Ce a spus Băsescu după Consiliul European | Ziua Veche
Acasa InternationalExterne Ce a spus Băsescu după Consiliul European

Ce a spus Băsescu după Consiliul European

scris de L.M.
5 afisari

Unul dintre eforturile diplomatice ale României la acest Consiliu European a fost să se păstreze menţiunea că realizarea Uniunii Economice şi Monetare va fi un proces deschis faţă de statele din afara zonei euro, a declarat, vineri, la Bruxelles, Traian Băsescu.

Ce a spus Băsescu după Consiliul European

Ce a spus Băsescu după Consiliul European

„Avem o menţiune în Concluziile acestui Consiliu şi trebuie să vă spun că a fost unul din eforturile diplomatice ale României să se menţină această menţiune, aceea că realizarea Uniunii Economice şi Monetare va fi un proces deschis faţă de statele din afara zonei euro. Din acest moment, nu mai avem acea bătălie pentru orice proiect destinat consolidării zonei euro – vom avea sau n-om avea şi noi acces. Acum s-a stabilit clar că orice ţară din afara zonei euro are acest ‘opt-in’ sau ‘opt-out'”, a precizat Traian Băsescu.

De asemenea, Traian Băsescu a anunţat, vineri, că s-a luat decizia ca la Consiliul JAI din 13-15 martie să se discute subiectul Schengen, el adăugând că speră ca, „dacă nu facem nicio trăsnaie politică pe-acasă”, să se şi ia decizia de aderare.

Pentru anul 2013, sunt următoarele priorităţi care devin şi priorităţi naţionale: consolidarea bugetară, reluarea creditării normale a economiei, creşterea competivităţii – este un element fundamental, în interiorul Uniunii avem discrepanţe uriaşe de competivitate: între Germania şi România, între România şi Grecia. În urma discuţiilor pe care le-am avut cu premierul olandez şi cu cancelarul Merkel, s-a adoptat decizia ca în Consiliul Justiţiei şi Afaceri Interne din martie 2013 să se discute din nou problema Bulgariei şi României în spaţiul Schengen. Sper ca dacă nu facem nicio trăsnaie politică să primim dreptul care ni se cuvine prin Tratat de a intrat în zona Schengen, fie ea şi etapizată, a mai spus Traian Băsescu.

6 comentarii

Ghita Bizonu' 14-12-2012 - 18:46

Ce 9o di aia :”discrepanţe uriaşe de competivitate: între Germania şi România, între România şi Grecia”? Propune cumva ca salariile nemtesti sa fie aliniate celor romanesti?!

Mircea 15-12-2012 - 14:51

Are vre-o legatura cu salariile (sau ar trebuii).competitivitatea ,calitatea …..?!

grecii in rahat pina-n git si se tin de greva …in plin sezon turistic …se bateau ca orbii , isi blocasera unicul motor economic care mai functionas TURISMUL.

In Atena nici semafoarele nu mai fdunctionau ,spital cu 8 gradinarii angajati …dar n-avea gradina ….etc etc …

Salut 15-12-2012 - 15:42

Lucrurile sunt mai complicate (sau mai simple) decat propaganda aliantei politico-bancheriste pe care o citezi cu atata entuziasm.

ValVerde 15-12-2012 - 15:51

@boul salut
Lucrurile sunt mai complicate (sau mai simple)

===

Albul e citeodata negru si negrul are nuante mov.
Dar albul e foarte alb cind nu e negru si negrul se poate schimba prin decret (sau invers)

digital 15-12-2012 - 15:58

wow!
asta e din al patrulea compartiment al rumegătoarei!
tare de tot,cred că ăsta-i motto-ul care te-a determinat să treci ocanul!!!
ca să vezi ce valori accede,vitălăul!
hahaha!

urbos 14-12-2012 - 20:20

Porcul va grohai ceva si despre concluziile Comisiei de la Venetia?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult