venite din Rusia, a anuntat un purtator de cuvant al armateri ucrainene, potrivit AFP.”
păi tu crezi că blidatele ălea veneau în coloană ca în caietele de le scriai ofițerilor?!
blindatele cu scop de invazie vin în formație de luptă băi pleașcă, iar benzina și-o iau de la pompele ocupate cretinule, iar mai nou nu mai sunt pe benzină ci turbodiesel!
mai du-te-n mătta de troglodit împuțit!
Treaba lor cum au venit și de unde și-au luat benzina : important e că au fost făcute zob !
Nu mai fa pe desteptul , lingau basist! In primul rand voi basistii ati facut pulbere Uzina de Avioane Craiova si IAR109 cu berceanu si mai aveti tupeul sa faceti pe patriotii!
Ionele, dincolo de basmele cu IAR-ul, aici e vorba despre Ucraina, deci postarea ta se potrivește ca nuca-n perete.
Varianta Rusiei:
„Serviciul de Securitate al Rusiei(FSB) neagă însă că trupele ruseşti au trecut graniţa în Ucraina. Efective militare au fost desfăşurate la frontieră, dar acestea acţioneză numai pe partea rusă, susţine FSB.
Echipe militare mobile „operează strict în interiorul Federaţiei Ruse”, a declarat pentru Russia Today purtătorul de cuvânt al FBS, responsabil pentru regiunea Rostov. El a adăugat că Rusia şi-a întărit măsurile de securitate la frontiera cu Ucraina, susţinând că localnicii sunt în pericol din cauza „bombardărilor transfrontaliere regulate”.
Mai mult, ministerul rus de Externe a denunţa t„intensificarea brutală a operaţiunilor militare ucrainene care au scopul de a bloca traseul convenit cu Kievul pentru trecerea convoiului umanitar rus”, conform unui comunicat oficial.”
Probabil ca rusii au folosit GPS-ul lor si din cauza asta s-au ratacit. Nu-i exclus sa fi folosit si internetul lor (ala nepoluat de CIA) si sa fi aflat de la sefi ca sunt linga Moscova.
Daca totusi nu-si amintesc nimic inseamna ca nu avem motive de ingrijorare.
vezi că am futut-o pă mătta mă, ar trebui să fii îngrijorat?!
Degețel, și mitocan, și vulgar cât încape, și obsedat sexual, și rusofil? Văd că ai toate „calitățile”.
Comments are closed.