Acasa InternationalExterne Băsescu merge la Consiliul European

Băsescu merge la Consiliul European

scris de Ziua Veche
0 afisari

Preşedintele Traian Băsescu participă, vineri, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European extraordinar, pe a cărei agendă se află situaţia politică din Libia şi din statele din vecinătatea sudică a Uniunii Europene, anunţă Administraţia Prezidenţială conform Agerpres.

Foto Agerpres

„Summit-ul a fost convocat de presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, ca urmare a situaţiei politice din Libia şi statele din vecinătatea sudică a Uniunii Europene. Consiliul European va decide orientările politice şi liniile de acţiune ale Uniunii în regiune şi va adopta o declaraţie în acest sens. Şefii de stat şi de guvern vor dezbate măsurile necesar a fi luate de către Uniune atât pe termen scurt, precum acordarea de ajutor umanitar, gestionarea fluxurilor de refugiaţi şi a celor migratorii, cât şi pe termen lung, precum modalităţile de susţinere a transformărilor democratice, a reformelor şi securităţii regionale în statele din vecinătatea sudică a Uniunii Europene”, informează Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES.

Reuniunea extraordinară a Consiliului European va cuprinde examinarea raportului Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe, Catherine Ashton, şi al Comisiei Europene cu privire la adaptarea rapidă a instrumentelor UE din cadrul politicii europene de vecinătate, precum şi analizarea raportului elaborat de Înaltul Reprezentant privind procesele de tranziţie şi transformare din nordul Africii.

Pe baza acestor rapoarte şi a iniţiativelor anterioare de la diferite niveluri, preşedintele Van Rompuy va face propuneri Consiliului European cu privire la liniile strategice ale reacţiei UE la evoluţiile din Libia şi din vecinătatea sudică a Uniunii.

Reuniunea de vineri a liderilor statelor membre UE a fost pregătită, încă de joi, de una a miniştrilor de externe din cele 27 de ţări. Tot vineri, liderii statelor din zona euro se întâlnesc în cadru informal pentru a discuta propunerile preşedintelui Consiliului European pentru consolidarea coordonării politicilor economice. Propunerile vizează creşterea competitivităţii şi a convergenţei în zona euro. Rezultatele discuţiilor vor fi analizate apoi în Consiliul European de primăvară, din 24 şi 25 martie, când va fi definitivat pachetul global de măsuri pentru soluţionarea problemelor cu care se confruntă zona euro.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult