Acasa InternationalExterne Belgia vrea dozele suplimentare de vaccin AstraZeneca destinate țărilor care au suspendat administrarea

Belgia vrea dozele suplimentare de vaccin AstraZeneca destinate țărilor care au suspendat administrarea

scris de Misu Andrei
25 afisari

Belgia a cerut companiei AstraZeneca să i se ofere dozele suplimentare destinate țărilor europene care au suspendat temporar administrarea serului din cauza temerilor legate de posibile efecte secundare.  În ultimele zile, mai multe țări europene printre care Germania, Franţa şi Italia, au anunţat că suspendă ca măsură de precauţie administrarea vaccinului AstraZeneca, în urma semnalării unor probleme sanguine la persoane inoculate cu acest ser, precum dificultăţi de coagulare sau formarea de cheaguri de sânge (tromboze), dar fără o legătură dovedită în acest stadiu.

„Am contactat AstraZeneca și am întrebat dacă este posibil să folosim dozele în plus, dacă există vreunele”, a anunțat miercuri ministrul pentru protecție socială Wouter Beke, afirmând că „dacă le putem obține, le vom folosi în strategia noastră”, potrivit The Brussels Times.

Potrivit purtătoarei de cuvânt a ministrului Beke, compania AstraZeneca a răspuns solicitării și a spus că va analiza cererea în funcție de răspunsul pe care Agenția Europeană a Medicamentului îl va oferi joi.

„Belgia cere preluarea acestor vaccinuri. În acest fel vom putea accelera campania noastră de vaccinare și prin urmare atinge ținta noastră de vaccinări mai repede”, a declarat Ramaekers când a fost întrebat dacă Belgia ar putea pretinde vaccinuri de la țări care au suspendat inocularea cu AstraZeneca.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult