Acasa InternationalExterne Bush l-a avertizat pe Gorbaciov despre puciul din ’91

Bush l-a avertizat pe Gorbaciov despre puciul din ’91

scris de M.A.
3 afisari

Ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, a declarat, într-un interviu din Rosiiskaia Gazeta, că George Bush l-a informat, în 1991, că se pregăteşte un puci împotriva sa.

Rosiiskaia Gazeta

Într-un interviu amplu, publicat cu câteva zile înainte de împlinirea a 20 de ani de la puciul eşuat al conservatorilor sovietici, de la 19 august 1991, ce a dat o lovitură fatală URSS, Gorbaciov a fost întrebat despre zvonurile conform cărora Statele Unite l-ar fi prevenit cu două luni înainte de lovitura de stat, dezvăluindu-i chiar şi numele puciştilor, transmite Agerpres.

Bush mi-a telefonat. Avea informaţia de la primarul Moscovei, Gavriil Popov’, a declarat el.

‘Consideram că trebuia să fii idiot ca să rişti (…) Din nefericire însă, erau idioţi’, a continuat Gorbaciov, referindu-se la puciştii care au încercat să ia puterea prin forţă, în timp ce el se afla în vacanţă în Crimeea împreună cu soţia, Raisa.

‘Şi noi, noi eram semi-idioţi, inclusiv eu însumi. Eram epuizat. Nu ar fi trebuit să plec în vacanţă. A fost o greşeală’, a recunoscut Gorbaciov.

Susţinuţi de şeful KGB, Vladimir Kriucikov, şi de ministrul apărării, Dmitri Iazov, puciştii au afirmat că preşedintele ţării era ‘incapabil să-şi asume exercitarea prerogativelor din motive de sănătate’. Ei au proclamat starea de urgenţă pe o perioadă de şase luni, reintroducerea cenzurii şi au permis intrarea tancurilor în capitala sovietică, Moscova.

Lovitura de stat a eşuat, iar autorii acesteia au fost arestaţi trei zile mai târziu. Aceste evenimente au semnat soarta Uniunii Sovietice, slăbită din cauza tendinţelor autonomiste ale republicilor componente şi care s-a destrămat în cele din urmă în decembrie 1991.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult