Acasa InternationalExterne Bilanţ ONU – 60.000 de morţi în conflictul din Siria

Bilanţ ONU – 60.000 de morţi în conflictul din Siria

scris de Laurentiu Banches
0 afisari

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a anunţat că aproape 60.000 de oameni şi-au pierdut viaţa în conflictul de aproximativ 2 ani din Siria.

Bilanţ ONU – 60.000 de morţi în conflictul din Siria(foto:unmultimedia.org)

Bilanţul prezentat de ONU pe 2 ianuarie la Geneva este, surprinzător, chiar mai mare decât cel anunţat de observatorul sirian al drepturilor omului, ridicându-se la 59.648 de persoane ucise în perioada dintre primele manifestări de contestare în spritul Primăverii Arabe în martie 2011 şi sfârşitul lui noiembrie 2012. Înaltul comisar Navi Pillay spune într-un comunicat de presă, prezentat de Rador că se înmulţesc crimele grave comise de ambele părţi, inclusiv crime de război şi crime împotriva umanităţii.

Mişcarea de contestare s-a transformat într-o revoltă reprimată violent de regim, iar confruntările au devenit unele între soldaţi şi dezertori ajutaţi de civili care au pus mâna pe arme, ca şi de jihadişti veniţi din străinătate. Bilanţul victimelor făcut de observatorul sirian al drepturilor omului cu sediul la Londra e de 46 de mii de morţi. Organizaţia îşi bazează informaţiile pe o vastă reţea de medici şi militanţi care activează în Siria

29 comentarii

neacsum 03-01-2013 - 12:18

Domnilor, din 89 incoace , cifra asta 60000 este foarte cautata. Este cifra care justifica orice interventie. Bun asa !

Europeanuul 03-01-2013 - 13:05

Chiar conteaza cifra exacta? Bashar al-Assad si soldatii (pardon “gorilele”) lui comit crime impotriva propriului lor popor.

Salut 03-01-2013 - 17:06

Si ce-ti pasa tie, mai Cracanel? Ai luat vreodata pozitie ca inainte de invazia americana, in Iraq mureau (omorati de Saddam!) maximum cateva mii pe an, dupa invazie, in primii ani (amorati de NIMENI) isi dadeau duhul intre 60.000 si 100.000 pe an?
Continui sa mesteci kkt-ul ala propagandistic cu „criminalii lui Assad si inocentii revolutionari”…

Europeanuul 03-01-2013 - 19:29

Pustiulica, Eu ma numar printre criticii invaziei Irakului in schimb sustin cu entuziasm rasturnarea dictatorilor si regimelor militare din Africa, tarile arabe si pretutindeni. Era dictatorilor s-a terminat, oamenii nu mai accepta ingradirea libertatilor lor de catre criminali si tirani.

ttp://www.youtube.com/watch?v=ydbbd-4oEds

urbos 03-01-2013 - 20:03

Numa ji danii sa traiasca.

Salut 03-01-2013 - 20:33

Uite mai Cracanel de ce spuneam ca ai reusit in 8 ani de zile sa citesti (sI SA DAI CITATE !) numai primele cinci pagini din „Capiatlism pentru prosti”:
Intr-o singura fraza reusesti sa te contrazici singur.
Dupa principiul:
„am si eu parerea mea, da’ nu-s de acord cu ea!”

spui:

„ma numar printre criticii invaziei Irakului”
adica, pe undeva, esti pe de acord cu Dictatorul Saddam…

apoi completezi:

„in schimb sustin cu entuziasm rasturnarea dictatorilor…”

adica, nu esti de acord cu Saddam.

Performanta curata: afirmi si negi aceiasi pozitie intr-o singura fraza!

===================

Partea de mai sus e asa, de amorul artei, sa-ti demonstrez cat de ilogic esti, ca oricum…la subiect …ai reusit sa dai o copie inepta a detergentului cu care ai fost spalat pe creier: „Era dictatorilor s-a terminat, oamenii nu mai accepta ingradirea libertatilor lor de catre criminali si tirani. „. Slogan steril, fara legatura cu subiectul articolului, cu realitatea.
Bine e sa fie Bine …si la anul si mai Bine.

Adica: FVL.

urbos 03-01-2013 - 20:37

Ideea ca daca esti impotriva invaziei SUA in Irak, esti „pe undeva’ cu dictatorul Saddam e logica basista.
Ca „europeanuul” e mancator de cacat, e alta poveste.

Salut 03-01-2013 - 20:52

@ urbos

Nu eu am spus ca scopul invaziei americane e rasturnarea dictatorului, ci americanii, la a doua sedinta de spalare pe creier (dupa ce prima, aia cu terorismul si cu armele celebre a cazut).
Faptul ca basismul si bushismul sunt ideologii asemenatoare – nu-l contest.

In ceea ce-l priveste pe „european” – e parerea ta daca consideri ca ar fi capabil de pareri proprii, adica sa iasa din tiparele spalarii pe creier oficiale. Pentru ca numai astfel ar fi putut nuanta oarecum fraza aia tampita in care a doua propozitie o neaga pe prima.

Europeanuul 03-01-2013 - 21:07

Saliut, Ben Ali, Col Gaddafi si alti dicatori au fost rasturnati fara invazii.

Urbosule, trateaza-ti fobille inainte de a posta in public (americanii nu sint condusi de evrei).

ttp://www.gop.gov/republicans/name
ttp://www.nrcc.org/

Salut 03-01-2013 - 21:26

„Europeanuul la 03-01-2013 at 21:07

Saliut, Ben Ali, Col Gaddafi si alti dicatori au fost rasturnati fara invazii… ”

=================

Mai Cracanel, tu chiar crezi ceea ce spui? Uiti ca (,) cu ocazia interventiei „non-invazive” in Libia, europenii din NATO ramasesera fara munitie inteligenta?

Mai Cracanel, tu chiar esti mai spalat pe creier decat credeam? Cate straturi de neuroni ti-au luat astia, ca in afara de recitat sloganuri proaste nu mai esti in stare de nimic?

Europeanuul 03-01-2013 - 21:52

Saliut, nu sint dispus sa polemizez cu gogomani. Interventia non-invaziva a fost binevenita. Pop.ulatia le-a multumit din suflet europenilor si americanilor pentru ajutorul acordat… in lupta pentru eliberare de sub jugul unor tirani si criminali.

ValVerde 03-01-2013 - 21:58

Boul excitat salut si limbricul sugator urbos:
puneti-va de acord mai lighioanelor.

Aveti disensiuni in familie ? Daca si voi care aveti neuronul flescait tras la indigo va certati, pe seama cui lasati rolul de mascarici hotarit al forumului.

Stati de vorba in privat, stabiliti o linie oficiala si postati de pe pozitia de monolit al prostiei institutionalizate, nu asa, fiecare cu timpenia lui individuala !!!

Salut 03-01-2013 - 22:14

@ europeanul

In buna traditie tii cu tot dinadinsul sa demonstrezi ca esti un dobitoc. Este irelevanta afirmatia ta ca „pop_ulatia ar fi fericita”….si toata spalarea pe creier ulterioara, dar e relevant ca iar te contrazici iar in numai doua postari: una in care sustii ca „invazia nu e buna” si alta in care spui ca „interventia non-invaziva” e buna. De parca in contextul atacarii unui alt stat, „interventie” si „invazie” ar avea sensuri diferite.
In plus, mai repetentule, eu am pus ghilimele de fiecare data la combinatia „interventie „non-invaziva” atunci cand se referea la bombardarea unui stat de alte forte „de non-invazie”. Motivul e evident, l-am explicat anterior, dar esti prea pacalici sa intelegi rostul ghilimelelor, asa ca le-ai preluat ca pelicanul in postarea imediat urmatoare.
Altfel, mai baga sloganuri d’alea: „…in lupta pentru eliberare de sub jugul unor tirani si criminali.” ca esti simpatic. Daca le pui pe versuri e chiar mai bine, mai detergent.

Salut 03-01-2013 - 22:26

Si ca sa nu uit, mai kknare „european”

Mai prostulica, ti-a trecut macar o clipa prin creierasul ala mononeuronal ca poti fi victima unei manip_ulari de mare amploare?
Iti spune ceva istoria propagandistica a razboiului impotriva Serbiei … care s-a incheiat cu crearea primului stat musulman in Europa? Stii ce a raspuns firma de PR angajata de musulmani la descoperirea ulterioara ca pur si simplu a inversat violatorii si victimele ca sa le iasa pasienta si sa manipuleze opinia internationala? „Am avut un job de facut si l-am facut bine!”

Macar inceteaza sa mai dai link-uri la video-uri d’alea lacrimogene cu care te speli pe creier.

urbos 03-01-2013 - 23:11

„Europeanuule”, eu n-am spus niciodata ca America e condusa de evrei. Acest neam infect si primitiv nu poate conduce. Eu am spus ca evreii PARAZITEAZA America.
Iar aici nu era vorba despre asta, ci despre state primitive, rasiste, teroriste, asa cum este statul Izdraiel. Subiect la care, taci ca o jigodie infecta ce esti.

urbos 03-01-2013 - 23:20

Vaca proasta, numai in capul tau de vieme e nevoie de gasti, familii, caci asa e la voi, schizofrenicii(basisti). Eu cu Ratacila avem divergente serioase, ceea ce nu inseamna ca nu ne putem da amandoi seama ca tu, spre exemplu, esti un imbecil patentat.

urbos 04-01-2013 - 00:01

Arata-mi sobolinsky unde zic eu ca ji danii conduc ceva, orice.

ciufulici 04-01-2013 - 01:19

@ urbos

Taci si sapa, vin acusica sa-ti rastorn pamantul.

Europeanuul 03-01-2013 - 22:09

Domnule Neacsum, criminalii de la conducerea Siriei si a Iranului ingradesc libertatile si oprima cetatenii acestor tari. Nu inteleg ce va determina sa simpatizati cu ei.

ttp://www.youtube.com/watch?v=px9tCJPj0wg

Europeanuul 03-01-2013 - 13:05

Chiar conteaza cifra exacta? Bashar al-Assad si soldatii (pardon „gorilele”) lui comit crime impotriva propriului lor popor.

jan dinu 03-01-2013 - 22:42

Daca se apropie la 70.000 de mii de morti inseamna ca poate
fi socotita ca revolutia ROMAna cind a dat startul in media
internationala cu aceasta cifra de victime a — loviturii de stat — !
JR-USA

Salut 03-01-2013 - 22:44

60.000 mai prostalache, 60.000. Asta-i si sensul postarii lui Neacsu. Of, of, of, astora trebuie sa le desenezi!

jan dinu 03-01-2013 - 22:50

Bah – „daca se apropie de 70K „….inseamna ca se sfirseste
– bairamu – TU dai din – clantza ca o balba cotoroantza – !
JD-USA

Salut 03-01-2013 - 22:59

Mai Jenel, in Romania, maximul manip-ularii a fost 60K. Tu n-ai de unde sa stii ca ai vazut „revolutia romana” intre o reclama la Tostitos si una la McDo, dar poti sa te informezi.

DXN 03-01-2013 - 23:58

Te referi la Kelvin-i sau la kilo?
Citeste si cauta sa-ti termini pregatirea, neterminatule!

Salut 04-01-2013 - 01:22

Mah, nu te-oi fi lovit la tampla sa-ti inchipui ca ai ajuns la nivelul europeanului si ca meriti sa te bag in seama, nu?

tomi 04-01-2013 - 01:52

@Salut
03-01-2013 at 22:59

Da bestioara, si tu esti bun de intors cifrele, oficialii revolutiei au ajuns la cifra de victime ale revolutiei de 75.000 exact. Cauta si tu in arhive timpitel inainte de a sustine ceva. Ajuns in Arad dupa revolutie am gasit in fata Primariei un panou de lemn pe care erau gravate numele „eroilor revolutiei”, in total 19 morti, din care doar 4 in Arad restul disparuti in tara. Ca daca acei 19 au murit de gripa sau de apendicita nu s-a mai verificat. Am verificat, in amanunt urmele marilor lupte purtate in Arad intre „teroristi” si armata. Ca unul care totusi cunosc un pic tema pot sa va linistesc ca majoritatea urmelor de cartuse din ziduri, imediat dupa revolutie erau de calibru 22, care nu pot omari nici o pisica. Sa contat mult pe zgomot, si cum romanii sint foarte buni in cele legate de militarie nu vor face deosebire dintre ecoul unui obuz de tun sau detunatura unei arme de calibru mic fie si de 22. Cu cele trei cartuse trase in termenul militar al romanilor dinaite de 89 tactica militara a ramas un mare secret pentru majoritatea populatiei.
================================================
Ceea ce reprezinta „marele secret” al revolutiei din 89 este regia evenimentelor teleghidate de la Moskova prin intermediul agentilor KGB veniti ca turisti sovietici in Romania cu sutele inainte de inceputul evenimentelor, fapt verificat si dovedit cu certitudine.
================================================
Cum puteti sa comparati „marea revolutie din 89” care a durat cu totul, introducere,cuprins si incheiere mai putin de 10 zile, cu masacrul, cu luptele acerbe din Siria care dureaza de peste 22 de luni iar numarul mortilor nici dreacu nu le stie, nu mai are cine sa-i numere, si mai ales faptul ca sint zeci de mii de islamisti veniti din Libia,Egipt,Pakistan,Tunisia, Yemen sa lupte impotriva armatei siriene.

jan dinu 03-01-2013 - 22:46

Nenorocirea incepe cind — islamistii —
pun mina pe putere facind shi mai grava situatia in zona .
AL Qaida (suni ) au infiltrati deja acolo destui „eliberatori ”
de sub reginul ASSadist .
JD-USA

Salut 03-01-2013 - 22:48

Pana si tu pricepi mai multe decat spalatul ala pe creier „europeanul”. Nu-mi inchipuiam!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult