Numarul doi din reteaua Al Qaida l-a ridiculizat pe liderul de la Casa Alba pentru faptul ca si-a exprimat public increderea in victoria coalitiei internationale din Afganistan, conform unui mesaj postat luni pe internet, informeaza Reuters.
“Saracul Obama vine la Kabul si promite ca talibanii nu se vor mai intoarce la putere (…) Sarmanule, poti tu promite ca hoardele voastre se vor putea intoarce in siguranta in America?”, a afirmat o persoana care parea a fi Zawahiri, in inregistrarea audio postata pe mai multe site-uri islamiste utilizate frecvent de Al Qaida. El a vorbit si despre liderii arabi aliati cu Vestul, afirmand ca acestia fac mai mult rau palestinienilor decat Israelul. “Acesti arabi sionisti impreuna cu care traim si ne zambim reciproc (…) sunt mai periculosi decat evreii sionisti” a subliniat numarul doi al retelei teroriste.
Conform aceleiasi surse, mesajul lui Al-Zawahiri este primul din luna martie, cand acesta aducea un elogiu unor lideri Al Qaida ucisi in Irak.