Camera Reprezentanților votează miercuri punerea sub acuzare a lui Donald Trump | Ziua Veche
Acasa InternationalExterne Camera Reprezentanților votează miercuri punerea sub acuzare a lui Donald Trump

Camera Reprezentanților votează miercuri punerea sub acuzare a lui Donald Trump

scris de Misu Andrei
29 afisari

Preşedintele Comitetului pentru regulamente din Camera Reprezentanţilor a SUA a declarat luni că articolul pentru demiterea şi punerea sub acuzare (impeachment) a preşedintelui republican în exerciţiu al SUA, Donald Trump, va ajunge miercuri la vot în plenul acestei camere şi acesta va trece, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

„Este important să acţionăm şi este important să acţionăm într-o manieră foarte serioasă şi deliberativă”, a declarat la postul CNN congresmanul democrat Jim McGovern. „Ne aşteptăm să ajungă la vot miercuri. Şi mă aştept să treacă”, a adăugat acesta.

Acelaşi congresman a mai spus că ar dori ca republicanii să aducă obiecţii faţă de această cerere de impeachment printr-o rezoluţie în care să-i ceară vicepreşedintelui Mike Pence să-l înlăture pe Trump prin invocarea articolului 25 din Constituţia SUA. Respectivul articol prevede că un preşedinte poate fi înlăturat dacă este considerat „inapt” să-şi îndeplinească atribuţiile.

În acest caz, acel comitet condus de congresmanul democrat va întocmi un regulament pentru a vota legislaţia în Camera Reprezentanţilor, iar 24 de ore mai târziu comitetul va prezenta o altă rezoluţie pentru impeachment.

Democraţii îl acuză pe preşedintele republican, care-şi încheie mandatul miercurea viitoare, că este responsabil pentru incidentele din 6 ianuarie, ei susţinând că prin declaraţiile sale el şi-ar fi încurajat simpatizanţii să pătrundă în clădirea Capitoliului.

Conform documentelor consultate de CNN, principalul cap de acuzare formulat împotriva lui Trump este „incitarea la insurecție”.

Dacă procedura va fi finalizată, Donald Trump ar stabili un nou record pe final de mandat și ar deveni primul președinte din istorie care este pus sub acuzare de două ori. Trump a mai fost pus sub acuzare la începutul anului trecut pentru „obstrucționarea Congresului” și „abuz de putere”, dar a fost achitat de senatul dominat de republicani.

Impeachment-ul sau procedura de punere sub acuzare este o procedură înscrisă în Constituţia americană prin care Congresul poate, în urma unei investigaţii, să acuze un oficial al puterii executive de „infracţiuni şi delicte grave” şi apoi să îl demită în urma unui proces politic. Prerogativa de acuzare aparţine Camerei Reprezentanţilor, în timp ce prerogativa judecării cazului aparţine Senatului.

Ea presupune un larg acord al forţelor politice pentru că destituirea necesită votul unei majorităţi de două treimi dintre senatori.

Parerea ta

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult