Acasa InternationalExterne Bate câmpii. Putin confundă armele şi imperialismul, cu religia creştină

Bate câmpii. Putin confundă armele şi imperialismul, cu religia creştină

scris de M.A.
21 afisari

KGB-istul bate câmpii. Vladimir Putin confundă armele şi imperialismul, cu religia creştină. Rusia a devenit o mare putere graţie adoptării religiei creştine, a declarat joi preşedintele rus.

Bate câmpii. Putin confundă armele şi imperialismul, cu religia creştină

Bate câmpii. Putin confundă armele şi imperialismul, cu religia creştină

Vladimir Putin a făcut această afirmaţie într-un mesaj adresat patriarhului Moscovei şi al Întregii Rusii, Kirill, cu prilejul împlinirii a 1025 de ani de la creştinarea Rusiei Kievene.

„Adoptarea credinţei creştine a marcat o turnură decisivă în istoria ţării noastre, care a devenit parte integrantă a civilizaţiei creştine şi o mare putere mondială. Credinţa creştină este cea care a dat un impuls dezvoltării culturii şi învăţământului în Rusia. Ea a eliberat forţe creatoare colosale, a încurajat poporul rus şi l-a susţinut în perioade dificile. Biserica Ortodoxă Rusă a fost întotdeauna cu poporul său”, subliniază preşedintele rus în mesajul său făcut public de serviciul de presă al Kremlinului şi preluat de RIA Novosti, transmite Agerpres.

Liderul de la Kremlin a evidenţiat totodată rolul Patriarhiei Moscovei în întărirea cooperării internaţionale şi dezvoltarea dialogului cu Bisericile ortodoxe din alte ţări.

Patriarhia Moscovei aniversează zilele acestea 1025 de ani de la creştinarea Rusiei Kievene de către marele cneaz Vladimir. La aceste ceremonii participă reprezentanţii Bisericilor ortodoxe din lumea întreagă, inclusiv opt patriarhi. Biserica Ortodoxă Română este reprezentată de ÎPS Mitropolit Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale.

La 28 iulie, ziua cinstirii Sfântului Vladimir, vor fi celebrate slujbe solemne în toate lăcaşurile de cult ale Bisericii Ortodoxe Ruse din lume. Patriarhul Kirill va oficia Sfânta Liturghie, împreună cu clerul ortodox din diferite ţări ale lumii, în Lavra Pecerska din Kiev.

16 comentarii

mihu 26-07-2013 - 15:01

…tot ce spun acum uita pana maine,vorbeste Dugin pentru mine….nu mai lua in seama tot ce zic,ce fac,fara Dugiiiin….

pathfinder 26-07-2013 - 15:07

LIKE!
🙂

jan dinu 26-07-2013 - 23:24

Se leaga visul meu avut acum citeva luni cu prezident Putin
cind era conducatorul ostilor ceresti care elibera BIZANTIUM
ce secole de-arindul a fost ocupat de – HOTZOMANI asiatici
Catedrala – Sfinta Sophia – va fi redata crestinilor shi
Patriarhia din Moscova se va muta acolo shi va deveni – PRIMA dintre
egali spre bucuria tuturor crestinilor . Alaiul va dura o lunga perioada
cind puteri deavolicesti vor declansa un armaghedon local unde
Israelul va invinge pe mahomedani shi-ishi va mari teritoriul promis
asha cum a fost odata in timpul regelui DAVID .
Aleluiah !
JD-USA

Antibasistul 27-07-2013 - 00:08

Daaa, daaa nebun esti… basistule fara creier!

Tache 27-07-2013 - 04:26

Se vorbeşte tot mai insistent că politicienilor români (dintr-o clasă submediocră, cinică, necinstită, coruptă; care de la Revoluţie încoace n-au făcut decât să îngroape de vie România, vânduţi intereselor „capitalismului de tip occidental”) nu le-a mai rămas decât să dezmembreze ţara. După ce au distrus economia (industria „privatizată” şi agricultura, vânzând pe mai nimic şi resursele naturale, inclusiv cele energetice; lasă că s-a furat ca-n codru) şi finanţele publice (au făcut tot posibilul să fie cumpărate băncile de către străini şi au înglodat România în datorii fără precedent la FMI), după ce au distrus Sănătatea şi Educaţia, după ce au sărăcit cu metodă populaţia (salariile şi pensiile sunt cele mai mici posibile în cadrul Uniunii Europene; motiv să plece românii în masă în străinătate, să fie sclavi), au mai rămas să distrugă şi ţara. După ce ne-au luat peste picior istoria şi eroii şi au distrus valorile naţionale! Condamnabil, actualii guvernanţi ai USL (în principal premierul Victor Ponta) au preluat temele lui Băsescu, devenit executant al sfaturilor de aneantizare a României venite din afara ţării, dinlăuntrul UE şi din SUA – de la exploatarea gazelor de şist (care vor pustii România, vor dispărea apele subterane potabile, şi apa potabilă e avuţia cea mai de preţ din viitor, la distrugerea mediului cu cianuri la Roşia Montană, prin exploatarea aurului şi argintului de către mafia străină, România având un câştig minim) şi până la „regionalizare” (consemnată într-o nouă Constituţie)… Plus „retrocedarea proprietăţilor” ocupanţilor Transilvaniei, îndeosebi urmaşilor grofilor unguri.

Tache 27-07-2013 - 06:12

98 de milioane de cetateni americani au primit VACCINUL care le va provoca CANCER…..

http://www.naturalnews.com/041345_CDC_polio_vaccine_SV40.html

Petrus 28-07-2013 - 14:57

Completarea citatului: „Biserica Ortodoxă Rusă a fost întotdeauna cu poporul său” contra celorlalte popoare subjugate de rusi.

iimbecila 28-07-2013 - 17:59

vladimir putin ii un tip foarte destept si un bun pastor.

UnUL 28-07-2013 - 20:05

Vladimir Putin e un kaghebist ordinar și un imperialist scârbos.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 28-07-2013 - 20:21

GONOIULE esti la nivelul curului de broasca !

UnUL 28-07-2013 - 20:36

Mda! se pare că ești familiar cu c**le de broască!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 28-07-2013 - 20:39

Nu te intinde , ma’h othreapa !

Precizez , cur de broasca de mina !

UnUL 28-07-2013 - 20:40

„Broacă de mină” sau „broască de mână”?

iimbecila 28-07-2013 - 20:52

nu stiu care ii treaba cu kgb. stiu doar ca securistii is criminalii romanilor si ai ortodoxiei si al omului in ultima instanta.
sectantii nu is imperialisti? :))
catolicii nu is imperialisti? :))
in urechile mele ceea ce a spus putin suna ca un ordin dat patriarhului rusiei de a aduna poporul ortodox. nu a facut nici un rau.
decat sa ma ling prin biserici cu niste eretici sectari sau cu catolicii ar mai bine ma ling cu un kgb-ist ortodox numai ca nu stiu cat de ortodox ii putin dar stiu ca ortodoxia se poate folosi de intentiile lui imperialiste asta daca intradevar le are.

ValVerde 28-07-2013 - 20:56

Uite un individ cinstit care recunoaste ca lui ii place sa se linga in biserica.

Poa’ sa fie si KGB-isti, numai ortodocsi sa fie si el ii linge !

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult